Pentru barbatul cel greu cari
de Costache Negruzzi
Pentru barbatul cel greu cari, luand o fimei guraliva, sa duci sa cei moarte la giudecata
Trebuia, o, giudecatori, sa mori pan a nu ma insura, si sa nu aud pe fimei vorbind atate cate am auzit. Dar, fiindca nu am scapat de aceea pentru norocul meu cel rau, trebuiesti indata dupa nunta sa viu la voi, pentru cari, iata, am venit. si aceasta nedreptataluit fiind de intarzierea me, ma rog voua! Fiindca acum de departe am priivit folosul ca sa-mi dati sfarsit astazi hotararii, caci am agiuns intru atata rau, incat de a nu trai o socotesc mai bine decat de a fi cu fimeia. Dar insa, mai dati-mi, o, giudecatori, inainte otravii inca un mic dar: sa nu ma bagati in lungi voroave, suferind pe acesti guralivi ritori a carora viiata este intru a vorbi si a raspunde. Caci ma tem ca nu cumva facandu-sa intarzieri in cuvant, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limba a ei, si va va ineca si pe voi si pe mine; ca sa nu sa intample, deci, aceea, grabiti! Caci daca fiind ea de fata si vorbind, io voi muri, fliaria muierii imi va lua dulceata mortii. Pentru ca, daca cel ci au pus pravili politici nu ar fi fost cu perierghii si zadarnic la scris (o pravila a lui Solon legiuia ca neamul acelui ce sa omoara singur sa ramaie necinstit si averea lui sa-s iei in folosul casii obstesti), nu as ave acum treaba, sarguindu-ma sa va arat cum ca trebui sa mori, ce luand pe ascuns o franghie de la pat si ducandu-ma intru o pustietate, m-as spanzura cu liniste de un copaci, fara sa vad norod, nici sa aud pe multi! Dar, fiindca acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lasat pe cineva nici stapan pe viiata sa, ci si aceasta au supus-o giudecatii, il blastam, dar insa ma supui si sufar tulburarile celi din divan, pentru ca sa scap de acum de altile mai amara. Acei dar care stiu firea fimeiasca, cred ca ma vor ierta ca nu mai pot trai, iar pe cielalti socotesc ca trebui sa le povistesc cu ce amar traiesc! si, deci, ascultati-ma, pentru dumnezai! - Cat pentru acesti caresunt aice si rad numindu-ma greu, putin imi pasa. Pentru ca ce rasplatire sa cei cineva mai mare de la dansii, decat aceea care o au traind asa stricati, fimeietici, si ticalosi, giucandu-sa de-a purure si neanvatand niciodata si hahaind si fleoncaind cu nesocotinta orice sa intampla. Iar pe mine, o, giudecatori, tatal meu ma invata sa-mi strang minte si sa nu o slobod a sa imprastie, sa oranduiesc celi ce trebuiesc si nu trebuiesc in viiata, si pe unile sa le am, iar de celelalte sa ma dipartez; sa cinstesc liniste si sa fug de tulburari, pe care urmandu-le, o, giudecatori, le fac nu pre mergand la adunari, dar nu pentru ca ma lenevesc spre folosurile obstii, ci pentru glasurile ritorilor care nu pot tace si nu pre varandu-ma in giudecatorii pentru numili acesti multe a giudecatilor: ziceri, anafora, tragere, hotarare, scriire, prescriire, pe care iubasc a le numi si acei ce nu au nici o treaba; cutari a cutaruia au jaluit asupra cutaruia - dar mie, celui care nici trag nici ma trage nime la giudecata, ce-mi trebui aceste? inca si acest pacat a heretizmosului ce au iesit in adunare, nu stiu de unde au venit in viiata- cutare sa-s bucur? pentru ca eu, in numile dumnezailor nu vad nici un castig dintru aceasta vorba, nici lucrurile celi triste nu sa fac mai bune daca aude cineva zacandu-i - sa-s bucure! -
