Guessler
de Costache Negruzzi
Vestea deosebitelor intamplari ce urmasera in ziua aceea sa imprastiase in satele de pe imprejur si desteptase o vie tulburare. Wilhelm era obsteste iubit. Dulceata caracterului sau, harazirea lui desinteresata pentru toate nenorocirile il facuse prietenul si colibei si castelului. Iscusinta lui estraordinara adaogise pe langa simtiment si o mirare simpla,care facea ca il privea ca pe o fiinta deosebita. Noroadele primitive sunt asfel facute, silite a se hrani prin iscusinta, a se apara prin putere, aceste doua calitati sunt acele ce inalta in duhul lor pe om la calitate de semizeu. Ercole, Tezeu, Castor si Polux n-au avut alte trepte ca sa se suie la cer.
Asadar, pe la miezul noptii au venit de au dat de veste lui Guessler ca poate sa se-ntample vreo revolta, daca ii vor lasa vreme sa se organizeze. Guessler socoti ca cel mai bun mijloc de a o preveni era sa duca pe Wilhelm afara din cantonul de Uri, intr-o cetatuie a ducilor de Austria, la poalele muntelui Righi, intre Kussnach si Weggis. Prin urmare, socotind ca calatoria era mai sigura pe apa decat pe uscat, dete porunca sa gateasca o barca, si c-un ceas pana in ziua duse pe Wilhelm. Guessler, sase strejari, Tell si trei vaslasi alcatuia tot echipajul micei corabii. Cand guvernorul sosi la Fluelen, locul imbarcarii, gasi implinite poruncile sale. Wilhelm, legat de maini si de picioare, era culcat in fundul barcei, langa el, si ca o marturie era strasnica arma care, slujindu-i a da o dovada atat de stralucita de adresa sa, desteptase atatea griji in inima lui Guessler.
Arcasii, sazand pe bancile de mai jos, il privighea; amandoi vaslasii la postul lor, langa micul catarg, sta gata sa plece si pilotul astepta pe mal sosirea balifului.
- Avea-vom vant priincios? zise Guessler.
- Prea bun, in ceasul acesta, stapane.
- Dar cerul?
- Ne vesteste o zi minunata.
- Sa pornim dar indata.
- Suntem gata.
Guessler se puse in capatul de sus a barcei, pilotul la carma, vaslasii destinsera vela si corabioara usoara si gratioasa ca o lebada incepu a luneca pe oglinda lacului.
insa cu tot lacul acest albastru, cu tot cerul instelat, cu toate aceste norocite prevestiri, sa parea ceva in barca asta trecand tacuta ca un duh al apelor. Guvernorul era cufundat in gandurile sale, soldatii respecta reveria lui si vaslasii supuindu-se fara multumire, isi implinea tristi manevrele dupa semnile ce priimea de la pilot. Deodata o lucire meteorica, desprinzandu-se din cer, se slobozi in lac. Amandoi vaslasii se uitara unul la altul. Pilotul isi facu cruce.
- Ce este? zise Guessler.
- Nimic, inca nimic pan' acum, raspunse batranul marinar, insa zic ca o stea ce cade din cer este o instiintare ce ne da sufletul unei persoane ce ne e scumpa.
- si instiintarea e de bine sau de rau?
- He! murmura pilotul, cerul rar se osteneste a ne trimite vestiri de bine, pentru ca stie ca fericirea e pururea binevenita.
- Asadar, steaua asta e un semn rau?
- Vaslasii batrani cred ca, daca un asemenea lucru se intampla in ceasul imbarcarii, este mult mai bine sa se intoarca cineva de mai are vreme.
- Bine, dar daca cere trebuinta numaidecat a-si urma drumul?
- Atunci trebuie sa se odihneasca cineva pe cugetul sau si sa-si lase zilele in paza lui Dumnezeu.
O adanca tacere urma acestor cuvinte, si barca luneca pe apa ca cum ar fi avut aripile unei pasere.
Dar, de la aratarea meteorului, pilotul isi in turna ochii ingrijiti spre partea rasaritului, caci de acolo era sa-i vie prevestitorii relilor vesti. Curand nu mai avu indoiala de schimbarea atmosferii; cu cat se apropia ceasul diminetii,stelile sa-ngalbinea pe cer, nu intru o lumina mai vie precum le e obiceiul, ci, ca cand o mana nevazuta ar fi tras un val de aburi intre pamant si cer. Cu un sfert inaintea luceafarului de zi, vantul inceta de tot; lacul, din azuriu se facu cenusiu si apa fara a fi clatita de vreun vant, clocotea ca cand ar fi vrut sa fiarba.
