Zoe
de Costache Negruzzi
1.
" Amour en latin faict amor;
Or donc provient d'Amor la mort:
Et paravant, soulcy qui mord,
Deuil, pleurs, pieges, forfaicts, remord. "
Blason de l'amour'
Aceasta au urmat la 1827.
De abia inserase, ulitile era insa pustii. Din cand in cand si foarte rar se auzea pe pod duruitul unei calesce, in care era vreun boier ce se ducea la o partida de carti, sau un fiacru ce trecea ca sageata si lasa sa se zareasca niste bonete femeiesti. Nici un pedestru nu era pe uliti, afara de fanaragiii care striga regulat raita; pentru ca la 1827 septemvrie, nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliti, dupa ce innopta. Pojarul de la 20 iulie prefacuse in cenusa mai mult de jumatate a orasului Iasii, si fanaragiii, masalagiii, potlogarii de care gemea orasul, sazand ascunsi pintre rasipuri, pandeau pe nesocotitul pedestru care zabovise a se intoarce acasa, si adeseori, el pierdea impreuna cu punga si viata sau cel putin sanatatea. in zadar imblau streji de arnauti si de simeni; nu puteau starpi aceste inrautatiri, nici descoperi bandele vagabonzilor.
O caleasca trecu in fuga cailor pe ulita mare, apuca ulita Sf. Ilie, si facand in stanga, lua la deal pe langa zidul Sf. Spiridon, si tot suindu-se pana-n mahalaua Sarariei, statu la portita unei casuti, cu doua ferestre cu perdele verzi. Din trasura se cobori un tanar elegant coconas, a carui costum era dupa moda curtii.
El purta un antereu de suvaia alb, era incins cu un sal rosu cu flori, din care o poala i se slobozea pe coapsa stanga, iar capetile, alcatuind un fiong dinainte, cadeau apoi peste papucii lui cei galbeni. Pe sub giubeaua de pambriu albastru, blanita cu samur, purta una dintr-acele scurte cataveici, numite fermenele, broderia caria, cu fir si cu tertel, ii acoperea tot pieptul. in cap avea un slic de o circoferenta cel putin de sapte palme.
intr-un cuvant, orice dama l-ar fi vazut in ceasul acela nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa si de a zice in jargonul vremii de atunci: ah, psihimu, uita-te cat e de nostim!
Chipul sau era, de nu frumos, dar placut. Lafater, din cea intai vedere, l-ar fi judecat dupa fruntea lui stramta, buzile groase si sprincenile radicate cu disproportie dasupra ochilor; dar si nefiind cineva fizionomist putea, fara a se gresi, sa-l boteze de natarau, dupa cautatura cea speriata si neclintirea figurei sale.
in camera unde intra, pe un crevat cu perdele ponceau, sadea o fetisoara rezamata intr-un cot pe perina. Fusta ei de atlaz albastrudeschis, de sub care se zarea un piciorus gras si mic; parul ei castaniu ce se slobozea in unde de matase pe albii ei grumazi; pozitia ei cea lenoasa, in sfarsit lumina murinda a unei lampe ar fi inflacarat pe Xenocrat, daca ar fi fost la Iasi la 1827, in camera aceea.
Zau era frumoasa tanara fata! cand insa si-a intors tanjitorii ochi caprii, umbriti de lungi gene si scaldati intr-o roua de desfatare, cand s-a repezit si a apucat in brate pe tanarul ce intrase, trebuia sa aiba cineva toata nesimtirea lui, ca sa nu cada ametit la picioarile ei.
- Ah! tu esti, Iancule, tu esti! Vezi ca eu te asteptam. Gandeam la tine, pentru ca numai la tine gandesc. Pesemne tu nu stii ca te iubesc mai mult decat orice alt pe lumea asta si tu iar ma iubesti. Asa e ca ma iubesti? Nu voi sa ma iubeasca altii. Zica ce-a vrea lumea, eu te iubesc - s-apoi ce-mi pasa de lume. Tu esti al meu! al meu! Te iubesc, te sarut, sufletelul meu!
si gingasa copila il acoperea de sarutari focoase.
