Chelestina
de Costache Negruzzi
Chelestina, la 17 ani, era frumusata ce intai a Grenadii. Saraca de parinti, si clironoama unei mari averi, ea traie supt epitropie unui batran al ei mos, aprig si scump, acest mos sa numie Alont. El sa indeletnice toata ziua a-s numara galbenii si toata noaptea a goni serenadile cari canta supt ferestile Chelestinii. Scoposul lui Alontu era ca sa marite pe aceasta bogata clironoama dupa don Enric, fiiul sau, cari invata de ani la Academie de la Salamanca si incepusa acum a talmaci pe Cornilius Nepos.
Mai toti cavalerii Grenadii iube pe Chelestina: ei nu o pute vide decat la bisarica si totdeauna bisarica la cari ea merge era plina de tinerii cei mai frumosi si mai vrednici de iubit. Dintre dansii sa deosabe don Pedro; capitan de cavalerii, fiind la varsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, bland, cu duh si pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, in vremi ci el nu sa uita decat la Chelestina. Aceasta, cari pricepusa, incepusa iaras a cauta la don Pedro.
Ei au pitrecut asa doua luni fara sa-s poata vorovi, zacandu-s insa indestule lucruri, in vremea aceasta, don Pedro au aflat chip a enhirisa amorezatii sale un bilet prin cari o instiinta aceea ci ea acum stia pre bine. Manioasa Chelestina de abie l-au cetit si indata cu defaimari l-au triimes lui don Pedro inapoi: dar cum ea ave o minunata taneri de minte, au stiut scrisoare de rost, si dupa 8 zile i-au facut si raspuns. Amorezatii nostri sa iubie si is scriia: don Pedro voie mai mult. De mult cere voie a veni ca sa vorovasca la zaluzia Chelestinii; asa feli este obiceiul in Ispaniia unde ferestile slujasc mai bine pentru noapte decat pentru zi: acolo sa fac toate intalnirile. La ceasul cand ulita sa afla pustie, amo-rezatu sa invalesti in mantaua sa, sa inarmeaza cu sabiia sa si mergi, chemand intru agiutori amoriul si noapte, catra o zaluzie josata si incuiata pe dinlauntru cu geamuri. Curand geamurile sa deschid incetisor; minunata ispanioala sa arata si intreaba cu glas tremuracios de nu esti cineva pe ulita: amorezatul, plin de bucurie, o incredintaza: is vorovesc incet, is zic de o suta de ori aceles cuvinte; giuramanturile zboara pintre zaluzeli, sarutarile trec pe giumatate; amorezatul blastama zaluzalile: ziua sa apropii... trebui sa-s dispartasca... mai treci un ceas pan sa-s dispartasca si, in sfarsit, sa dispartasc fara sa-s spuie o mie de lucruri interesatoare ci ave a-s spune. Fereastra Chelestinii era intru o laturi, catra o ulita proasta, mai pustie si lacuita numai de cei mai saraci din norod. Manca ce batrana a lui don Pedro sade intru o casa proasta, in dreptul ferestii Chelestinei. Pedro s-au dus la manca sa: "Buna me mama, i-au zas el, mult ai suferit sazand intru o asa proasta casa, aceasta uitare este vinovata din parte me si asadar, voind a-mi indrepta gresala, iti dau un apartament in casale meii, vino di saz intr-insul si lasa pi aceasta buna fimei plangand di bucurii." Multa vremi n-au vrut, dar in sfarsit priimesti schimbul, sarutand manile evlaviosului ei copil. Niciodata un imparat n-au stapanit un palat cu atata bucurie incat au samtat don Pedru