Aprodul Purice
de Costache Negruzzi
Fost-au acest domn, om nu mare la stat, insa intreg,
drept, viteaz si mester la razboaie... si era mare jale
si plans in norod pentru, pederea acestui domn bun.
Vornicul Ureche,
La viata lui stefan cel Mare
Ciocarlia cea voioasa in vazduh se legana
s-inturnarea primaverii prin dulci ciripiri serba,
Plugariul cu harnicie s-apucase de arat
Pamantul ce era inca d-al sau sange rourat;
Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi,
si cu fluierul la gura, pastorul pe langa oi
Canta dragostele sale. Vai! el nu putea gaci
Ca vrajmasu-ntr-a lui tara se gateste-a navali.
Generalul cel mai falnic a darjilor ungureni,
Hroiot ros de-nversunarea ce avea pe moldoveni -
Care-n multe sangeroase lupte i-au fost aratat
Ca nume de viteaz mare pe nedrept si-a castigat -
Luand veste cum ca stefan domnul lor atunci s-afla
in tinuturi departate, avand cu el oastea sa,
Socoti ca favorabil prilej altul n-a gasi
De moldoveni si de stefan deodata a-si rasplati,
Ca sa poata c-o lovire acea rusine spala,
Ce romanestile arme au sapat pe fruntea sa.
Asadar adunand noaptea pre toti ofiterii sai,
Le espuse-a sale planuri, si le zise: " Fratii mei!
stiti c-acesti romani salbatici, vrajmasi aprigi, ne-mpacati,
Au ucis multime mare dintr-ai nostri bravi soldati,
stiti ca insetati de sange in Ungaria au intrat.
si ca foc si pustiire pe-a lor urma au lasat;
Iar noi care barbateste n-am lipsit a ne lupta,
De abia numai prin fuga viata ne-am putut scapa,
si cununile de lauri ce-n razboaie-am adunat
Moldovanul cel obraznic in picioare le-au calcat;
Oare-aceasta infruntare si batjocora si reu,
N-a sa aiba rasplatire de la dreptul Dumnezeu?
N-a sa mai soseasca vremea sa ne razbunam si noi,
S-aratam ca-n unguri curge viteaz sange de eroi?
Vremea este indamana, prilejul favoritor.
Oastea lor este departe, si cu ea-i si domnul lor;
Mergiti dar, si-n asta noapte toti ostasii va gatiti
si cand va miji de ziua, nesmintit calari sa fiti,
Ca prin mars iute si grabnic, fara veste sa-i calcam,
Cine sunt ungurii nostri si Hroiot sa le-aratam."
Se falea desertul ungur cu-acel vis amagitor,
Ca o tara neaparata va pustii prea usor,
s-in a sa zadarnicie i se parea ca vedea
Lacrimile cum se varsa, sangele cum siroia!
Dar dreptatea Provedintii n-au putut ingadui
Gandul sau cel sangeratic sa se poata savarsi;
si Dumnezeu milostivul p-al sau popol credincios
Nu-l va lasa in calcarea ungurului fioros.
Deci Sfantul Duh cu-ndurare pe un roman insufland
Ce de mult se afla inca printr-e unguri petrecand
si carele auzise tot planul acel cumplit
Ce asupra tarii sale ungurii au schimuit
Desi se gasea nemernic, pribegit din tara sa
Patriotica-i simtire in inima-i tot s-afla;
Asadar in valmasagul ce gatirea prijeli,
S-arunca pe-un cal cu graba si spre Moldova porni.
Dupa ce iesi din lagar alerga necontenit
Toata noaptea, pan-ajunse cand soarele-a rasarit
in oras la Roman, unde pre parcalabul afland,
si primejdia ce vine abia a-i spune-apucand,
De osteneala si de truda a cazut jos lesinat,
Iar calul sau langa dansul rasuflarea s-a si dat.
De indata parcalabul un minut n-a zabovit
si un curier in pripa la stefan a rapezit;
Iar satelor de pe margini, porunci se gati
Cu sacuri, topoare, coase, cu ce vor putea gasi,
Totodata dand de stire si pre la boieranasi
Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii si slujbasi,
Cu totii, si mic si mare, sa grabeasc-a alerga
La sesurile Moldovei unde el se va afla;
Apoi strangand calarasii si parte din targoveti
inarmati cu lanci, cu sabii, cu arce si cu saneti,
Au iesit din targ afara cu mica urdia sa,
si pre dusman fara frica ca sa vie-il astepta.
