Idlie
de Costache Negruzzi
Intru o dimineata a unii zile de vara cand de abia incepusa auritile zori a sa ravarsa pe orizonul cel ca porfira si cand roua diminetii racore atmosfera ce aprinsa de arsitile soarelui, cand toate pasarelile impreuna frumoasali lor glasuri spre a alcatui o armonie dulce de cantari spre lauda zaditoriului si cand florile aceli de multe feliuri aduce un miros placut, unde voi mai afla un asa frumos loc? (zice un satir cari duce in latile lui spate un mari burduf plin de must si suptsuoara o cupa si un bucium), unde un asa loc! (adaoge el, cautand impregiurul lui) aice, iarba verdi, aice racoritoare umbra supt acesti mari stejari, si ce aer minunat! De pe costisa aceasta privasc cu dulceata pe vali oile pasunand in sunetul fluierului pastoresc. Iata si izvor cu o apa mai limpide si mai curata decat cristalul, aice am si acest radiu prin cari razile soarelui nu pot razbate, of! Aice voi sade. Zacand aceste cuvinte, au pus gios burdufu si poamile ci le culesasa, dupa aceea turnand, be must, binecuvantand pe Bachos ca au dat si satirilor dulcele lui nectar, in vreme aceea, pe denapoi, un alt satir viind incet l-au apucat de ochi.
- Lasa-ma, cine esti? au strigat istalalt, tragand flocoasali maini a prietenului, cini esti? Lasa-ma,
- Pe numile lui Pan, nu te voi lasa pan nu ma vei cunoaste.
- O! tu esti satire din alaturata pestira.
- Ah! raule, tu ma cunosti de pe glas, eu eram sa pui ramasag cu tine ca sa-ti beu putintel must ...
- O! vino, prietine, ca-ti voi da si far de aceea cat iti va trebui.
- Dar ce cauti aice?
- Astazi mi-am calcat putintel must si am venit sa ma vesalesc, tocma si tu, satire, bine m-ai nimerit, vino sa bem impreuna.
Satirul indata s-au pus gios si au inceput a desarta des cupile:
- Prietine, zici, daca-i sa ma ospatezi cum sa cade, canta-m ceva ca sa fii desavarsit: iata-ti si buciumul.
- si ce sa-ti cant?
- Canta-mi ... canta-mi ... mari, canta-m cantecul cel intai cari l-au cantat Pan cu naiul cel facut din nimfa Sirinx cari s-au metamorfosat in trestie si cu cari tangui amoriul sau cel nenorocit.
- Bucuros, au raspuns celalalt, astazi voi sa te multamesc la toate. Aceste zacand si band si o cupa de must ca sa-si mai dreaga glasul, si oftand au inceput intr-acest chip:
" Nemilostiva Sirinx, dumnezaiesc chip si inima de tigru, in sfarsit nu te-ai plecat la rugaciunile meli, in sfarsit m-ai lasat intr-o vecinica jale, cumplita amorezata! la ce nu t-am placut! Cunosc ca acesti lungareti ai mei obraji, sprincenile aceste afundate si nasul meu acest urat nu t-au placut, dar insa cand inca prunc fiind, Ermat m-au aratat dumnezailor, toti s-au bucurat, toti au ras cu vesalie de acest hazliu al meu chip. Asa! asa! cu urechile meii te-amauzit zacandu-mi ca sunt cu coarne si cu barba de tap, dar insa acest chip al meu au nebunit pe nimfa Iho. Tu de multe ori mi-ai zis ca sunt cu picioare de capra, si eu te-am ascultat cu multamire, nadajduind ca ma voi invrednici vreodata sa te sarut ca sa stang para amoriului ace cari ma arde, dar tu de-a purure cumplita, de-a purure surda la rugaciunile meli, darurile meli iti era uracioasa, si mielusalul acel inca sugatori la tatile maicii sali pe cari ta-l dam me-l aruncai inapoi. Dar cu toate aceste, o, nemilostivo, nu ma diznadajduiesc cu totul. Socotesc ca voi pute sa te imbratosaz, sa te sarut, dar acum mi-ai rapit cu nemilostiviri si aceasta de pe urma mangaieri, prefacandu-te in trestii. Te tanguiesc, o, nimfa, jaluiesc ochii tai acei negri si mari, ma mahnesc de ace inalta talie, acel piept ca crinul, mainile tali aceli albi, pentru cari si Ira te-au zavistuit, ah! aceste toate nadajduiem sa li imbratosaz, sa li sarut si sa ma vesalesc, dar, o! cum s-au schimbat toate intru o trestie uscata, numai pentru pizma ta, o, Sirinx, numai pentru ca sa nu vezi pe Pan fericit, si ai nimerit, o, cumplita nimfa. Iata eu, in loc ca sa imbratosez un trup si niste brata, apuc o trestie uscata, in loc ca sa sarut racoritoare buza si niste obraji ca trandafirul, apropii gura me de niste aspri trestii, si in loc ca, imbatat de disfatari sa cant intr-acele fericire me, ma faci sa plang intr-insale, ratacit, departi de satiri, prin codrii cei pustii si intunecosi, soarta me ce cruda. Paduri si campii, tanguiti pe Pan, livezi si dumbravi plangeti-l pe el, copacilor, nu roditi, flori si ierburi vestejata-va, Pan uraste livezile celi racoroasa. Pan uraste florile celi mirositoare: nimfilor, nu va mai bucurati, nimfilor nu va mai impodobiti, au prapadit Pan nadejde, au perdut pe frumoasa lui nimfa; iata trupul ei cel minunat sadi acolo prifacut in stuh si batut de vanturile crivatului. Jaliti satiri si nu raditi, jaliti si nu va imbatati, Pan uraste sarbatorile, Pan s-au spart burduful cu must, ascundeti-va in fundul pesterilor si acolo in intuneric tanguiti norocul sau, si voi, pastori si pastoriti, cantati cu jali patimile lui Pan, faciti sa rasuni muntii si vaile de jalnicile voastre cantari, insuflati si turmelor voastre cu melodie mahniciunile meli. Ah! Plangiti toate! Tanguiti-va toate! Ca Pan s-au prapadit nadejde, s-au perdut nimfa. Iata acolo sta dumneziescul ei trup, prefacut in trestie si batut de vanturile crivatului."
Aice au ispravit satirul cantecul sau.
-O, prietine! au strigat celalalt, eu m-am multamit cu tine astazi mai mult decat la nuntile lui Zeus si a Irii cu toti muritorii in Olimp, deci sa mantuim si mustul cari au mai ramas.
Aceste zacand, au inceput iaras a be, pan au sfarsit tot mustul din burduf, si prietinul s-au dus vesal iar celalalt, vazand ca au inceput a sa infierbanta soarile, s-au tras langa izvor pe pajiste, supt umbra unor tufosi tei si s-au culcat sa-s odihneasca.
Idlie
Aceasta pagina a fost accesata de 2965 ori.