- Ce te-ai facut de o saptamana de cand nu te-am vazut? Unde ai fost? Oh! ti-am scris si nici n-ai vrut sa-mi raspunzi. Cand ai sti cat am plans! Uita-te, ochii mei sunt rosii inca; asa e ca sunt rosii? Spune-mi, ma iubesti?
- Ma intrebi un lucru care poate ti l-am spus de o mie de ori, raspunse cu raceala nesimtitul amorez. - Caraimane, da-mi un ciubuc!
Un arnaut mustacios intra si intinse stapanului sau un lung ciubuc. intr-un minut, camaruta se umplu de un fum gros, pintre care Zoe se zarea ca o zeita prin nori. Aceasta intrerumpere a unei vorbe amorezate patrunse pe biata fata , care tacu, lasand sa scape din sanul ei o oftare de acele ce sfasie inimi.
- Mi-ai scris ca ai sa-mi spui un lucru mare. Sa vedem, ce este? spune, pentru ca n-am cand zabovi, adaoga tanarul, scuturand ciubucul.
- Ah! zise Zoe, inturnandu-si lacramatii ochi spre el, odinioara iti parea ca zboara ceasurile ca minutile langa mine; atunci ma iubeai, acum nu ma mai iubesti ca atunci, macar ca eu tot aceea sunt si tot aseminea te iubesc. Oh! Iancule, tu niciodata nu vei ajunge la acel grad a dragostei care eu iti pastrez! Preaiubitul meu! spune-mi, cand ma vei numi sotia ta? Cand voi putea a nu mai tainui de lume acest amor de care inima mea este plina? Vezi tu, acesta e singurul meu gand. stii pozitia mea. stii ca de am gresit, pentru tine numai am fost o slaba fata. Ah! cand ai sti cat sunt de fericita! am sa-ti spui o veste care a sa te imple de bucurie. Eu o sa fiu muma! - si copila isi ascunse rumena fata in sanul coconasului.
intru auzul cuvantului acestuia, Iancu s-a posomorat, a bagat mana in buzunar, si scotand niste metanii de coral de vro doi coti de lungi, incepu a se juca cu ele, preimblandu-sa in lung si in larg prin mica camaruta.
Zoe il privea neclintita.
- Asculta, draga mea; cred ca nu te indoiesti cum ca te iubesc. Vestea ce mi-ai dat m-a implut de bucurie. Dar vad niste mari piedici la insotirea noastra. Unchiul meu a aflat legatura noastra si e foarte manios asupra mea. imi zice ca nu e de cinstea mea sa iau o fata saraca, orfana si cate altele. Eu insa nu zic ca nu te voi lua, dar trebuie rabdare. Sa vedem.
Miselul! vorbile lui era loviri de cutit pentru Zoe. Ea tremura.
- Vai mie, nenorocita! iata la ce am ajuns! iata in ce stare mai adus! ma despretuiesti dupa ce m-ai insalat! nu ti-e mila de o ticaloasa fata, pe care ai adimenit-o cu juruinti mincinoase. Gasesti pretexturi ca sa ma parasesti si pe mine si pe copilul tau. Nu te temi de pacat! nu socotesti ca voi muri daca m-ii lasa! oh! fie-ti mila! fie-ti mila!
si sarmana se tara la picioarile lui, varsand siroaie de lacrimi si frangandu-si mainile.
- Cugeta ca de ma vei parasi, voi muri negresit si vei avea a da seama lui Dumnezeu, pe care de atate ori l-ai luat martur juramintelor tale.
Suspinurile inadusira glasul fragedii copile, care acum intai incepuse a gaci inima amorezului sau.
Sfaramata de durere, cazu lesinata la picioarile lui.
Iancu o radica si o puse in pat, dupa aceea, chemand pe batrana ei slujnica, a lasat-o langa ea. El a iesit si s-a suit in caleasca.
- La bal, la curte! a strigat arnautul vizitiului, si caleasca a purces ca vantul.
"Desantata pretentie! zicea coconasul rasucindu-si mustetile. Zice ca i-am jurat s-o iau, ca cand astfel de juraminte se mai tin vreodata".
2.