asazandu-sa in casuta maicii sali. in dreptul ferestii Chilistinii, indata ci sara vine, Chilistina s-au aratat la zaluza si s-au tanut parola. Aceste dulci intalniri au infocat mai mult pi acesti iubitori amorizat, curand toati ceasurile noptai au fost mitahirisate a-s vorbi si toati ceasurile zalii a-s scrii, in sfarsit, ci era amandoi in cei mai mari fericire, cel mai di pi urma Pedru, cand fiiul lui Alont, Enric, cari invata di zaci ani la Academiia, adusasa pentru hotarata lui soata o diclerata di amori latineasca. Alont alcatuia contractul nuntii si zaua spre insotire lui Enric si a Chelestinii era insamnata. Toata lume stii ca intru o asa intamplare nu esti de luat alta hotarari decat de a fugi in Portugaliia; la cari s-au si hotarat. Pe langa aceste au mai pus la cale ca sosind la Lisbona, amorezatii intai sa vor lua si dupa aceea vor porni giudecata cu epitropul. Chelestina trebuia sa iai impreuna si o besacte cu giuvaericali pe cari maica-sa i-o lasasa: aceasta besacte alcatuia o mari soma de bani si trebuia sa faca pe amorezati sa traiasca pan la castigare giudecatii. Niciodata un sfat nu au fost mai cu minte alcatuit. Nu mai era trebuinta decat de a pute scapa; si pentru aceasta era trebuinta sa furi cheia zaluzalii. Chelestina au catorthosat. Dupa aceasta s-au hotarat ca a doazi la 11 ceasuri de cu sara, Pedro, dupa ce va pune la cali pentru cai afara din targ, va veni sa caute pe Chelestina, care sa va scobora pe fereasta si ca vor fugi amandoi catra Portugaliia.
Don Pedro s-au indeletnicit toata zaua intru a sa gati; Chelestina, din parte sa, au asazat si au dissazat de de ori besacteluta ci era sa-i intovarasasca; pe langa aceste, au strans si o foarte mari si frumoasa piatra de smaragd ci amorezatul sau i-o didesa. Chelestina si besacteaua era gata la 8 ceasuri de cu sara si inca nu era cand don Pedro, a caruia trasura era pe drumul Andalusiei, vinea cu bucurie catra ulita ce mica. Cand era sa sosasca, aude strigand: agiutori! si vedi doi oameni atacarisati de spadasini care, inarmati cu sabii si cu beta, sa sluja asupra lor; viteazul Pedro uita toate pentru ca sa alergi asupra nevinovatilor: el ranesti pe doi din spadasini; si goneste pe cielalti trii. Cari este inspaimantare sa, cunoscand in acei ci i-au izbavit pe Enric si pe tatal sau Alontu! Tinerii cavaleri a targului iubind pe Chelestina si, stiind ca Enric era sa o iei, pusasa niste spadasini (un fel de facatori de rali pre obicinuiti in Ispaniia) si, fara vitejiia lui don Pedro, batranul scump si tanarul scoler ar fi avut mari nevoi a scapa din mainile lor.
Pedro cauta a sa mantui de multamirile lor; dar Enric sa giura ca nu-l va lasa toata noapte. Diznadajduitul Pedro auzasa acum batand 11 ceasuri. Vai! El nu stie nenorocire ci i sa intamplasa!
Unul din spadasinii ci fugisa trecusa cu nasul invalit in mantaua sa pe langa zaluzie Chelestinii. Era o noapte tari intunecoasa: nenorocita amorezata, cari deschisasa fereasta si astepta pe don Pedro, au socotit ca esti el, vazand pe spadasin. Ea ii intinde mana cu o oftare de nerabdari si bucurie; si dandu-i besacteaua:
- tani diiamanturile noastre, ii zaci ea, par ma voi scobora.