- Coborati vela, striga pilotul.
Amandoi marinarii se sculara langa catarg, dar pana a nu apuca sa faca porunca ce li se dase, valuri mici incununate de spume venea iute despre Brunen drept spre barca.
- Vantul, vantul, striga pilotul. Dati jos tot!
Dar, sau nevrednicie din partea acelor caror era adresate aceste porunci, sau ca vreun nod rau facut impiedeca manevra, vantul sosise pana a nu se cobora vela. Barca surprinsa tremura ca un cal ce aude zbieratul unui leu, apoi incepu a sari ca si el; in sfarsit, se in turna de sine, ca cum ar fi vrut sa fuga de stransorile unui asfel de puternic luptator; dar in miscarea asta infatisa coastele catre vrajmas. Vela se imfla deodata ca cum ar fi vrut sa se sparga, barca se pleca incat putin lipsi sa se rastoarne, in momentul acesta pilotul taia cu cutitul franghia ce o tinea, vela flutura un minut ca un steag in varful catargului unde se mai tinea inca; in sfarsit, legaturile ei se rupsera si ea se radica ca o pasere de suflarea vantului si barca se indrepta. Cele intai raze a zilei se aratara. Pilotul se puse iar la carma.
- Bine ai zis, ii zise Guessler, ca vestea era adevarata si intamplarea n-a zabovit.
- Gura lui Dumnezeu nu e mincinoasa ca a oamenilor, si gresaste cine nu asculta instiintarile sale...
- Socoti c-om fi scapati cu atata sau avem a cerca vrun vifor?
- Se intampla uneori ca duhurile vazduhului si a apelor se folosesc de lipsa soarelui ca sa faca asfel de sarbatori fara voia Domnului; si atunci, intru lumina zilei, vanturile tac si fug, ducandu-se unde se duc intunericele. Dar cele mai adeseori este glasul Domnului care a zis viforului sa sufle. Atunci el trebuie sa-si implineasca solia sa intreaga si vai de acei asupra caror e trimis.
- Nu vei uita, nadajduiesc, ca este si viata ta in primejdie, precum si a mea.
- Asa este, stapane, stiu ca noi suntem toti deopotriva inaintea mortii, dar Dumnezeu este atotputernic, el pedepseste pe cine va sa pedepseasca si scapa pe cine va sa scape.
El a zis apostolului sa mearga pe apa si apostolul a mers ca cum ar merge pe pamant. si oricat de legat si de ferecat este gresitul mariei tale, el e mai sigur de mantuirea sa, daca va fi in mila Domnului, decat orice om slobod subt blestemul sau.
- Vasleste, Frantz, vasleste, sa indreptam prora spre vant, caci nu ne-am mantuit inca; iata, iar vine asupra noastra...
in adevar, valuri mai nalte si mai spumoase decat cele ce intai alerga amerintit oare si, desi barca infatosa prea putin loc, vantul care le urma o facu sa lunece inapoi cu aceeasi rapejune ca o piatra lata pe care un copil o face sa salte pe fata apei.
- Dar, striga Guessler, incetand a intelege primejdia, daca vantul ne este improtivnic ca sa mergem la Brunnen, ne va prii ca sa ne inturnam la Altorf.
- Aceasta am gandit-o eu, urma pilotul si iata pentru ce mai de multe ori m-am uitat intr-acolo. Dar, uita-te la cer, stapane, si vezi norii ce trec intre Dodiberg si Titlis, vin despre St. Gothard si urmeaza cursul Reussei; acesta e o suflare impotriva acelii ce radica aste valuri si le impinge, si pana in cinci minute o sa se intalneasca.
- si apoi, atunci?
- Atunci e ceasul unde va trebui ca Dumnezeu sa gandeasca la noi sau noi sa gandim la Dumnezeu.
Proorocia pilotului n-a zabovit a se implini. Amandoua vijaliile ce inainta una asupra altia se intalnira in sfarsit. Un fulger straluci, si un tunet strasnic vesti ca lupta incepuse.
Lacul n-a intarziat a se impartasi de aceasta revolta a elementelor: valurile sale, pe rand impinse si respinse de improtivite suflari, se umflara ca cand un vulcan subtmarin le facea a clocoti si barca parea ca nu le e mai grea decat unul din fulgii care zbura albi pe crestetul lor.