inca de dughenile acele cate au ilau si ciocan fug cu graba, tarapanalile, herariile si multe altile, iar pe aceli mestesuguri le iubasc, care sa savarsesc prin taceri, cu toate ca eu acum am gasit zugravi cantand cand zugrave. Asa de drag le este unora sa vorbasca si sa nu pot stapani pe sane! Pana cand, deci, traiem sangur, dobandem indestula liniste, fiindu-mi slugile invatate sa nu faca nimic de aceli de cari ma supar, dar fiindca au trebuit sa dau si piste rale, viind unul din cei isteti, si defaimand holteie si insurare laudand, au zis: Nu voi ca sa necinstesti numai tu sangur insuraciune, fiind un dumnezau si un dumnezau mare ( Imeneu), si poveste pentru oarecare fata de deosabit neam, in ceasul frumsatii, bogata, intaleapta si la ale panzii invatata, si in sfarsit au adaos cum ca agiunge sa voiesc, si nunta mi-i in mana. Celelalte, i-am zis, lasa-le, atata imi spune, ci fel ii la limba fetisoara? Caci stii, prietine, fire me, ca nu pot suferi om nici ragaind, nici stranutand, nici horaind, nici tusind, dar as voi mai bine sa ma bata, decat sa le sufar aceste, iar guraliv, nici prin vis nu-l sufar. Dar daca sa va intampla sa vietuiesc cu o asa fel, cum socotesti? Cum voi trai? indrazneste, mi-au zis, caci ea nu au invatat de aceste, mai intai poti face pietrile sa vorbasca, decat pe fata, incat, au adaos, ma tem, nu cumva aceasta sa-i fii gresala, sa taca, zic, mai mult decat trebui. M-am supus, o, giudecatori, caci cum nu, dupa ce am auzit asa minunata zastre - tacerea; deci, cu adivarat dintru ace zi mi sa gate otrava, caci nici acele nu au fost la ea masurate, huiet mare, ras mult, giocuri, neavand minte de mireasa. Toate din toate partile, cand am adus pe aceasta erinie (eumenida) curge ca himarii cari, impreunandu-sa la un loc, fac un strasnic sunet, incat putin au lipsit ca, aruncand cununa, sa fug din mijlocul nuntii; dar insa socotind ca aceasta este a lucrului neplaceri iar nu chipul fimeii, am rabdat pana la camara, batandu-ma de huiete, cu toate ca aceasta era, cat pentru viitoriul razboi, o pace linistita. Caci pana a nu sa face inca miezul noptii, vorbesti nu stiu ce, ocarind patul; si pe mine acest grai nu putin m-au tulburat, caci nu sa cuvine la o mireasa! Pe urma, ma intreaba de dorm? Aceasta mai tare m-au suparat. Al triile, ma intreaba alta, si al patrale alta. Iar eu nu raspundem nimica, dar ma rusinam catra o far de rusine, si lucrul s-au intors pe dos, barbatul tace, iar fimeia graie. Agiungand acum pana catra ziua, sculandu-ma m-am dus la ce ci era triimisa de parintii ei impreuna cu ea, si ci-i aceasta? o intreb. Mireasa sloboade vorbe in noaptea ce dintai, si nu putine? Asa, au zis, samn de dragosti esti acesta si aratare glasului, dar tu esti salbatic, caci aceste asa trebuie sa fie. M-am supus iaras si adauazi mai mult am aflat nenorocirea me care era mai mare decat ce de cu sara, caci poroncind ca sa vie la dansa slujnicile, cerceta sa afle numile tuturora, si a parintilor, si a mamilor, fiind si eu de fata, si cati copii fiistecare au nascut, si cati i-au murit, si pentru asternuturi intreba, si de oale, si de sapa, si de grebla, si de cucosi cati avem.