La auzul de diiamanturi, spadasinul sta, ia besacteaua fara sa zica nimic; si in vremi ce Chelestina sa scobora, fuge cu grabiri. Giudecati de spaima Chelestinii cand, singura in ulita, cauta impregiur si nu vedi pe acela ce il socotisa de don Pedro! Ea socotesti intai ca s-au departat pentru ca sa nu dei vreun prepus; ea merge, sa grabesti, il cauta cu ochii, il striga incetisor: nu vedi nimic si nimine nu raspunde. Frica o cuprinde: ea nu mai stii ci trebui sa faca. Sa va intoarci ea acasa? Iesi-va din targ ca sa-s duca sa caute caii si oamenii lui don Pedro, ci o astepta? Ea sa indoiesti, sa ingrijasti, dar tot mergi. Curand sa ratacesti pe ulita, singuratate, intunericul, toate inmultasc frica sa. in sfarsit, ea intalnesti un om si il intreaba tremurand dac-ii departe de poarta cetatii? Acest om i-o arata. Chelestina is mai vine in simtiri; ea prohorisaste cu mai mult curaj, iesa din Grenada si nu afla pe nimine, insa tot nu invinovatasti pe amorezatul sau, socotesti ca-l va afla mai inainte: ea sa departeaza, sa cutremura la tot palcu de ciritei, striga la tot pasul pe don Pedro; si, cu cat mergi, cu atata sa ratacesti: aceasta era parte ce dimpotriva Portugaliei.
in vremea aceea, don Pedro nu s-au putut mantui de multamitoriu Enric si de tatal sau; fara sa vroiasca a-l lasa macar un pas, l-au silit ca sa vie acasa la ei. Pedro, socotind ca Chelestina vazandu-l, va afla pricina intarzierii sale, s-au supus a-i urma. Sosasc; Alont alearga in odaia nepoatii sale pentru ca sa o instiintazi de primejdie in cari au fost; el o striga: nu raspunde nimine; intra! Zaluzie deschisa!.. Strigarile sale aduna slugile; turburare sa vestesti in casa: Chelestina au fugit! Pedro, in diznadajduire, vre indata sa alergi dupa dansa: Enric, multamindu-i de enteresul ce are catra nenorocire sa, vroiesti a-l intovarasi piste tot locul, Dar pentru ca sa fie mai siguri de a o afla, Pedro zaci: ca el sa-s duca pe de o parte, cand el s-a duci pe de ceealalta. El alearga sa-si gasasca oamenii; si ne mai indoindu-sa ca Chelestina este pe drumu Portugaliei, alearga cat poate, departandu-sa de dansa, in vremi ci Enric calatoresti catra Alpuxari, drumu ci Chelestina apucasa. Trista Chelestina urma drumu Alpuxarilor, intreband de don Pedro pe orisicine intalne. Ea au auzat dupa dansa un tropot de cai; gandul sau cel intai au fost cum ca-i don Pedro; al doilea ca pute sa fii calatori sau talhari: ea sa abate din drum si sa ascunde dupa niste maracini. Curand vedi pe Enric trecand, urmat de multe slugi. Ea se cutremura intru aceasta videri si temandu-sa ca sa nu cada iaras in mainile lui Alont de va urma drumul cel mari, ea se intoarce si sa afunda in padure. Alpuxarii este un lant de munti cari mergi de la Grenada pan la Mediterane: ei nu sunt lacuiti decat de ciobani si plugari. Un pamant gol si pietros, stejari samanati incoace si incolo, rauri, cascadi huitoare si niste capri spanzurate pe varfu stancilor au fost lucrurile ce s-au infatosat Chelestinii intru ce dintai ivire a zorilor zalii. Obosata de ostineala si de dureri, cu picioarile zgariete de pietri, sa opresti supt o stanca prin cari izvora o apa limpide. Tacerea acestii pestiri, priveliste ci o impregiura, sunetul cel dipartat a unor cascadi, murmurisare acestui izvor cari cade in groapa ci is sapasa in stanca, toate pare ca arata Chelestinii ca sa afla singura intru o pustietate, lasata de toata fire. Culcata pe margine acestui parau, unde lacramile sale cade pe rand, cugetand la nenorocirile ci o infricosa, iar mai vartos la don Pedro, sa fale intru sine ca poate il va afla intr-o za. " Nu era el, is zace ea, pe cari l-am vazut fugind cu giuvaierurile meli, in zadar gandem ca-l cunosc! Cum s-au putut sa nu-mi spuie inima me? El ma cauta, sunt incredintata; el plange departe de mine, si eu voi sa mori departe de dansul!"