- Primejdia e de moarte, zise pilotul; cei ce n-au treaba la manevre sa isi faca rugaciunele...
- Ce zici, cobe spurcata? striga Guessler, si pentru ce nu ai prevenit mai inainte?
- ti-am spus-o la cea intai instiintare ce mi-a dat Dumnezeu, stapane... dar n-ai voit sa ma asculti.
- Trebuia sa iesi la mal si fara voia mea.
- Am socotit de datorie a ma supune mariei-tale, precum e a mariei-tale sa te supui imparatului, precum e a imparatului sa se supuie lui Dumnezeu.
in momentul acesta un val furios veni sa se sfarme de coastele barcei, o coperi si azvarli in ea o palma de apa.
- La lucru! domnilor arcasi! striga pilotul, dati lacului inapoi apa ce ne trimite, caci si fara de asta suntem destul de
incarcati. Iute! iute!... un al doilea val ne cufunda, si oricare e puterea mortii, tot este de datorie omului sa se lupte cu dansa.
- Nu vezi tu nici un chip de scapare, si n-a mai ramas nadejde?...
- Nadejde este totdauna, stapane, desi omul marturiseste ca stiinta sa este nefolositoare, caci mila Domnului este mai mare decat cunostintele omenesti.
- Cum ai putut lua o asemenea raspundere, nestiindu-ti mai bine mestesugul, ticalosule! murmura Guessler.
- Cat pentru mestesugul meu, stapane, raspunse batranul marinar, sunt patruzeci ani de cand nu fac alta, si nu e poate in toata Elvetia decat un om mai bun pilot decat mine...
- Apoi pentru ce nu e aici, in locul tau? striga Guessler.
- Aici e, stapane... zise pilotul.
Guessler sa uita la batran cu mirare.
- Porunceste sa deslege pe vinovatul, caci daca mana unui om ne poate scapa in acest ceas, apoi numai el e...
Guessler priimi. Un usor zambet de triumf trecu pe buzele lui Wilhelm.
- Ai auzit? zise batranul marinar, taind legaturile cu cutitul.
Wilhelm facu un semn din cap, intinse bratele ca un om ce se vede iarasi slobod si merse de se puse la carma in locul batranului care, stand gata a-l asculta, se puse in rand cu vaslasii.
- Nu mai ai o vela, Rudenz? zise Wilhelm.
- Am, dar nu e vreme inca.
- Gateste-o si stai gata s-o pui. Batranul ii cauta cu mirare.
- Iar voi, urma Wilhelm, adresandu-se la marinari, la vasle, baiati, si opintiti cand va voi zice. Atunci stranse carma; barca, surprinsa de asta iute manevra, statu un minut, pe urma, ca un cal care cunoaste superioritatea celui ce-l incalica, se inturna in loc.
- Vaslasi, striga Wilhelm la luntrasii cari, indoindu-se pe lopetile lor, facura sa mearga barca in directia cuvenita cu toata impotrivirea valurilor.
- Asa, asa, murmura batranul, si-a cunoscut stapanul si se supune.
- Am scapat dar! striga Guessler.
- He! zise batranul, uitandu-se in ochii lui Wilhelm, inca nu; dar suntem in bun drum, caci ma pricep. Asa, pre sufletul meu, tu ai dreptate, Wilhelme, trebuie sa fie intre amandoi muntii malului drept un vant, piste care daca vom da, ne va duce in zece minute pe celalalt mal; tu ai gacit drept, asta ar fi cea intaia data ce ar fi asa sarbatoare pe lac fara sa se amestece vantul de apus; si, tine, iata-l, sufla, ca cand ar fi imparatul lacului. Wilhelm se intoarse spre locul aratat de batranul pilot, o vale despartea ambii munti si pe vagauna aceea vantul de apus sufla cu o asa repejiune incat facea un deosebit drum pe lac. Wilhelm pleca pe el facand semn vaslasilor sa lase lopatile si pilotului sa urce vela. indata barca incepu a alerga spre baza Axembergului.