" Cinga il brando, ed abbia questa
L'asta in pugno, e l'elmo in testa
E con Pallade in bellezza
Gia potrebbe contrastar. "
Metastasio'
Zoe era fiica unui boierinas, care prin slujbile sale se ridicase la o treapta cinstita. inca in fase, pierduse pe maica-sa, iar la vrasta de cincisprezece ani, moartea o lipsise si de tatal sau. De atunci, sarmana fata, lasand o mosioara, iubitul loc a copilariei sale, care ramasesa mostenire fratilor ei, venise la Iasi. Curand n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oras. Se vazu incungiurata de o droaie de curtezani, pe care ii tragea deosebita ei frumusete. Focul junetii si simplitatea cresterii sale o facura sa plece urechea la magulirile desfranatilor. Ea iubi, iubi, oh! cum iubi! Nestiind ce e amorul si neprepuind urmarile lui, se dete cu totul la aceasta patima dulce si amara, placuta si groaznica. Se dete cu gand, cu inima, cu suflet.
Iata o intamplare ce va arata ce fel iubea tanara copila.
Cel intai ce gasi loc in inima ei fu un ofiter al gvardiei curtii; tanar galant, cinstit si birbant, Iliescul era cu totul contra coconasului, pe care l-am vazut figurand la inceputul acestei foarte adevarate istorii. Frumos si bine facut, el n-a avut multa greutate a castiga inima ei. El o iubea si se mira ca o iubeste ca si in ziua cand culesese cea intai dulce sarutare pe buzele ei. si desi Zoe nu cunostea adimenirile cochetariei, tot insa tinu in lantul ei pe fluturatecul tanar o luna de zile! O luna de zile pentru Iliescul era o vecinicie. incepu a se satura de un amor fara sfezi, fara impacaciuni si fara rivali. Se arunca iarasi in vartejul lumei.
intr-o zi, el dormea dupa pranz.
Un arnaut veni in curtea lui, merse drept la camera unde el dormea, deschise usa, intra si, scotand un pistol din cingatoare, il slobozi in el. Glontul trecu alaturea cu capul tanarului, bortili perina pe care se razama si se infipse intr-o caramida din parete, a caria sfaramaturi sa reintoarsera si cazu pe pieptul dormitorului. Iliescul sari si se rapezi ca fulgerul la noul venit, care scosese al doilea pistol. Arma i se smanci din mana si o imbrancatura arunca pe ucigas pe o canapea. Negresit ca ceasul mortii ar fi sunat pentru acel cutezator, daca in caderea sa, turbanul nu i s-ar fi desfasurat. Niste coame castanii undoioase se rasfirara peste umerii si pieptarul lui infirat. Aceasta era Zoe.
- Doamne sfinte! striga tanarul cunoscandu-o, tu esti, Zoe, cine ar fi putut crede! tu esti care vrei sa ma omori! aceasta e rasplata dragostei mele? Vrei sa ma omori! si pentru ce?
- Pentru ca esti un nelegiuit, striga fata cu un glas precurmat de suspinuri, pentru ca ma vinzi, pentru ca despretuiesti amorul meu si pentru ca ai gandit ca vei putea, dupa ce m-ai invatat dragostea, dupa ce mi-ai aratat dulceata vietii, sa ma lepezi ca pe o jucarie ce nu-ti mai place! nesocotitule! pesemne nu stii ca pe noi, femeile, daca un paing ne sparie, moartea nici cum nu ne ingrozeste? Iata dovada vanzarii tale, si ii tinse un bilet scris pe o hartie roza. - Ceteste, ticalosule! sau mai bine las-sa ti-l cetesc eu. Asculta: "Stapana mea! ma invinovatesti nedrept. Cum ai putut crede ca o proasta fetisoara ma va face sa fiu necredincios acei ce singura imparateste in inima mea? Nadajduiesc sa-ti dovedesc in asta-seara ca de am si fost poate ratacit, o secunda n-am incetat de a fi pentru de-a pururea, al dumitale credincios rob." A! ticalosule! nu e slova ta? Tagaduiesti, zi ca n-ai scris ravasul acesta; o proasta fetisoara! oh! ma defaima pentru ca-l iubesc din toata inima.
- Acest ravas e pentru tine, zise Iliescul invalmasit.