Cum ea zace acesti cuvinte, au auzat in pestira viersul unui fluier de tara: ea asculta: si curand un glas dulce dar prost canta aceste cuvinte:
A amoriului dulceata
Un cifert de ceas numai tane,
Dar dorul lui si durerea
Toata viiata ramane!
Pentru cumplita Silvii
Toati cele le-am lasat,
si acum necredincioasa
is ia alt amorezat!
Cat acest izvor va curge
De multi ori ea-mi zace,
Te voi iubi cu credinta.
Alt amori nu voi ave,
Ah! izvorul n-au sacat,
Dar Silvie m-au lasat!
A amoriului dulceata
Ah! un menunt numai tane,
Iar jale sa si durerea
Toata viiata ramani.
(Sa socoteasca iubitul cetitori ca aceste sunt stihuri alcatuite de un cioban.)
"Cine o stie aceasta mai bine decat mine!" au strigat Chelestina iesind din pestira ca sa vorbeasca cu cel ce canta. Acesta era un tanar pastori de capre cari sade la tulpina unei racniti cautand cu ochi lacramatori la apa cari sarpie pe chetriceli: in maini tane un fluier, langa sane sta un toiag si niste strai invalite intr-o piele de capra. "Pastoriule, i-au zas Chelestina, fara indoiala te-au lasat; fie-ti mila de o streina pe cari asamine o lasa si indrepteaza-ma intr-acesti munti, la vreun sat, la vreo lacuinta unde sa poci gasi nu odihna, ci macar pane.". "Vai! Madama, i-au raspuns ciobanasul, as vre din toata inima sa te duc pan la satul Gadara cari esti dupa acesti stanci; dar d-ta nu vei ceri ca sa ma intorc iaras cand vei sti ca astazi amorezata me sa insotaste cu protivnicul meu, ma duc din acesti munti hotarat sa nu mai viu in viiata; si nu mi-am luat decat fluierul, niste strai si pomenire binelui ci am perdut." Acesti putine cuvinte au facut sa-s nasca in Chelestina multe idei: "Prietine! au zas ea ciobanasului, tu n-ai bani, si cand vei iesi din acest loc, iti vor trebui: am catva galbeni pe cari ii vom imparti, de vei voi sa-mi dai hainile cari sunt intr-aceasta bocce." Pastorasul priimesti: Chelestina i-au dat o duzina de galbeni; si, dupa ce ciobanul i-au aratat drumul ci merge la Gadara, ea s-au luat zaua buna de la dansul si au intrat in pestira ca sa-s imbrace ciobanesti. Ea au iesit cu cheptariu cel de peli de capra, cu traista, cu palarie ce de pai cu cordeli si mai frumoasa asa fel decat cum fusasa impodobita cu giuvaiericale; ea au apucat drumul la sat, unde sosind, intreaba pe tarani de n-ari vreunul trebuinta de un argat. O incungiura, o paratirisasc cu luare-aminte: fetile mai vartos sa uita la parul ei cel galban si frumos cari sa invaluia pe spinare ei, ochii ei cei dulci si stralucitori, macar ca obositi de lacrimi: talie ei ce suptari, mersul sau, toate le aduce merare. Nimine nu poate sti de unde vine un tanar asa frumos. Unul zaci: ca-i vreun om mari prifacut; altul ca esti vreun printip amorezat de vreo pastorita ; si maghistratul, cari era poeticul locului, marturisaste: ca este Apolon randuit a veni spre a paste oile a doua oara.