Adevarat, pana-n zece minute, precum prezisese batranul si pan a nu iesi din mirare Guessler si strejarii sai, barca era aproape de mal. Atunci Wilhelm porunci sa coboare vela si, facandu-se ca se pleaca ca sa lege o funie, puse mana stanga pe arbaleta sa, stranse cu dreapta carma, barca se suci indata si Wilhelm sari usor ca o caprioara si cazu pe o stanca ce se vedea din apa, in vreme ce barca, impinsa de saritul lui, se in turna la adanc; c-o a doua sarire Wilhelm fu pe pamant si acum era in codru, cand Guessler si strejarii sai se dismetira. indata Guessler porunci sa traga la mal ca sa trimita, gonasi dupa fugar; nu a fost greu, doua trageri de vasle ajunsera ca sa aduca barca la pamant. Un marinar sari, tinse un lant si, cu toate valurile, dezbarcarea se facu fara primejdie; pe loc un arcas purcese pentru Altorf, cu porunca sa trimita calareti la Brunnen, unde era sa-i astepte guvernorul.
Cum a sosit in satul acesta, Guessler porunci sa trambiteze ca acel care va da pe Wilhelm, va priimi cinzeci marci de argint si va fi scutit de dajdie, el si urmasii sai pana la al treile neam; tot aceasta se fagadui si pentru Conrad de Baumgarten.
Pe la amiaza caii si oamenii sosira; Guessier, plin de dorinta razbunarii, nu mai zabovi si pleca indata pentru satul Art unde avea de luat aspre masuri asupra ucigasilor guvernorului de Schvvanau; la trei ceasuri iesea din acest sat si, mergand pe marginea lacului Zug, sosi la Immensee, pe care il trecu indata si lua drumul spre Kussnach.
Acestea urmasera toate intr-o zi rece si posomorata a lunei lui noiemvrie; venea sara si Guessler, vrand a sosi pan a nu innopta, la cetate, silea cu pintinii calul sau ce intrase in drumul stramt a Cusnahului. Sosind in capat, merse mai incet, facand semn scutierului sau sa s-apropie. Scutierul, care pentru respect ramasase mai in urma, se inainta, strejarii si arcasii urma mai departe; mersera asfel catava vreme far a vorbi, in sfarsit, Guessler, inturnand capul spre el, i se uita ca cum ar fi vrut sa citeasca pan in fundul sufletului sau. Pe urma:
- Niklaus, imi esti credincios? ii zisa.
- Iarta-ma, stapane, niciodata nu m-asteptam la o asemenea intrebare...
- Gandeste bine, urma Guessler, caci iti cer un raspuns hotarat.
- Raspunsul meu, stapane, este ca afara de datoriile mele catre Dumnezeu si catre imparatul, sunt gata la orice porunci imi veti da.
- Sa te duci in asta seara la Altorf, de unde vei lua patru oameni si cu ei sa margi la Burglen, si numii acolo sa le spui ce au sa faca.
- si ce vor trebui sa faca, stapane?
- Sa puie mana pe femeia lui Wilhelm si pe tuspatru copiii lui si ii aduci in cetatuia de Kussnach, unde ii voi astepta, si apoi stiu eu.
- Te inteleg, stapane.
- Va trebui el sa s-arate, caci fiestece saptamana de intarziere va costisi viata unui copil si cea de pe urma, femeii.
Guessler n-apucase bine sa mantuie cuvantul, cand tipa, scapa darlogii, intinse bratele si cazu de pe cal; scutierul sari ca sa-l ajute dar nu mai era vreme, o sageata ii petrecuse inima.
Asta era sageata pe care Wilhelm Tell o ascunsese subt haina sa, cand Guessler l-a silit sa sageteze un mar de pe capul copilului sau in piata publica de la Altorf.
Noaptea duminecii spre lunea urmatoare, conjuratii s-au adunat la Grutai. Moartea lui Guessler ceruse aceasta adunare. Multi era de socotinta sa grabeasca ziua slobozeniei si din numarul acelor era Conrad de Baurngarten si Melhtal. Dar Walter Furst si Werner Stauffacher s-au improtivit zicand ca negresit vor afla pe cavalerul de Landenberg ingrijit si cu buna paza, care ar face espeditia mult mai de indoiala, in vreme ce din impotriva, daca tara va ramanea linistita cu toata moartea lui Guessler, el o va socoti ca urmarea vreunii particulare razbunari si se va multumi a cauta numai pe ucigas.
- Dar asteptand, striga Conrad, ce sa va face Wilhelm? Ce se face familia sa? El mi-a scapat viata si eu sa...
- Wilhelm si familia sa sunt in siguranta zise un glas din gramada.
- Apoi n-am ce mai zice, raspunse Conrad.
- Acum, zise Furst, sa socotim planul.
- Daca cei mai batrani imi vor da voie sa vorbesc, zise iesind inainte un tanar din Unterwaldul de Sus, numit Zagheli, eu as propune un lucru.