Precum norul de lacuste soarele intunecand
Vine pre sus cu iuteala tarinile-amenintand,
incat tremurand asteapta sparietul muncitor
Nestiind unde-a sa cada acel nor ingrozitor;
S-amageste cu nadejdea ca ogoru-i va scapa,
si-a sudorei sale roduri va putea inc-aduna;
insa d-odata lacusta cade toata pe campii
s-intr-un clip in praf priface tarini, hoalde-ogoare, vii.
Sau dupa cum primavara omatul cel adunat
Pintre rapi, si d-a lui Febus calde raze sagetat
Se topeste si s-azvarle, siroi iute furios,
in paraul care curge pintre flori in vale jos,
il turbura, il mareste, il imfla cu al sau val,
si nu-l lasa pan' nu-l face de se varsa piste mal;
Campiile se ineaca, iar pastorii spaimantati
S-aciuiaza cu-a lor turme in muntii invecinati;
Acest fel sumetii unguri in Moldova nabusesc.
Orice-ntampina nainte robesc, taie, parjolesc,
Cu omor si pustiire, drumul lor se insenina,
Nainte lor merge groaza, s-in urma foc fumega;
Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia
Hroiot afland pustii sate a-ntalege nu putea,
Care poate fi pricina acelui bejanarit,
Caci el crede ca de dansul nimene nici au gandit;
Deci indata porunceste sa-i afle pre cineva
Prin colibe, prin bordeie, ca sa-l poata intreba.
Iata ca imbland haiducii piste un mosneag au dat,
Garbovit de batraneta, intr-un toiag razamat;
A sa barba ca zapada, a lui plete argintii,
Fata lui cea cuvioasa, ochii sai mareti si vii
il aseamana ca este ingerul ocrotitor
Al acelor pustii sate, sau duhul tanguitor.
El pana la Hroiot vine cu pas lin si masurat,
Fara grija, desi este de catane-ncungiurat,
si asteapta sa-l intrebe. - "Unchiasule, ien sa-mi spui
De ce pricina p-aicea nici un locuitor nu-i?"
Astfel Hroiot ii graieste.- "Pricina insuti o vezi,
(ii raspunde-atunci batranul) si inca mai cercetezi?
Pricina bejanariei s-a jalei obstesti, tu esti,
Hot turbat si fara lege care prazi si pustiesti!
Care vii cu cete multe de talhari si pradatori
S-aduci jale in locasul unor pacinici muncitori!
Nu purta grija! cu dansii curand te vei intalni
si amar iti vei da seama, foarte greu te-i rafui.
Dumnezeu mult milostivul nu gandi ca te-a lasa
Sa sfasii cu-a ta turbare credincioasa turma sa,
Ce-si va inturna urgia preste spurcat capul tau,
s-il va detuna zdrobindu-l cu-nfocat trasnitul tau!"
Zicand, face semnul crucei si din greu a suspinat-
Cine-n minutul acela sa-l vaza s-ar fi-ntamplat
L-ar fi socotit ca este din ceruri vrun prooroc
-" Spanzurati-l! intepati-l! taieti-l! dati-l in foc!"
Striga haiducii, husarii si tot trupul ostasesc.
s-acum mii de lanci si sabii-pe deasupra-i se-nvartesc
Batranul asteapta moartea fara a se otari,
El pentru tara lui este multamit a se jertfi;
Dar Hroiot striga sa-l lasa; catanele se supun,
ii iac loc, se dau in laturi, mana pre el nu mai pun.
Generalul lor simteste dupa cate auzi,
Ca usoara biruinta, cum gandeste, nu-i va fi.
Deci in cete d-o potriva ostenii sai adunand,
Pre haiduci puind in mijloc, calarimea insirand.
Lasa trupul cel mai mare sub niste vechi ofiteri
si el c-o parte aleasa de calareti volonteri.
Purcede mai inainte nerabdator de a sti
Daca-n drumul sau vro oaste de romani va intalni.
Dupa ce cateva ceasuri mersera cu un pas des
D-o parte boierinasii, d-a lor slugi incungiurati,
Calari pe armasari ageri si felurit imbracati,
Fiestecare dintr-insii cate-o dovada purta
De la dusmanul, pre care l-a fost invins mana sa.