- Pentru mine! si de cand mi-ai schimbat numele de iubita pe acel de stapana? Cand mi-ai mai zis vrodata dumneata? A! nu cauta sa ma amagesti, caci daca mana mi-a tremurat astazi, sa stii ca alta data va fi mai sigura.
- Omoara-ma dar, adaose Iliescul cu un aer teatral, nestiind ce sa mai zica; omoara-ma, daca te supara amorul meu. Vad ca cauti pricinuiri si iai de dovada insusi incredintarile dragostei mele. Omoara-ma! viata-mi e nesuferita fara amorul tau. Iata pistolul, si ca sa nu ma gresesti, razama teava de inima mea, il tiu eu, n-ai decat sa tragi piedica.
Zicand, dezvaleste pieptul si se apropie de fetisoara. El era atat de frumos, intristarea raspandita pe fata lui arata atata adevar, incat gingasa copila se simti patrunsa si infiorata de o fapta la care o impinsese o pornire furioasa de gelozie.
- Oh! eram sa te omor, a strigat plangand, Dumnezeul meu! cum am putut avea un asa gand! sa te omor pe tine, pe care te iubesc cu sufletul! si apoi ce as fi facut singura pe lume? Vezi tu, crudule, cand am slobozit pistolul in tine, nu stiu ce putere straina si amarnica imi impingea mana. Socoteam ca te-am omorat si voiam sa ma omor si pe mine. Dar tu nu esti ranit? Tu ma iubesti, asa e? Ravasul a fost pentru mine! oh! zvarle pistolul acela, ca mi-e frica de el. si se arunca in bratele lui.
Dupa ce, peste un ceas, Zoe iesi intr-un fiacru si se duse, Iliescul se imbraca cu dulama lui stacojie cusuta numai fir; se incinse pe deasupra salului cu o curea lata, coperita cu tinte aurite, in care baga doua pistoale suflate cu aur si atarna pe coapsa stanga o sabie incovoiata. La scara il astepta un frumos armasar negru.
Iesind, vazu arnautii sai, care sta roata impregiur.
- Ascultati, le zise; astazi un talhar a intrat la mine cand dormeam. A slobozit un pistol asupra-mi, dar nu m-a nimerit. Nu am putut pune mana pe el si a scapat. Sa nu mor crestin, ci spurcat ca voi, daca va mai intra cineva la mine, fara sa-mi dati mai nainte de stire, de nu, veti lua fiecare cate o suta baltage carjaliesti pe talpe. stiti ca-mi implinesc juruintile.
Arnautii strigara: masalla! inchinandu-sa pana la pamant.
"Zoe a vrut sa ma omoare, zicea in sine tanarul, incalecand; Domnul stie ce-mi vor mai face celelalte trei, pe care nu le poci amagi asa lesne. Blastemata de sluga! a gresit ravasile; in loc sa dea pe cel verde Zoei, i-a dat pe cel roz; asa va fi facut si cu celelalte.
M-am batut fatis cu Beilicciul si cu Fedeles fara sa simt ce e frica, dar acum zau! ma tem". Vestiti talhari la 1827.
3.
" Oh! n'insultez jamais une femme qui tombe!
Qui sait sous quel fardeau la pauvre ame succombe! "
V. Hugo
Mai mult de un an acum trecuse de la intamplarea aceasta. Iliescul aflase chip a se deslega pe nesimtite dintr-un lant ce nu era potrivit cu usuratatea inimei sale si Zoe incepuse a cunoaste ca a gresit, judecand pe oameni dupa inima sa. Amagita in nadejdea sa, se lasa la o melancolie ce o facu mai interesanta, dar inima ei ce se hranea de dragoste, nu putea via fara amor.