Chelestina, cari au luat numile de Martelio, nu au intarziet a-s gasi un stapan. Acesta au fost batranul alcad (Giudecatori) a satului, cel mai cinstit om a locului. Acest bun satean curand au luat o mare iubire asupra Chelestinii. De abia au lasat-o el o luna spre paza turmii sale si au insarcinat-o a privighe pe casa sa; si Martelio is impline datoria cu atata blandeta si credinta, incat stapanu si argatii sa multame deopotriva, in vremi de 6 luni alcadu, cari era om piste 80 de ani, au lasat desavarsit stapanire averii sale la iubitul sau Martelio: el inca sa sfatuia cu dansul asupra tuturor pricinelor ce ii aduce de giudecat, si niciodata alcadul nu mai fusas atat de drept ca de cand era povatuit de Martelio. Martelio era pilda si iubire satului; blandetile, gratiile, intalepciunea sa ii castiga toate inimile. "Videti, zice maniile fiilor lor, videti pe acest frumos Martelio, el este de a purure cu stapana-sau; el sa indeletnicesti necontenit de a face batranetile sali fericite, si nu-s lasa trebuintale ca voi, ca sa umble dupa feti."
Doi ani s-au pitrecut asa. Chelestina, gandind tot la don Pedro, trimesasa pe taina un cioban la Grenada, de cari era incredintata, ca sa afle de amorezatul sau, de Alont si de Enric. Ciobanu ii adusasa vesti ca batranul Alontu au murit, ca Enric s-au insurat si ca don Pedro de doi ani nu sa aratasa pe acolo. Chelestina nu mai nadajduie sa-l vada; si, fericita de a-s pitreci zilile intru un sat, in sanul linistii si a prietesugului, sa salie a-s obicinui inima a nu trai decat deprietesug, cand batranul alcad, stapana-sau, s-au bolnavit. Martelio au avut pentru dansul toata purtare de grija ce un fiiu iubitori este datori a ave catra parintile sau, si bunul batran l-au tratarisat iaras ca un parinte iubitori de fii: el au murit lasand toata averea sa credinciosului Martelio. Dar aceasta diiata nu au mangaiet pe clironom.
Tot satul au plans pe alcadul sau; dupa ce l-au ingropat cu mai multe lacrami decat pomba, s-au adunat ca sa aleaga pe diiadohul sau. in Ispaniia, unile sate au drit de a numi singure pe alcadul lor, adica maghistratul cari giudeca pricinile lor, sa instiintaza de rale, opresti pe vinovati, ii cerceteaza si dupa aceea ii trimete la giudecatoriile celi mai mari cari, celi mai adesaori, intaresc hotarare acestor tarani maghistrati: caci pravelili celi bune sa invoiesc totdeauna cu rezonul cel prost.
Adunandu-sa, satenii au ales intr-un glas pe acel ci mortul alcad pare ca li l-au aratat de urmas. Batranii cu tinerii au venit in tirimonie sa aduca lui Martelio samnul cel de cinste: acesta era un betisor alb. Chelestina l-au priimit; si patrunsa pan la suflet de aratarile celi de iubire cari ii da acesti buni oameni, ea au hotarat a jartvi la fericire lor o viiata randuita intai amoriului.
in vremi ce nou alcad sa indeletnicesti cu trebile statului sau, noi sa ne intoarcim la nenorocitu don Pedro pe cari l-am lasat alergand pe drumu Portugaliei, si departandu-sa de aceea ci gande sa intalneasca.
El s-au dus pan la Lisvon si tot nu poate afla nimica de Chelestina, sa intoarce inapoi, cauta de iznoava prin toate locurile pe unde au cautat: sa duce iaras la Lisvon si iar nu este mai fericit. Dupa niste trudi si necazuri zadarnice de 6 luni, incredintandu-sa ca iubita sa Chelestina nu sa aratasa la Grenada, au socotit ca poate esti la Sevila, unde ave rude, el alearga la Sevila: rudile Chelestinii purcesasa cu flota la Mexic, el sa ambarcarisaste pentru Mexico, sosasti; afla pe rudile Chelestinii, dar nu afla pe aceea ci cauta. Sa intoarce iaras in Ispanie: corabia sa, batuta de furtuni, sa sfarama catra marginile Grenadii. Don Pedro scapa inot cu catva trecatori; ei sosasc la tarmuri, sa suie pe munti ca sa cei agiutori, si intamplare sau amoriul il povatuiesti la Gadara.