Unul c-o sabie-intoarsa, c-un capot ros infirat
si haine inaurite, este turceste-mbracat;
Altul incaleca iarasi un cal de Don cazacesc,
Poarta o sulita lunga si un hanger calmucesc;
imbracat c-un ceapchin verde, si blanit tot cu samur,
Un tanar se hereteste p-un sarep armasar sur;
Chingile, seaua lui, fraul, ferecate cu argint
Arata cum ca luate de la vrun mare leah sunt.
Pe a altuia frumoasa inaurita harsea
iatr-un colt se vede-un vultur ce-o cruce-n gura tinea,
Nu ramane indoiala ca acel odor bogat
De la domnul Vlad sau Radul, in razboi a fost luat.
Altii cu sageti si arce au caciule tataresti,
insa cea mai mare parte poarta cusme turcanesti.
De acolo nu departe taranii stau adunati,
Cu securi, cu lanci, cu coase si topoare inarmati;
A lor maneci suflecate, aerul posomorit,
Tacerea lor, toate-arata ca spre razboi s-au gatit.
Parcalabul mai nainte era cu-ai sai calareti.
Avand stransi pre langa dansul slujbasii si targoveti;
Deci vazand cum ca vrajmasul cat putea vinea spre ei,
Se intoarce si le zice: -"Iata dusmanul, flacai!
Navaliti la el cu totii, voiniceste va luptati,
tara si casele voastre in prada-i sa nu lasati.
Dati de tot! sa n-aveti mila d-an vrajmas ce ne-au pradat,
Care cu foc si cu sange urma lui s-au insemnat;
Buciumati, si Doamne-ajuta!"- Cu totii striga: " Amin
Aideti frati din tara noastra sa alungam pre pagan!"
D-abea dobele si surle semnul bataii vestesc,
indata cu toti in oastea ungurilor navalesc
Strigand: "Ucideti! ucideti! dati tot de tot! nu va-ndurati!
Pre vrajmasii ce ne prada nu miluiti! nu crutati!"
Cu-a lor groznica navala cai, calareti oborand,
Aduc neoranduiala intr-a dusmanilor rand;
in zadar stau ungurenii si vitejeste se bat,
Romanul nu-i baga seama, si taranul incruntat
Face jertva razbunarii si pre prins si pre ranit.
ia zadar si ofiterii, si Hroiot ostean vestit,
Ca sa-i mai imbarbateze, d-a valma pintre soldati
Se lupta; nu vad, n-asculta husarii inspaimantati.
s-amenintandu-i din urma cutitul moldovenesc,
Sa plece acum de fuga se indeasa, sa gatesc.
Iata c-atunci ceea oaste se ivea dintr-un ponor,
Ungurenii prind la suflet vazand ca vine-ajutor,
Se intorc cu barbatie, se insira iar la loc,
si rasboiul se-nclesteaza, mai ucigas, mai cu foc,
Dupa cateva minute toata oastea le-au sosit,
Husari, haiduci si catane pe romani au napadit;
Deci indata toata fata bataii au prefacut,
Caci macar ca moldovenii cumpatul nu si-au perdut,
Dar de multa ungurime nadusiti, incungiurati,
Cadeau precum snopii vara, de sabie sacerati.
Dos la dos, spate la spate, se bat desnadajduit,
Lovirile le-s grozave incat nu-i da povestit;
Subt a romanului palos sangele curge parau
Pan' cand bratu-i amorteste fiind ranit foarie greu,
Scapa sabia din mana; in sfarsit si el cazand,
Rastoarna inca pe-un dusman ce-l vede langa el stand.
Dumnezeule! la tine nadejdea lor au ramas
inalta-sa pan' la tronu-ti a lor trist si jainic glas!
si trimite-le din ceruri un inger intr-ajuior
Caci se bat pentru scaparea s-apararea tarii lor.
Coperiti de rane grele, facand semnul Sfintei Cruci,
isi dau duhul sub cutitul salbatecilor haiduci!
Parcalabul plin de scarba, cu cativa boiernasi,
Mai avand pe langa sine vro suta de calarasi,
Nadejde de mantuire de nicairi asteptand,
si decat trai cu rusine moarte mai bine-alegand,
Hotaraste sa s-arunce intre dusmani desperat,
si sa moara cum se cade unui brav adevarat.