- Nici unul, am zis, nu este la noi cucos, caci nu-l sufar sa cante, iar daca nu-i tace, nici pe tine! Iar ea indata au intins lauda cucosului, si din ce pricina s-au prifacut in pasari, si cum ca era ostas urmatori lui Aris, si cum ca aceasta sa vedi de pe creasta, pintinii si mania lui. inca laudand ea, lasandu-o, m-am dus la cel ce au cusut nunta ce buna si, o, minunatule! i-am zas, t-ai prapadit prietinul, si i-am povestit toate. El mi-au fagaduit cum ca va conteni ea cat de in graba, si nu va mai fi aceasta. Iar viu acasa si ea indata m-au intrebat: Unde-ai fost? De unde vii? Ce vesti sa aude? Facutu-s-au randuiele de bir? Scrisu-s-au hotarari? Pus-au cineva vreo pravila? implinitu-s-au giudecatile? Trasu-s-au cineva la giudecata? Prinsu-s-au cineva? - iar eu sa tac ii rau, si sa vorbesc si mai rau, pentru ca sa tac, la dansa-i de difaimari, si catigorii nenumarate au iscodit asupra tacerii, si cuvant lung cum ca trebui, barbat fiind cineva, sa vorbasca, iar de zic vreodata ceva, zadarasc focul. Am zas odata cum ca sa intoarce arhistratigul, iar ea apucand pe arhistratig de la amiazi pana sara, nicicum n-au contenit intreband: Dar cu cati au iesit? Cati au lepadat? Pe cati au prins? si cu ce chip i-au prins? Taxiarhi cine sunt? Ofiteri cins-s? Prazile cate-s? Cum mergi flota? Dar cine-s triirarhi? Cine-s chiverniti? Vaslari cati sunt? - Probozandu-o insa eu, si zicandu-i ca aceste sunt afara de fimeiasca ingrijari, ea iaras au adaos: Dar tu nu-mi spui cum merg ale mosiei? si mergi intreband pan si de ciritei si de cani si de viermi! si mai multe vorbe sunt la dansa pentru celi streine, decat pentru ale noastre, caci rau sa-i spuie cineva si bine si rau, fiindca nasc dintru amandoua namol de vorbe. De acole sari la alta, cum oare au mers astaz cracimaritile? Spun ca s-au intamplat nu stiu ce pagubire bacalilor? Mai buna esti viiata ciobaneasca! Ma tem sa nu cumva lipsasca lemnile pitarilor? Zic cum ca s-au invinovatit facatorii de bani! De aceste, dupa cum marea varsa, spune si dardaiesti, si nimic nu lucreaza, iar de vorbit, vorbesti! Iar daca va si pipai vreun lucru, vorba lucrului aceluia, este mai mare paguba decat a siderii ei. Iar de vine vreodata de la feredeu, vai de ploaie cuvintelor! Cate zaci pentru feredeu! cate pentru fimei! Care au venit; care n-au venit care far de slujnici; care cu slujnice; care ave samn pe trup si care s-au dus bine fereduita; care ave zbarcituri pe fata cari sa sulimine pe obraz; care au gasit sopon; care au prapadit un pantof; care au radicat poalile feredegitii; care au dat un ban feredegiului; care au dat mai mult; care mai putin; care nimic, si acii ce n-au dat nimic pornesti razboi. Pe urma, ca cand uita cele mai mari, le ia iar din inceput, aducandu-si aminte. Iar eu ma cutremur vazand ca vine alt izvor, imboldindu-ma de fleoncaiturile ei; si dupa cum acei ce sufar batai astept sfarsitul pricinii, suspinand si blastamand insurare, si celui care intai mi-au pomenit de fimei! Iar de ma samtasti oftand, intoarci sulul si zaci: Ce lucru din casa nu-ti place? si incepi catalogu de la perini pan la strachina si la razatoare. Toate, i-am zis, sunt bune, numai taci; iar acest " taci " aduci alt roi de cuvinte. Pentru ce sa-ti tac? Nu cumva m-am nascut din prosti? si numara maice si paramaice, mosi si