Don Pedro si tovarasii nenorocirii sale intra in ratosul cel intai: ei multamesc ceriului ca au scapat de primejdii; si, in vremi ce satenii cerceteaza nenorocire lor, unul din trecatori sa apuca la sfada cu un soldat de corabii pentru o besacte ce soldatul o scapasa si cari trecatoriul zace ca este a lui. Don Pedro, vrand sa potoali sfada, intreaba pe trecatori ci era in besacte, si o deschidi pentru ca sa vada ci cuprinde. Ce s-au facut el cunoscand giuvaiericalile Chelestinii si pintre eli si piatra ace de smaragd ci el ii dasa! El au ramas un menut neclintit, le cauta mai cu luari-aminte si, uitandu-sa la stapanul lor cu ochi scanteind de manie: "De unde ai acesti giuvaieruri", ii zace cu un glas infricosat. "Ce-ti pasa, raspunde cu trufie trecatoriu, agiunge c-is a meli." El vre atunci sa le iei de la don Pedro, dar acesta, nemaiputandu-sa stapani, il impinge, scoate sabie si ii zace: "Vanzatoriule! Vei marturisi pacatul tau, sau vei muri pe loc." Zicand acesti cuvinte, lovesti pe protivnicul sau cari sa diiafefsasti vitejaste, dar in sfarsit cade ranit de moarte.
Toata adunare alearga la aceasta priveliste: impregiura pe don Pedro, il prind, il trag la inchisoare; si hangiu is trimete fimeia ca sa chemi pe preot, in vremi ci sa duce insus la alcadu ca sa-i duca besacteaua, povestindu-i toate intamplarile.
Care au fost mirare, bucurie, frica Chelestinii, cunoscand diiamanturile sale si instiintandu-sa de fapta cavaleriului inchis! indata ea alearga la han; preotul venisa; si bolnavul atins de indemnarile sale, au marturisat denainte giudecatoriului ca, cu doi ani mai inainte, trecand noapte pe o ulita a Grenadii, o tanara fimei, la o zaluzie, ii dasa besacteaua aceea zicandu-i sa o taie pan ci sa va scobora; ca el fugisa cu giuvaieriurile si ca sa roaga lui Dumnezau sa-l ierti de acest furtisag, precum si damii aciia pe cari nu o cunoste. Dupa aceasta povestire au murit, si Chelestina au alergat la temnita. O, cum i sa bate inima pe drum! Ea indoiesti pasii sai: toate ii spun ca don Pedro esti acel pe care va sa-l vaza: dar ea sa temi sa nu o cunoasca, is indeasa palarie pe ochi, sa invalesti in mantaua sa, si, imprena cu un scriitori si un strajeri ce duce un fanari, sa scoboara in temnita. De abia s-au scoborat pe scari, si au cunoscut pe don Pedro. intru aceasta videri, bucurie o lipsaste mai de samtarile sale: ea sa razama de zad; capul ii cade pe umar si lacrami curg pe obrajii sai. Ea le sterge si, imbarbatandu-sa, sa apropie de vinovatul inchis: "Streinule, ii zace ea, prifacandu-s glasul, ai ucis pe tovarasul tau... Ci te-au salit... la o asa vinovata fapta?" Dupa acesti putane cuvinte nu sa mai poate sprijini si sa pune pe o piiatra, acoperindu-s fata cu mana. "Alcadule! ii raspunde don Pedro, nu am facut o vinovatie, aceasta era o dreptate; dar eu cei moarte, numai moarte poate sfarsi niste lungi nenorociri a carora ticalosul pe cari l-am jartvit au fost ce intai pricina. Hotarasti-ma la moarte, nu ma voi apara; mantuiesti-ma de o viiata care imi este nesuferita de cand am pierdut singur binile ce il iubem, si de cand nu mai nadajduiesc sa aflu..." N-au sfarsit; si buzile sale au murmurisat incet: Chelestina.