- Ce lucru? zise batranii.
- Sa iau asupra mea luarea castelului de Rossberg.
- si cati oameni cei tu pentru aceasta?
- Patruzeci.
- Ia sama ca castelul de Rossberg este unul din cele mai intarite din tot tinutul.
- Eu am chip sa intru.
- Cum?
- Nu poci spune, raspunse Zagheli.
- Esti sigur sa gasesti acei patruzeci oameni ce iti trebuiesc?
- Sunt sigur.
Zagheli reintra in gramada.
- Eu, zise Stauffacher, daca imi vor lasa aceasta intreprindere, ma insarcinez cu castelul de Schwanau.
- si eu, adaouga Walter Furst, voi lua cetatuia de Uri. intr-un glas sa priimira aste doua propuneri din urma. Fiecare conjurat se indatori in vremea de cinci saptamani ce mai era pana la ziua hotarata, sa adune ostasi dintre prietenii lui cei mai bravi si, pana a nu sa desparti, hotarara steagurile subt care avea a merge. Uri alese un cap de taur cu o veriga rupta spre pomenirea jugului ce avea sa rupa; Schwitz, o cruce, spre aducerea-aminte a patimilor Domnului nostru si Unterwalden doua chei in cinstea sfantului apostol Petru care era foarte slavit la Sarnen. Precum prevazusera batranii, uciderea lui Guessler fu socotita ca o urmare de particulara razbunare. Zadarnicilc cercetari pentru Wilhelm sa mai potolira, neavand nici o isprava, si toate sa linistira in tustrei tinuturile, pana in ziua cand era sa izbucneasca conjuratia.
Seara, la 31 dechemvrie, guvernorul castelului de Rossberg vizita dupa obicei, posturile, asaza streji, dete parola (mot d'ordre) si porunci sa traga clopotul de culcare (couvre-feu). Atunci insusi castelul paru ca adormi ca si lacuitorii sai; luminile sa stinsera una dupa alta, zgomotul amuti putin cate putin si numai strejile de prin varful turnurilor intrerupea asta tacere prin sunetul regulat a pasilor lor, si strigarile de privighere repetate din sfert in sfert. insa cu toata aceasta inchipuire de somn, o ferestruie ce da asupra santurilor castelului sa deschise catinel; o tanara copila de optsprezece sau nouasprezece ani scoase capul cu sfiala si, cu toata intunecimea noptii, se uita in santul castelului. Pe urma slobozi numele: Zagheli.
Numele acesta fusesa zis atat de incet incat l-ar fi putut lua cineva ca e un suspin al vantului sau o murmura a paraului. Dar fu auzit si un glas mai tare si mai indraznet, macar ca tot incet, raspunse prin numele Anneli. Juna copila ramasa un minut neclintita, cu mana pe pept ca cum ar fi vrut sa opreasca bataile inimii. Numele Anneli sa auzi de al doilea.
- Dar, dar, murmura ea, plecandu-se spre locul de unde parea ca ii vorbeste duhul noptii, te auz, preaiubitul meu... dar iarta-ma, mi-e tare frica!. . .
- De ce te poti teme? zisa glasul; toata lumea doarme in castel, numai strejile privegheaza pe varful turnurilor... nu te poci vedea si de abia te auz, apoi cum socoti tu ca ele o sa ne vaza sau o sa ne auza!...
Fata nu raspunse; ci lasa sa cada nu stiu ce. Acesta era capatul unei funii, la care Zagheli lega o scara, pe care Anneli o trasa la ea si o intepeni de ferul ferestrii. Un minut apoi, tanarul intra in camera sa. Anneli vru sa traga scara de franghie.
- ingaduie, preaiubita mea, ii zise Zagheli, caci imi mai trebuie scara asta si sa nu te sparii de cele ce-o sa se petreaca, caci cel mai mic cuvant, cel mai mic tipet din partea ta ar fi moartea mea.
- Dar ce este?... pentru Dumnezeu!... zise Anneli. Ah! suntem prapaditi!.. . uita-te! uita-te! si ea ii arata un om ce sa ivise la fereastra.
- Ba nu, Anneli, nu suntem prapaditi, caci acestia sunt prietini.
- Dar eu, eu sunt necinstita! striga tanara copila, ascunzandu-si fata cu mainile.
- Dimprotiva, Anneli; ei sunt marturi juramantumi ce iti fac sa te iau de sotie cum sa va mantui patria.