Cand deci asta hotarare a implini se gatea,
Iat-un calaret zareste ce-n fuga spre el vinea,
De pulbere ce radica calul sau cel inspumat
Nu putea ca sa-l cunoasca, dar inima i-a saltat,
Ea parca-i spune c-acela aduce vrun ajutor,
Pentru bravii ce de unguri fara mila se omor,
Nu trecu mult si atunce ochilor nu a crezut,
Cand pre Purice aprodul langa dansul a vazut,
Purice, care-n razboaie a fost pururea vestit
Roman vrednic intru toate, a lui stefan favorit,
- "Parcalabe, sanatate! (zice), stefan a plecat
Cum lua instiintarea ce prin cartea ta i-ai dat;
si m-a si pornit la tine ca sa-ti spun sa te grabesti
Sa aduni oameni de oaste cati vei putea sa gasesti,
si-naintea lui indata, cu toti sa alergati..."
- Oamenii mei, iata-i, frate, cu vrasmasu-ncaierati !
ii raspunse parcalabul, de trei ceasuri ne-ncetat
Se lupta cu vitejie si mult sange s-a varsat,
Caci a dusmanilor nostri numarul e inzecit.
si zece-odihniti unguri stau p-un roman ostenit"
Aprodul atunci ii zice: " De este asa, apoi
Sa te tragi, cu cata oaste ti-a ramas inca, spre noi,
Caci acum la Siret, stefan trebuie sa fi sosit;
Eu ma-ntorc, te las cu Domnul, solia mi-am implinit",
Sfarsind, fara de zabava, s-arunca pe calul seu,
ii da pinteni, si le striga: " Ramaneti cu Dumnezeu!"
indata si parcalabul semn de retirada dand,
si restul ostilor sale la un loc tot adunand,
incepura a se trage cu regula si incet
Spre oastea ce tabarase la scheie langa Siret.
Cum a primit curierul de parcalabul trimes
stefan din toat-a sa oaste a treia parte-a ales,
si mergand cu un mars grabnic toata noaptea pan-in zi,
A doua zi pe ameaza in ses la Siret sosi:
Acolo spre rasuflarea ostilor a tabarit,
s-in trei trupuri osebite oastea sa a impartit,
Darabanii cei cu plete, toti sanete lungi purtand,
Armaseii cei salbateci, barbe stufoase avand;
Simenii cei iuti cu arce si cu maciuci in falii,
Toti acestia pedestri, numar ca la sapte mii;
Era sub vornicul Boldur, ostean vechi si ispitit,
in razboaie si in taberi crescut si imbatranit ;
Paharnicul Coste iarasi avea pe seama lui dati
Pantirii si leficiii toti cu zale imbracati,
Iar copiii si aprozii, de boierenasi feciori.
Carii ostasescul prapur a pazi erau datori,
Pre voievod totdeauna la razboaie strajuiau,
si haine foarte frumoase si bogate arme-aveau;
in mijlocul lor calare eroul stefan era,
si vechiul steag a Moldovei inainte-i flutura.
(Pe dansul era d-o parte cap de zimbru-nfatosat,
Iar dincolo sfantul Gheorghe calare si inarmat.)
Acolo se afla iarasi al ostilor veteran,
Arbur hatmanul ce-n mana poart-un groznic buzdugan,
Pre care ca pre o minge de copil il arunca,
Dar az omul cel mai tare de abia l-ar radica,
Alta arma el nu are, nici voieste-a mai avea,
Caci ii place cand pre dusman c-o izbire il turtea.
Iata se aude zgomot, impuscaturi si strigari,
Chiote de biruinta, s-a cailor ranchezari ;
Piste putin se zareste si steagul parcalabesc,
incungiurat de vitejii ce-l apara si-l pazesc,
Pe-mpregiurul lui gramada stau ca zid nerazbatut,
Sa puie pe dansul mana ungurul nici c-a putut ;
Plini de pulbere si sange, de rane acoperiti,
Acesti bravi se lupta strasnic, caci sunt desnadajduiti,
Se-nfioara ungureanul si sta trist a socoti
Ca aceasta biruinta multa oaste ii jertfi,
Dar bucuria izbanzii intristarea-i intrecea.