intre toiul neinsemnatilor tineri ce o suparau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B ... il vedea mai tacut si mai retirat. Sfiala lui o lua drept dovada statorniciei, macar ca era semnul nataraiei. Pe alta parte, ca sa scape de gura lumei, acestei pricinuitoare de atate nenorociri, si cunoscand ca trebuie in sfarsit sa-si ia un loc oarecare in sotietate, asculta mincinoasele propuneri ce ii facu Iancu ca o va lua de sotie. Departa pe toti ceilalti ai sai slavitori. Iubi pe Iancul; il iubi sarmana fata, cum stia ea sa iubeasca si curand el nu mai avu nimic sa mai doreasca. Nu mult dupa aceasta, simti urmarile nesocotintei sale, si ingrijindu-se, isi marturisi starea cea de critica amorezului sau. Atunci Iancul lepada masca, isi dizvali uratul haracter si, putina vreme dupa intalnirea ce am vazut ca a avut cu ea la inceputul acestii istorii, ii scrise ravasul urmator:
"Coconita! imi pare desant ca dumneata ai luat un caprit drept amor si inca pretinzi sa te iau de sotie! Las-ca rudele mele niciodata nu mi-ar ierta un asa pas, dar apoi nici inima mea nare plecare a se robi. Asadar, te rog nu te mai maguli cu o nadejde ce niciodata nu se poate implini si binevoieste a ma uita si a nu-mi mai scri."
Gingasa copila ceti ravasul fara sa zica nimic, fara sa verse macar o lacrima. Inima ii era plina si suspinele, gramadindu-se in sanul ei, o inaduseau. Dupa o indelungata si cumplita tacere, cazu ingenuncheata dinaintea icoanei mantuitorului, zicand: "Dumnezeule, fie-ti mila de mine si nu ma aduce la desnadajduire!"
Sanda, batrana femeie care o slujea, care o hranise cu sanul sau in pruncie si o crescuse in copilarie, stand intr-o camera alaturata, se apropie de o usa cu geamuri, prin care se vedea in odaia stapane-sei, si ridicand perdeaua, vazu aceasta desnadajduire, aceasta durere atat de adanca. Ea nu indrazni sa intre, respectand cuceria stapane-sei; dar neauzind nimic si vazandu-o tot ingenuncheata cu fata la pamant, intra in odaie ca sa o scoata din niste cugetari atat de triste. in zadar insa ii vorbi; deci apropiindu-se o gasi rece, inghetata, o socoti moarta.
Lua in brate pe aceasta biata fata pe care o leganase si cu care impartise soarta sa. O numi cu acelas nume de Zoita, precum odinioara, si o dismierda ca si atunci. Silindu-se s-o destepte din acea dureroasa letargie si, nestiind de trebuie sa doreasca a o vedea inviind ca sa-si afle iarasi durerea, sau mai bine sa vaza moartea pecetluind acest secret de nenorocire, "sarmana Zoita! zise, si o lacrima cazu din ochii bunei batrane, cat e de frumoasa! poate ar fi mult mai bine pentru dansa sa nu se mai trezeasca!" Aceasta dorinta, desi barbara, se cunostea ca vine dintr-o inima credincioasa catre stapana-sa.
O puse in pat si, peste putin, Zoe deschise ochii.
- Du-te, mama, acasa la N ... si lasa ravasul acesta la o sluga a lui, ca sa-l dea, cand se va intoarce din calatoria sa, sau sa-l trimita cu posta unde sa va fi afland. Spune sa nu se piarda, caci in el este o cosita din parul meu.
Astfel vorbea Zoe catra Sanda, dadaca si singura sa prietena, cateva zile dupa ce priimise scrisoarea sus-insemnata si batrana a iesit clatind din cap si zicand: "Maica Domnului sa-si faca mila de fata mea!"
indata ce s-a departat batrana, Zoe deschise garderobul sau, alese o rochie de catifea neagra, un val de blonda alb si un sal negru si, ajutata de o copila ce avea in casa, se imbraca impodobindu-se ca pentru o sarbatoare. Dupa ce se gati, se puse pe un jalt, unde sezu absorbita in ganduri. Uneori un tremur fioros o apuca, alteori radica frumosii sai ochi spre cer si, suspinand, isi frangea mainile cu desnadajduire. Un gand fioros se parea ca se lupta in ea. Deodata apoi se scula si cu o oftare: "oamenii asa au vrut, zise; Dumnezeul lor va cere seama. Oamenii acesti minciunosi si vicleni nu stiu cata tarie este in inima unei tinere fete ce s-a dat pentru toata viata; afle dar acum!" Zicand aceste, a iesit.
Mergand cu un pas rapede, curand a ajuns la portita unei case. Batand, un arnaut veni si deschise.
- Acasa e stapanul tau, Caraimane? intreba Zoe.