stramosi, pe urma sa suie la al 20-le si 30-le stramos, adaogand triirarhii si boierii. Iar pomenire boieriilor, o triimite la tragedii si incepi a ploua, dupa cum cu cofa, pe cei cari au aflat intai tragediile, pe urmasii lor, si cum s-au marit lucrul si ce au facut fiistecare, iar eu mai amara patimesc decat acii cari sa pedepsasc in tragodii(acei ce sa teatrisesc) pentru ca nu cumva fimeia stie tace? Paraile intai vor sta, decat gura ei. Caci orisice lucru la ea esti pricina de vorba - de sad acasa, de ma duc in targ, zabovire, graba slugilor, lipsa, imbielsugarea, cele de difaimat, celi de nedifaimat, plouare, sacita, iar dupa ce sfarsesti cu limba pe ale noastre, incepi pe ale vecinilor, si, daca nu mai are ce, povistesti visuri, ulcatuindu-le pe dumnezai si pe acele dupa cum sa pari. Cuci nu doarme, dar si noapte de multe ori sa scoala si vorbesti si desi vreodata de nevoi priimesti somnul in ochi, toate la dansa dorm, afara de limba. Iar ea is face scoposul ei si mi sa face mai suparatoare decat tantarii. Ma videti, o, giudecatori, topit; zaua ma afanisasc, noapte ma prapadesc. Urasc mancarile, urasc bauturile, fug de viiata cari este mai dulce decat toate. Cu mine port vorba ce multa, in suflet imi zace neplacerea: rasplatiti-mi, pentru dumnezai! Dati-mi otrava! Izbaviti-ma de un glas necontenit! - si ce te nenorocesti atata, de cei moarte? Ce averi ai prapadit? Cari parte a trupului tau s-au stricat? in ce mari nenorocire ai cazut, de nu mai vrei sa traiesti? - Dar tu cine esti, de le cercetezi aceste? Ce-ti pasa pentru moartea me? Tata-mi esti? Frate? Mos? Sau nepot? Tovaras de negutatorie sau de mosie? Sau vei da piste vreun rau dupa moartea me? si te-ai facut improtivitori celor ce poftesc sa moara! O, ce perierghie! Ce? Nici a muri nu esti slobod in oras fara multe cuvinte, o, omule! Au am venit sa cei mancare sau cununa? Aceste sunt a ritorilor vostri celor ce sa folosasc din norod. Mi-i greu sa mai traiesc, sa ma duc voi. Ci ma pizmuiesti? si apoi ma intrebi pentru ce voi sa mori? Pentru tine! Nu ma tulbur si ma manii ca dreptate, o, giudecatori! caci viind la giudecata ca sa aflu liniste, aflu pe acesti de aice mai suparatori decat celi de acasa; zace ca nu am pierdut averi, ci? Acesta-i mare rau? Cati au suferit mari pagubiri asteptand avutie alta si au scapat de saracie cu agiutoriul prietinilor! intreg imi esti trupul, o, prietine! Iar sufletul mi s-au stricat si am pierdut mult mai mult. Plin sunt de dobitocesti vorbe! Ma razboiesc cu nenumaratile lungimi a cultelor! Ma inec de fliarie! M-am infricosat de nepotolita gura a muierii! Furtuna muierii m-au biruit, precum marea caicul; nu sunt nebun, dar m-am inadusit, m-am intunecat. Aceste nu sunt destuii profasuri spre a-mi ceri moarte? De mi-ar fi murit copil, mi-ar fi mangaieri, cei cari au patimit asamine si s-ar uita mahniciunile la viitoarile bucurii, iar acest rau numai mii mi s-au intamplat si nu vad pe nimi de pilda ca sa ieu vreo mangaieri in suflet. De trebuiesti deci ca sa ma mahnesc de viiata, mai bini imi este sa nu traiesc, daca trebuiesti sa umblu oftand, mai de folos esti sa ma sfarsesc. La altii, o, giudecatori, alte rale sa socotesc, la unii pierdire banilor, la unii a copiilor, la altii fuga din patrie, la altii boala trupului, iar mie vorba ce lunga.