Chelestina au inlemnit auzand numile sau: nu mai poate stapani transportul sau; sa scoala si vre sa mearga ca sa-s arunce in bratile amorezatului sau, dar infatosare marturilor o opresti; is intoarce cautaturile, inadusaste suspinurile si ceri sa ramaie singura cu vinovatul, atunce, lasand sloboda curgire lacramilor sale, mergi la don Pedro; sa uita la dansul, ii intinde mana si zace suspinand: " Iubesti deci de-apurure pe ace ce nu traiesti decat pentru tine?..." intru auzul acestor cuvinte, Pedro ridica capul si nu indraznesti a da crezari ochilor sai: " O, ceriule! tu esti? Cine-i, Chelestina me, sau un ceresc inger care au luat inchipuirea sa i... Ah, tu esti, nu ma mai indoiesc, au strigat el, strangandu-o in brati si udandu-o cu lacrami; aceasta-i sotiia me, prietina me, toate nenorocirile meii s-au sfarsit. "
"Ba nu, i-au zas Chelestina, dupa oarescari taceri, tu esti vinovat de o ucidere; si eu nu pot sfarama lanturile tale; dar ma voi duce de maine in oras sa discopar toate giudecatoriului de la cari noi atarnam, ii voi discoperi nastirea me, ii voi spune nenorocirile meli; si de nu-mi va da slobozanie, voi veni ca sa-mi sfarsasc zilile aice in temnita."
Indata Martelio poronceste sa scoata pe don Pedro din temnita ace de supt pamant ca sa il puie in alta mai buna.
Poarta de grija ca sa nu-i lipsasca nimica: si alcadul cel iubitori, mai linistit sa intoarce acasa ca sa poarte grija de calatorie sa pe a doua zi, ce mai groaznica insa intamplare l-au oprit de a purcede, grabind slobozanie lui don Pedro. Niste galeri de la Alger, carile gonie de cateva zile corabia lui don Pedro, sosasa pe margine dupa stricare sa. Ca sa nu le fie umblare in zadar, ele au hotarat a face un dezbarc noapte. Doi turciti, cari cunoste locurile, s-au insarcinat a-i duce la satul Gadara, si acesti ticalosi s-au implinit fagaduinta foarte bine. Cand acum era un ceas pana dimineata, vremi de odihna pentru plugari si de privegheri pentru talhari, sa aud strigarile: "La arme, la arme! Turcii omoara pe lacuitorii nostri! Turcii dau foc casalor noastre!" Acesti triste cuvinte, spaima noptii, tipetile ranitilor ingrozasc toate inimile. Fimeile tremurand strang pe barbatii lor la san, batranii alearga langa fiii lor. intru un menunt satul s-au aprins! Atunce, intru lumina focului sa vad lucind cumplitile sabii si sa vad celmalile celi albe a celor fara legi. Acesti varvari, cu focul intru o mana si in ceealalta cu cutitul, sfarama, ard usile casalor, sa arunca pintre naruiri care inca fumega ca sa caute jartve sau prazi si sa intorc plini de sange si de prazi.
Unii razbat in camara unde doi tineri insurati, cari sa luasa de dimineata numai, fusas adusi de mumile lor, mai cu grabire dorind a fi multamitori decat fericiti, amandoi unul langa altul in genunchi multamesc ceriului ca au incununat dragoste lor ce curata... Un varvar indrazneste a pune mainile sale celi sangeroasa pe fricoasa sotie; leaga pe nenorocitul sau sot, pe cari pentru cruzame il lasa; si cu toate tapetile si lacramile sale, rapesti in videre sa pretul cari nu era dat decat lui.
Altii mai cruzi poate sa duc sa rapeasca copilul cari doarme in leaganul sau. Muma caruia diznadajduita, furioaza, il apara singura improtiva tuturora, nimic nu o sparie: ea sa roaga, ingrozaste; in vremi ci nevinovatul prunc, apucat acum de acesti tigri, ii uda cu lacramile sale, le intinde manusatile sale si plange ca sa nu omoare pe maica-sa.