Ca-i aproape rasplatirea lui prin gand nu ii trecea,
Pentru ca-ntru-o lunca deasa oastea romaneasca sta,
si porunca sa inceapa batalia astepta.
Desi stefan lasand in urma o straja de calarasi,
Oranduieste pre Boldur cu-ai sai harnici pedestrasi,
Sa mearga sa napusteasca in haiducii unguresti,
Iar pantirii sa loveasca aripele dusmanesti;
Dupa aceasta s-intoarce si acest fel le grai :
" Ostasi ! Voi stiti foarte bine ca spre a ne birui
Alti mai inseninatori dusmani in zadar s-au ispitit,
Ce a sabiilor noastre ei cercara ascutit ;
Apoi suferi-vom astazi ca acesti cutezatori,
Vrednici d-a purta mai bine nume de hoti pradatori,
Sa vie cu sumetie chiar intr-al nostru pamant
Sa robeasca si sa prade? Nu; cat eu in viata sunt
Nu va fi. Dumnezeu Sfantul ne va imputernici,
Sumeta lor cutezare sa o putem pedepsi.
Precum la Soci, la Soroca, la Lipnita v-ati purtat,
La Baia, la Cursul-Apei, si la Ramnicu-Sarat,
Astazi si cu ungurenii tot asa sa va purtati;
si la orice intamplare totdeauna s-alergati,
Unde-ti zari asta pana de la gugiumana mea
Pre care pe drumul slavei pururea o veti vedea. "
Zice : si s-arunc-in dusmani de aprozi incungiurat,
Vornicul Boldur atuncea si el navala a dat ;
Ar bure viteazul hatman cu calarimea cea grea,
Napadeste-n husarime si incepe a taia;
Vai si amar de acela nenorocit ungurean,
Pre care il intalneste strasnicul lui buzdugan!
Precum cand o stanca mare dintr-un munte s-a surpat
Zdrobeste, oboara, sfarma, orice-n drumu-i a aflat;
Casele de pe costisa, gradini, saduri, livezi, vii,
Pravale, rostogoleste cirezi, turme, herghelii,
Pana ce se intalneste cu niste-nvechiti stejari
Uitati de timp si de veacuri pe a muntelui darmari,
Uriasa stanc-atunce toata puterea perzand
Nu mai face stricaciune neclintita ramaind,
Iar norodul de pe vale care sta inspaimantat,
Da lui Dumnezeu marire vazandu-se c-au scapat.
Sau dupa cum hotul noaptea prin codru calatorind,
si la prada ce-a sa faca cu multamire gandind ;
Se bucura cand priveste ceriul invalit cu nor,
Caci are buna nadejde c-a putea prada usor,
s-acum calul sau prin pinteni il sileste-a alerga,
Dar fulgera si trasneste tocmai dinaintea sa !
Calul sare, sforaieste, si talharu-ncreminit
Scapa darlogii din mana socotindu-se perit.
Astfel si Hroiot ramasa cand pre stefan a vazut,
Ce din luptele trecute ii era pre cunoscut;
insa trebui sa stea fata, n-are-ncotro cotigi,
E perdut si el si oastea daca nu va izbandi.
A cailor ranchezare, pocnetul cel de saneti,
Vreamatul si suieratul a mii de mii de sageti,
Zanganitul cel din sabii, pulberea ce pan-in nori
Se inalta in varteje de l-atata luptatori,
A trambetilor si surle rasunet scartiitor,
tipetele, vaitarea, gematul celor ce mor,
ingrozesc pre calatorul ce-si urmeaza calea sa,
si urechile-astupandu-si, se ascunde undeva.
Romanii cu-a lor iuteala pravalind rastoarna tot;
Ungurii sa stea-mprotiva se silesc si ei cat pot,
insa furia romana sparge, sfarma orice greu.
in zadar si ofiterii se lupta, se bat mereu,
in zadar mai fac manevre s-in tot chipul se sucesc,
Nimica nu pot a face, nimica nu ispravesc.
Acum toti plecau de fuga cu sufletul ingrozit,
Cand Hroiot cu barbatie inc-o data i-au oprit
Strigandu-le: " Unde mergeti? incotro vreti sa fugiti?
Au doar ca sunteti aproape de casa va-nchipuiti?
insa pan' la tara noastra, eu va pot incredinta,
Ca nici unul din noi astazi nu va mai putea scapa.