Ce paraxei, deci, este? Daca nesuferind aceasta, de cari mai tari ma supar, doresc sa mori? Nu-i betiva fimeia me. Caci aceasta ar fi mai mic rau, pentru ca de s-ar imbata, poate ar dormi, si de ar dormi, poate ar tace. Toate la mine, decat aceasta sunt mai mici, toate decat fliaria imi sunt mai suferite! As rabda o fimei indracita, singura rautate, as suferi-o inarmata, cheltuitoare, dar acest noian a vorbii m-au biruit si viiata mi-au curmat. Spuniti, deci, cari esti mai bine, o data in nenorocire a muri sau de multe ori a fi aproape de moarte? ii sa zaci pe ce dintai. Dar eu am patit cel mai rau nu in putine randuri: de multe ori mi s-au racit trupul, in numile lui Apolon! batandu-ma de fliarii ca cu o grindina: de multe ori mi-au lipsit suflare, umplandu-ma graiurile ei! Socotiti oare ca raul acesta este de suferit, si asa fel cum s-au intamplat acum? Nicidecum, nicidecum. - Cantaret aravicesc esti muierea, inca l-au si intrecut. Mai guraliva decat turturica, decat cotofana, decat privighetoare: intreci heraria Dodonii caci aceea, lovindu-sa ca cu un bici de vanturi, huieste, iar fiind liniste, taci, iar limba acestia nu o poate opri nici iarna, nici vara, nici vantul, nici liniste! Ci trebui, deci, viiata unui om care mergi catra dumnezai pentru neauzite rugaciuni? Caci fiistecari mergand la bisarici ceri sanatate in locul jartvilor. Iar eu ce voi zaci ingenunchind denainte icoanelor? Asurzire m-as ruga sa dobandesc, ca una ce singura ea ma poate mantui de aceasta neplaceri, sau de nu sa va pare aceasta, as ceri sa creasca in urechile meii o groasa ceara, ca doar nu ar pute toate graiurile cu de amaruntul patrunde, insa dumnezaii neamplinindu-mi rugaminte, ci sanatos fiindu-mi (precum nu trebuia) auzul, spre scapari, deci, este moarte, sau aceli cum voi trai? Unde pitrecand? in uliti? Dar cei ce vand, laudand aceli ce vand si strigand ca crainicii, ca si cand nu ar agiunge trebuinta cumparatoriului sa-l aduca la dansii, ma izgonesc de acolo mai tare decat cum m-ar bate cu pietri. La mosie? si acolo sunt celi suparatoari, glasul broastelor, nu stiu pentru ce, magari racnind, boi ragand, capri brehaind, oi zgherand.
in Divanuri? Ritorii sunt mai rai decat cucoarale. O sangura scapare, un liman avem, casa, dar si pe aceasta mi-au umplut-o de iarna limba muierii si nicaire nu aflu loc cu liniste. La osteni s-au inchipuit oarecare rasuflare vreme tratarisarii pacii, iar mii rasuflari de ticalosii nici dintru o parte. Caci si de cate ori s-au bolnavit muierea, celelalte cate nu ma supara s-au bolnavit. Ochii, mainile, panticile, picioarile, iar spurcatul glas - cu totul sanatos! Nimica n-au ostenit, n-au amortit, limba nu i s-au besicat, curgire graiurilor n-au facut sa-i pici gusterul, nici una din care inadusi glasul nu s-au suparat. Acelui, deci, om care nu poate trai nici afara, nici
inlauntru, ce cuvant si ce pitrecire ii mai ramane? Nu a lui Pluton? - Tu singur esti pricinuitoriul nenorocirii tale, neanvatandu-ti fimeia sa faca acele care-ti plac, nici indreptandu-i naravurile dupa firea ta. Trebuia sa o inveti, sa o sfatuiesti, sa o probozasti. - si cine ar fi asa de natarau, carile vazand, sa nu faca acest usor lucru? Caci nici o zi nu am lipsit, nici un ceas, io nici un menut. Patimii aceasta ii zicem, o muieri! Faci pe megiesi sa rada. imi pominesc fliaria ta intru ocara! Zaci ca esti sloboda? Nu faci, deci, lucruri nevrednice neamului tau. Urmeaza-mi mie, iubesc viiata linistita, asa sa-ti placa si tie. Aceste zicand, samanam pietri, caci nu s-au stramutat pravila, ce impotrivindu-sa cu cuvintile, m-au tras cu rapegiune! Cunoscand, deci, ca trebui agiutori, rugand am adus din cei cunoscuti carii procetisa laudile tacerii. Iar ea, dupa cum cei mesteri la armi una pe multi strica, zicand celor multi multe, iar pe cielalti nelasandu-i nici sa zica, singura pe toti biruindu-i, pana cand de dansa minunandu-sa, pe mine tanguindu-ma, iar ei ostenind, au fugit. Vazand, deci, cum ca pe cei vii ii defaima, iar sfaturile celor vechi poate le va baga in sama, tu, i-am