Nimic nu-i sfintit pentru acesti varvari, sfarama usile-casii lui Dumnezau, rastoarna dumnezaiescul pristol, ieu aurul ci era pe sfintile moaste si calca in picioare ciolanile sfintilor... Vai! pentru ce sluj aste preotilor haractirul lor cel cinstit, la batrani parul lor cel alb, la tineri frumusata, la prunci nevinovatie? Toti sunt jartviti sau robiti! si curand acest sat nu va mai fi decat o movila de petri si de trupuri!!! La ce intai strigare, la cel intai huiet, alcadul trezandu-sa sa scoala, alearga la inchisoare lui don Pedro, intra si il instiintaza de primejdii. Viteazul Pedro ceri o sabii pentru dansul si o pavaza pentru alcadu: ia de mana pe Chelestina,
is face drum pintre tulburare si, sosand, sa intoarce la cei ce fuge. "Prietinilor! le striga, sunteti ispanioli si fugiti? Fugiti, lasand pe fimeile si copiii vostri in mainile paganilor?" ii intoarce si, asazandu-i pe langa sane, le insufla barbatie sa si navalesti cu sabie a mana pe un trup de turci cari vine catra dansii: ii infrange, ii imprastie si striga: biruinta! Lacuitorii ieu iaras curaj; vin de sa impreuna cu tovarasii lor. Pedro, fara sa lasa pe Chelestina, indeletnicindu-sa a o apara cu trupul sau, lovesti pe varvari, ii sparii prin strigarile sale, ii oboara supt lovirile sale, ingiunghe pe acei ci sa impotrivasc, gonesti pe cielalti din sat, ia inapoi prazile, robii, si continesti de a-i goni pentru ca sa vii sa stinga focul.
Ziua incepusa acum a sa arata, cand s-au vazut viind de la orasul cari era mai aproape un trup de ostasi cari tarziu sa instiintasa de dizbarcarisare nelegiuitilor; gubernatorul ii povatuia: el afla pe don Pedro impregiurat de fimei, de copii, de batrani, cari ii saruta mainile plangand si il multame ca le-au dat pe barbatii, pe parintii, pe fiii lor. Alcadu, langa don Pedro, sa bucura de placere ce dulce, vazand iubind pe persoana ci o iubea. Gubernatorul, instiintandu-sa de faptile lui don Pedro, l-au umplut de laude: dar Chelestina ceri sa o asculte si discoperi gubernatorului denainte a tot satul adunat fire si intamplarile sale, ucidire ce au facut don Pedro si pricinile cari o fac vrednica de iertare. Toti satenii, patrunsi pan la lacrami de indurare, sa arunca la picioarile gubernatorului cerand iertare celui ci i-au mantuit. Aceasta iertare sa daruiesti; si norocitul Pedro imbratosa cand pe Chelestina, cand pe gubernatorul si pe fruntasii satului; cand un batran, iesind in mijloc, ii zace: "Viteazule streine! Tu esti izbavitoriul nostru. Dar, vai! ii sa ne lipsasti de alcadul nostru, si aceasta paguba este poate mai mare decat facire ta de bine. indoiesti binele nostru in loc de a ne-l lua: ramai intru acest sat; catadecsasti-te a fi alcadul, stapanul, prietinul nostru: cinstesti-ne, dandu-ne voi a te iubi. intr-un oras, mincinosul si raul cari acolo au acelas rang cu tine, sa vor socoti deopotriva cu tine: aici, fiistece lacuitoriu cu fapti bune te va ave ca pe parintile sau. Dupa Dumnezau, pe tine te vom cinsti mai mult; si in toti anii, intru aceasta zi, batranii vor veni sa-ti arate pe fiii lor, zicandu-le: iata cel ce au mantuit pe maica-ta."
Pedro sa arunca in grumazii batranului cari ii vorove asa.
" Asa, fiii mei, asa, fratii mei, ramai aice, nu voi trai mai mult decat pentru Chelestina si pentru voi."
Chelestina
Aceasta pagina a fost accesata de 3195 ori.
