Melodia XXIII - Cantecul Fionncalei de Thomas Moore
de Costache Negruzzi
(Fionncala, fiica lui Lir, fu prefacuta in lebada de oarecare putere supranaturala si osandita a nemernici in cursul multor sute de ani pe niste lacuri si niste riuri a Irlandei pana la venirea crestinismului. Cel intai sunet al clopotului liturgiei era a fi semnalul mantuirei ei.)
Taci, o, Moila! Alinati-va, ape muginde! si voi, adieri usoare nu va desteptati cand, slobozind plangeroase murmure, singuratica fiica a lui Lir isi spune durerile catre steaua noptii. Lebada, dupa dulcele cantare de moarte, isi va strange ea in sfarsit aripile ca sa adoarma in intunecimi? Cand oare va suna dulcele cerului clopot ca sa chieme sufletul meu din lumea asta viforoasa? Ursita m-a osandit de multe veacuri a tanji cu intristare pe valurile tale de iarna, o, Moila! si insa Erin doarme inca, adancit in aceles intunece; curata lumina intarzie inca a sa arata! Cand oare asta stea a zilei rasarind treptat va incalzi insula noastra cu pace si dragoste? Cand oare dulcele cerului clopot va chiema sufletul meu in campiile eteree?
Melodia XXIII - Cantecul Fionncalei de Thomas Moore
Aceasta pagina a fost accesata de 2594 ori.