zis, de nu te rusinezi de mine, rusineaza-te macar de preantaleptul acela poetic care zace: " muieri, podoaba muierilor le aduce tacerea ", iar ea indata: si cari este acest poetic? si a caruia este tata? si din ce neam? si cand au inceput a faci poemuri? si cum s-au savarsit? si ziua au cheltuit-o fimeia, si in loc sa-mi folosasca, mi-au statut dimprotiva poeticul! in loc sa opreasca fliaria, mai tare au aprins-o! Stupindu-o, deci, eu si departandu-ma de izvor, am fugit. Pe urma, dupa doua zile, iar am inceput a o sfatui, si-i zacem: Ca asa la noi, o, fimei! Trebui sa fie taceri, precum la grieri, barbatul canta (cu toate ca si acesta este suparatori, caci canta piste masura), iar pe fimei cantand nu o vei auzi. Atunci, apucand ea cuvantu cel de pe urma: Acestiia, au zis, sunt cei buni grieri, grierii cei din oameni, prietinii cu musele cari iubesc mai bine sa cante decat sa manance, si incungiurand poveste grierilor, au mers pana sara, incat inecandu-ma, m-au facut sa las sfaturile, dar in fapta sa caut a pedepsi pe nebiruita, cari intrece pe celi mai guralivi pasari. Asadar, o tanem cu mainile, spuindu-i c-oi s-o bat, dar cum inca nu tace ci striga, radicandu-i poalile, i-am astupat gura, find insa ca odata i-am distupat-o, socotind ca sa va fi diortosit, foc piste foc am atatat! Caci dupa cum cei ce opresc izvoarale, pe urma lasand stavila, fac mai mare curgire, asamine si eu, putin oprind glasul, mai mare am pricinuit curgire, incat putan n-au rasturnat casa racnind si cu desime cuvintelor intrecand ninsoare. Fiind deci ca toate prin care socotem sa o supui, n-am adus lucrul spre mai bine, dar mult spre mai rau, ce ma voi face? Unde voi scapa? Ce dizlegare voi afla a nenorocirii? Dar, zaci cineva din oraseni, leapada-ti fimeia, caci nu o vei mai auzi vorbind. - intalept este a lepadarii chipului de ascutita minte si pe multi insala: omule! inadins graiesti, ori in saga? Caci daca luand in ras vremea cuvintelor la moarte, nu esti de giucarei: iar daca o zaci dintru adins, sa stii ca gresasti piste cale. Sa socotim, deci, intr-acest chip: eu acum voi sa mori cu hotarare divanului, muierea insa acasa vorbesti cu sane sau cu paretii sau cu vantul, sau cu altaceva aceasta pe mine care nu sunt acolo nu ma supara nimica, caci nici sa audi, nici sa vedi, nici striga, nici racnesti. Caci nu esti pravila la cuvintile celi pentru moarte ea sa s-arate, iar daca ar fi fost aceasta sa ma giudec cu ea pentru dispartire, ar trebui sa spui celor ce sad ca patimesc, si giudecata ar fi in doua si ei si mie, si avand ea slobozanie a fleoncai, defaimand, bine stiti, pe ascultatori, si taxisul lor rapindu-l si apa me intrebuintandu-o ea, atate ar zace far rasuflare, tragand si varsand cu gramada vorbe, incat sa ma prapadeasca si de-abia m-ar pute scoate giumatate mort de aice! Deci, de-un asa rau fug ca sa nu ma giudec impreuna cu dansa, ce fara dansa. Dar alta ascultati: de ar fi trebuit sa ma dispartesc de fimei cu hotarare giudecatii, aceasta ar fi mai mult nenorocire decat norocire. Caci cum as suferi pe rudile fimeii ocarandu-ma, probozandu-ma, altile piste altile nascocind, unul strigand inlauntru, altul incoaci si incolo racnind, stand, impregiurandu-ma, catigorisandu-mi liniste, numindu-ma nepipait si nerazatori, si numindu-mi viiata deosabita de a altor oameni? Iar aceli ce le-ar faci muierea, cine ar fi asa de fier, tare ca diamantul, care sa nu le samtasca. M-ar urma de la giudecata, luandu-ma de strai, tragandu-ma, intorcandu-sa, zicandu-mi numile dumnezailor pe rand, si pe iroi, si pe acestia numindu-i, stelile, vanturile, stalpii, temeliile. Iar varandu-ma in vreun loc strampt, as racni strasnic, radicand pe megiesi in glasul ei. Pe urma, puindu-sa in usa, m-ar poliorchisi cu de-amaruntul, nelasandu-ma sa ies, strigand sa stau inlauntru. O zi de vara as suferi pentru dispartire, auzind ades: usa huiesti, bate o ruda a fimeii, aripi mi-ar trebui, fiind tulburat, si intrebat pentru celi facute, deci ca sa nu fie aceasta, mori. Numasca-ma muierea si oricine vre greu.