Nu-i alt mijloc de scapare decat toti sa navalim
in corpul unde e stefan si pre el sa-l oborim,
De-l vom omora pre dansul sa stiti bine c-am scapat
Acolo izbiti cu totii si va bateti desperat."
Deci urmand planul acesta, ei spre stefan nabusesc.
Copiii si cu aprozii ce pre domnul ocolesc,
Se lupta cu vetejie toti pre langa printul lor,
Sfarma, taie si dumica, fac infricosat omor;
Dar haiducii sunt ca zidul si deznadajduit dau,
Se bat bine si husarii si neclintiti pe loc stau.
Viteazul brat a lui stefan prin vrajmasi carari facea, "
De a sangelui varsare pamantul se inrosea ;
Cand d-un plumb dintr-o saneata calul sau ranit fiind,
Sforaieste s-apoi cade inca-o data nechezand.
Cade si eroul stefan, zicand :" Copii, nu va dati !
si pre domnul vostru prada dusmanilor nu lasati."
Troici striga in glas mare: " Fratilor, am biruit!
Fiorosul nostru dusman a cazut si a pierit
Pe trupul lui puneti mana, hrana corbilor sa-l dam,
Ca si ei sa se-ndulceasca, cand si noi ne razbunam. "
Sumetandu-se vrajmasii navalesc mai furiosi;
insa nu pot sa razbata pintre-aprozii credinciosi.
Toti impregiuru-i s-aseaza, se lupta ca niste lei,
in zadar ungurii imbla sa-s faca loc pintre ei;
De sabia romaneasca se injunghe, se omor,
Se fac jertva cutezarii si obrazniciei lor.
in vremea aceasta stefan sa se scoale izbutind
si din caderea aceea nimica nepatimind,
Cere alt cal; deci indata, Purice descaleca,
si tiind fraul si scara la domnul sau il trasa zicand :
" Doamne ! Iata calul, arata-le mai curand
Ca de tine ungureanul n-au scapat intr-acest rand".
Dar de stat fiind mic, stefan nu putea incaleca.
Purice-atunci iar ii zice : " De voiesti maria ta,
Eu un mosinoi m-oi face pe carele sa te sui".
s-indata pe branci se pune jos la picioarele lui.
Deci cu mijlocul acesta, eroul incalecand,
Catra dansul se intoarce si ii zice-asa zambind:
" De va vrea Dumnezeu astazi sa putem ca sa scapam
De primejdia aceasta intru care ne aflam,
Sa stii, Purice, baiete, ca nu-i mai fi mosinoi,
Ca spre vrednica rasplata, movila-a te face vroi."
Atunce din nou in dusmani se arunca mai cumplit.
Ungurul vazandu-l iarasi ramane increminit,
Perde toata barbatia ce nadejde-i insufla,
si ori pleaca ca sa fuga, sau prins de razboi se da.
Iata c-un vuiet de dobe se aude rasunand,
si un daraban spre stefan in fuga mare-alergand,
Plina de colb si de sange era-mbracumintea sa)
De departe ii si striga : " Sa traiesti, maria-ta!
Dusmanii se biruira, si de fuga au plecat;
Arbur hatmanul din urma de goana acum i-au luat."
Calarimea cea usoara ce-napoi au fost ramas
Dupa porunca ei data, ajungand intr-acel ceas,
Cu o noua-nfuriere in unguri au navalit ;
Razboiul ce tinea inca indata l-au hotarit.
Atuncea spaima si groaza pre protivnici au cuprins.
Se imprastie ca apa pe sesul acel intins;
implu dealurile, campii, unde pot se mistuiesc;
Unii se dau prinsi la dusmani, la mila lui nazuiesc,
Altii iar raman pe drumuri calcati de cai si zdrobiti,
Cei mai multi cad si-s dau duhul d-osteneala obositi.
Parcalabul plin de sange, de moarte fiind ranit,
Pana la viteazul stefan sa-l duca a poruncit,
Langa care aducandu-l, el a suspinat din greu,
Zicandu-i : " Parinte doamne, a sosit minutul meu!
Eu astazi catr-a mea tara datoria-mi implinii,
si lui Dumnezeu dau slava caci te vaz pan' nu murii.