Copila s-a aruncat in bratele amorezului ei. Cei douazeci tineri s-au suit unul dupa altul, pe urma Zagheli trase scara si inchise fereastra. indata ei sa imprastiara inlauntru. Garnizona surprinsa dormind nu facu nici o improtivire; conjuratii inchisera pe nemti in inchisoarea castelului, imbracara uniformile lor si steagul lui Albert urma a flutura pe cetatuia care a doua zi deschise portile sale la ceasul obicinuit. Pe la amiaza streaja din varful turnului zari multi calareti care venea in fuga mare spre cetatuie. Doi conjurati sa pusera la poarta, ceilalti sa insirara in curte. Piste zece minute cavalerul de Landenberg trecea podul care sa radica in urma lui. Cavalerul era prins ca si garnizona. Planul lui Zagheli avusese cea mai buna isprava. Am vazut ca douazeci din acei patruzeci oameni trebuitori la intreprindirea sa intrase cu el in castel si il stapanise. Ceilalti douazeci luasara drumul la Sarnen.
in ceasul ce Landenberg iesea din Castelul rigal de Sarnen ca sa se duca la biserica, acesti douazeci oameni ii iesira inainte aducand daruri, dupa obicei miei, capre, gaini; guvernorul le zise sa intre in castel si isi urma drumul. Sosind la poarta, ei au scos de subt hainile lor fiare ascutite pe care le au pus in varful toiegilor si au stapanit castelul. Atunci unul din ei sa sui pe zid si striga de trei ori cu cornul. Acesta era semnalul oranduit, mari strigari de revolta sa auzira din ulita in ulita. Au alergat la biserica ca sa puie mana pe Landenberg; dar, prinzand de veste, sari pe cal si fugi spre castelul de Rossberg. Aceasta o prevazuse Zagheli Cea mai mare cautare si cinste avu baliful imparatesc. Seara ceru sa se mai racoreasca pe zidurile cetatii. Zagheli il intovarasi. De acolo putea vedea tot locul supus de cu sara carmuirii sale. si, inturnand ochii de la steagul unde cheile Unterwaldului au fost luat locul pajurei de Austria, ii pironi spre Sarnen, stand nemiscat si ganditor. in celalalt unghi a parapetului era Zagheli si el nemiscat si ganditor.
Cu ochii pironiti spre deosebite parti, amandoi acesti oameni astepta, unul un ajutor pentru tiranie, altu un sprijin pentru libertate.
Piste putin o flacara straluci pe varful Axembergului. Zagheli slobozi un strigat de bucurie.
- Ce flacara e aceea? zise Landenberg.
- Un semnal.
- si ce insemneaza acel semnal?
- Ca Walter Furst si Wilhelm Tell au luat cetatea Urijoch.
Strigarile de bucurie ce sa auzira atunci in toata cetatea adeverira spusele lui Zagheli.
- Toti Alpii s-au prefacut in volcan? striga Landenberg; iata acum Righi se aprinde.
- Asa, asa, raspunse Zagheli sarind de bucurie, si el inalta steagul libertatii.
- Cum, murmura Landenberg, si acesta e vrun semnal?
- Asa, si acest semnal vesteste ca Werner Stauffacher si Melhtal au luat castelul de Schwanau. Acum intoarce-te de asta parte, domnul meu.
Landenberg nu sa putu opri de a nu striga de mirare, vazand si palatul incununandu-se cu o diadema de foc.
- si iata, urma Zagheli, aceea ce vesteste celor din Uri si din Schwitz ca fratii lor din Unterwald n-au ramas in urma si ca au stapanit castelul de Rossberg si au luat prins pe baliful imparatesc.
Noua strigari de bucurie rasunara prin cetate.
- si ce aveti de gand sa faceti cu mine? zise Landenberg lasand capul in jos.
Avem de gand, domnul meu, sa te punem sa juri ca niciodata nu vei mai intra in cantoanele Uri, Schwitz si Unterwald, ca niciodata nu vei purta armele improtiva confederatilor; ca niciodata nu vei indemna pe imparatul sa ne faca razboi, si dupa ce vei face acest juramant, vei putea sa te duci unde vei voi.
- si imi va fi iertat sa-mi dau seama la suveranul meu?
- Negresit, raspunse Zagheli.
- Bine, zise Landenberg. Acum as vrea sa ma cobor in apartamentul meu, un asa juramant trebuie socotit mai vartos cand are cineva gand sa-l pazeasca.
Guessler
Aceasta pagina a fost accesata de 3472 ori.