Dati-mi dar, o giudecatori, dati-mi facire de bine! Trimetiti-ma in graba la ce desavarsit liniste! impreunati-ma cu cei dusi, cu raposatii, cu cei ce nu simtesc! Caci cum nu-i fericit cand acel ce sa duce pe nasalii, fimeile bocindu-sa, rudile tanguindu-sa, el nu aude nimica? Pentru ca daca de a dormi cineva este cel mai mare bine a vietii, cum nu-i io mult mai cinstit cel care inca nici simtesti? Gateasca-mi, deci, cineva acum otrava, gateasca-mi buna bautura! Dar aceasta mai intai: sa taca cel ci mi-o va inchina! Nimica sa nu zica de dansa, nici sa vorbasca pentru feliul otravii. Curat sa fie darul de huiet si de tulburare. Mai hotarati-mi inca, pentru dumnezai, si aceasta dupa moarte, sa nu vad pe muieri cand o vorbi, nici cand va trebui sa mori, ea sa-s vada plangand sfarsitul meu, caci nu va plange dupa legea muierilor, nici sa va boci, dar va vorbi si va ritoresi, si-mi va face mergire catra moarte cumplita, sa-s departezi de bautura! Sa-s departeza! Caute om de piatra care sa poata suferi aceasta neplaceri! Iar eu voi zace in pamant, neauzind nici un glas! Dulce este, o giudecatori, sa dobandeasca cineva lumina si sa-s bucure de ea, dar ma lipsaste de toate aceste muierea, si cu acesti ce faci, si cu aceli ce va faci, caci socotesc cum va fi ea la limba cand va fi ingreunata, cand va fi aproape de nastire, si cand va naste, iar de-mi va naste multi copii, si acestia ii vor samana, si aratandu-mi a cui sunt, cum voi trai, impregiurat fiind de o asa hora? Nici pic mi sa va deosabi casuta me de radiurile prin cari neamurile pasarilor zboara cu sunet! Iata cu cata stricaciune m-am stricat, multe vorbesc, am samanat muierii, lung cuvant am zis. Dar acesta va fi cel de pe urma. Caci eu de acum pe nime nu voi mai auzi, nici altul pe mine. O, fericita zi! O, aducatoare de slobozanie! Ma duc catra cei de gios. Catra cei ce nu vorbesc, voi dobandi un loc plin de liniste ... Dar acum, far de vesti aud un cuvant huind, de care ma tulbur, zic ca si acolo sunt huiete, si lucruri si judecatori, si giudecati acelor ce sa duc, strigari a mortilor si voroave. Ma tem, deci, ma tem, nu fugand de aice de muieri, dupa putin sa ma intalnesc cu ea gios, si va fi trebuinta iar s-o aud vorbind, dar acele sa prepun, aceste insa sa cunosc, deci protimisasc ce nestiuta, decat acesti ce sa vad, mai bine, deci, pentru sigurantie este sa fac o rugaciune. O, dumnezai, toti si toate, de este vorba intre cei morti, binevoiti a da ca muierea sa agiunga intr-o adanca batraneti, ca sa dobandesc in iad mai multa odihna! Dar poate eu sunt pricinuitorul ralilor mele, caci trebuia, luand cutitul, sa fac acel vestit lucru, sa-i tai limba caci poate si acel ce va lua-o nu va pute suferi o asa guraliva muieri!
Pentru barbatul cel greu cari
Aceasta pagina a fost accesata de 3310 ori.