Dar o fiica pre-iubita si sotia mi-au ramas
Fara nici o mangaiere. Eu in seama ta le las!...
Sa-ti fie mila si de ele!" Zicand inalta-un ochi slab
Spre stefan, si isi da duhul bunul vrednic parcalab!
Sangerand din doua rane, obosit si desperat
Hroiot alerga spre munte pe al sau cal inspumat,
Dar norocul ce-i zambise pan-atunci l-a parasit;
Ceasul raplatirei drepte, ceasul mortii i-a sosit!
Purice care din urma il gonea neancetat,
il ajunge si indata capul sau i-a retezat;
Apoi infigand in lance acest sangeros trofeu,
Se intoarce de-l inchina lui stefan, domnului seu.
Soarele-acum cu marire se pleca catr-asfintit,
Luminand campul acela de cadavre coperit;
stefan acolo cu oastea atunce descalecand,
Boierii, el, capitanii, toti genuchile plecand,
Aduc lauda si slava cerescului imparat,
Multamindu-i c-umilinta de mila ce-au ravarsat,
Piste tara ce slaveste numele sau cel marit,
Nelasandu-o in prada ereticului cumplit.
Savarsind aceasta sfanta datorie-au poruncit
Trupurile sa s-adune vitezilor ce-au perit
in aceasta batalie patria lor aparand ;
Carii cu prohod de lacrimi intr-un sant mare-ngropand,
D-asupra lor o movila cu marire-au inaltat,
Ca sa fie totdeauna monument nestramutat.
A doua zi dimineata oastea toata cu lin pas
Sosi-n Roman, unde stefan la biserica au tras;
(Acolo pre-cuviosul Tarasie l-astepla,
tiind cartea mantuirei, si crucea in mana sa);
Dupa ce dar sfanta slujba cu slava s-a savarsit,
si Dumnezeu induratul prin tedeum s-au marit
Capitanii si ostasii la gazde s-au asezat;
Iar voievodul indata au trimis de i-a chemat
Pre trista parcalabeasa, caria daca veni,
Cu o blanda duiosie el aceste ii grai:
"Barbatul tau, jupaneasa, luptandu-se cu Hroiot
A cazut pe campul slavei ca un viteaz patriot
Perderea acestui vrednic moldovan adevarat,
Crede-ma ca si pre mine nu putin m-a intristat
Caci as fi ales mai bine sa perd un intreg tinut
Dar astfel l-a menit soarta si cerul asa a vrut
De voi d-acum inainte trebui eu sa ingrijesc
Deci tie din visterie pensie iti randuiesc;
insa pan-a nu-si da duhul fiindca mi-a aratat
Ca are si o copila, in vrasta de maritat,
Vei afla si pentru dansa ceea ce-am hotarat eu;
Mangai-te, jupaneasa, multamind lui Dumnezeu!"
Apoi pre Purice-aprodul chemandu-l ii zis-asa
"Purice! cunosc bravura, laud barbatia ta;
Te-ai purtat cu vitejie, si eu sunt indatorat
Sa-mi implinesc juruinta ce la razboi t-am fost dat
Deci de acum inainte Movila te vei numi,
Ca numele tau cu slava sa se poata pomeni.
Iar fiindca tu ieri calul mi l-ai fost dat imprumut
iti dau cinci mosii cu sate in a Sorocii tinut;
si ca viata fericita sa petreci precum doresc
Cu-a parcalabului fata voi sa te casatoresc
Ca sa stii si cat pret are in ochi-mi un bun ostas,
Te inalt spre rasplatire la rangul de vel-armas"
Sfarsind, hatmanul indata pre Movila-a imbracat
C-un contus frumos de nurca, si stefan in mani i-a dat
Buzduganul armasiei de argint si poleit
si ceremonia asta acest fel s-a savarsit.
A doua zi ingroparea parcalabului facand,
si pre Movila armasul cu fata lui cununand,
Viteazul stefan cel Mare cu oastea sa s-au pornit,
si la cetatea Sucevei in buna pace-au sosit.
Neamul lui Movila-armasul multa vreme-a fost vestit
si pe tronul Moldaviei multi domni din el au statut,
Dar din multele prefaceri ce pe tara au venit,
De abia acum mai este intre nobili cunoscut.
Aprodul Purice
Aceasta pagina a fost accesata de 12767 ori.
