Melodia XIV - Adio! de Thomas Moore
de Costache Negruzzi
Adio! insa cand veti sarbatori ceasul ce desteapta canturile noptesti a bucuriei in radurile voastre, oh! ganditi la prietenul care odinioara si el il serba si care si-a uitat mahniciunile sale pentru a fi fericit impreuna cu voi! Mahniciunele lui pot reveni, poate a nu-i mai ramanea nici o singura nadejde din acele ce au stralucit dureroasa lui carare, insa el niciodata nu va uita vedenia trecatoare care raspandi incantarile sale imprejurul sau, oprinclu-se langa voi! Cand, despre seara, placere face a salta inimile si cupele, ori in ce parte sa va indrepta cararea mea, fie intunecoasa sau stralucita, sufletul meu prieteni norociti, va fi inca cu voi, se va uni la placerile voastre, la jocurile voastre, la bucuriile voastre, si sa va inturna spre mine vesel de zambirile voastre! si prea fericit voi fi daca el imi va spune ca-n mijlocul ospatului un glas tanar a murmurat: Ah! Caci nu e si el aici! Deslante-se soarta; sunt moaste de bucurie, stralucitoare vise a trecutului, pe care ea nu le poate sfarama, si care vin pintre noaptea mahniciunilor si a grijilor spre a readuce espresia fericirei. indelung, indelung inima mea va fi plina de aceste dulci suvenire, asemene vasului in care s-au destilat roze: pot sfarama, pot strica vasul, dar mirosul rozelor sa tine inca de bucatile lui!
Melodia XIV - Adio! de Thomas Moore
Aceasta pagina a fost accesata de 2984 ori.