- Ba nu, coconita, dar cred ca nu va zabovi, caci maine este alai si trebuie sa vie ca sa se gateasca.
- Apoi dar il voi astepta, zise fata; si intra in odaia tanarului.
- Eu sunt silit sa ies, adaoga Caraiman, apoi dumneta singura sa ramai?
- Du-te, du-te; eu il voi astepta pana ce va veni.
Arnautul se duse.
Zoe se primbla palida si perita la fata prin odaia lui Iancu. "Iata a doua oara, isi zise, ce sunt in camera aceasta, intai cand era bolnav si am venit de l-am vazut; atunci am iesit, dar acum ... iata asternutul sau; perna cusuta de mine inca tot o are ... iata pistoalile lui, care i le-am cerut ca din partea fratane-meu, caci atunci inca nu-l iubeam ... cu ele eram sa omor pe Iliescul. Iliescul! incai acela nu m-a amagit, eu am fost slaba! ... oare-s incarcate?- si cauta pistoalele. Unul e inca plin. Unul! si ce trebuie amandoua? ... o miscare de degit si s-a sfarsit! Oh! pistolul acesta! ... sa-l astept oare sa vie? si pentru ce? El mi-a hotarat soarta si a mea si a copilului sau! ... Sarmanul prunc! il simt clatinandu-se in sanul meu ... sarmana ticaloasa fiinta, blastemata pana a nu vedea lumina! ... ah! el e rusinea si nenorocirea maicei sale. Mai bine sa moara, sa nu cunoasca pe tata-sau, care ma calca in picioare ... Cine stie, poate intr-o zi va fi ca si el de nelegiuit, sau ca si maicasa de nenorocita!"
Sufletul ei s-a lasat la acest discuraj, care este groaznic cand e cineva singur; pe urma, nu stiu ce infricosatoare presimtiri a unui trai viitor amarat si chinuit au venit si au sfasiat biata sa inima; pe urma o frica fantastica i-a inchipuit niste naluciri fioroase. Sarmana fata simti sangele sleindu-se in vinele sale.
Se duse la masa, si luand un condei, scrise c-o mana tremuranda:
"Eu mor! ... Ma duc sa aflu linistea pe care mi-ai rapit-o. iti iert moartea mea, dar nu-ti voi ierta niciodata pe aceea a nevinovatului prunc ce port in sanul meu ... La ziua judecatii, cand iar ne vom intalni, el te va trage la poalile scaunului celui vecinic, ca sa dai seama de doua morti."
Apoi, simtind o fierbinteala mare, isi lepada salul si valul, lua pistolul cel incarcat si razima teava de inima sa. O detunare rasuna!
Plumbul intrand sub tata stanga, a frant o coasta, si petrecand inima, a iesit prin spate. Zoe cazu moarta.
4.
" Helas! que j'en ai vu mourir de jeunes filles! "
V. Hugo
in ziua aceea era parada domneasca.
De dimineata pompierii stropisera podul, si la toate raspintinile cate un zapciu al agiei oprea carele sa nu se vare, pana dupa trecerea alaiului.
Parada se intindea ca un sarpe pe sovaita ulita. inainte mergeau suitarii calari cu nalte caciuli flocoase, la care atarna cate o lunga coada de vulpe, impingand pe norodul ce se inghisuia. Apoi urmau pantirii ispravniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei, simenii hatmaniei, toti acestia triste ramasiti a acelor viteje osti ce muiasera ambitia polonilor si a ungurilor si infruntasera trufia semilunei. Mai in urma era armasul incungiurat de lautari ce juca din vioare aerul: mititico . Apoi veneau ofiterii curtii ...
Doi tineri mergeau alaturea la pas.
Unul, calare pe un armasar negru, purta un costium arnautesc. Broderia de aur lasa abia sa se vada catifeaua toporasie a hainelor sale. Fata lui tanara si barbateasca insufla incredere, iar ochii lui albastri ca azurul, plini de foc, dovedeau curaj si nefrica. Celalalt, asemene calare si nu mai putin elegant, se deosebea prin marimea slicului si largile manici a benisului sau.
- inchipuieste-ti, Iliescule, zicea acest din urma, aseara cand m-am dus acasa, ce sa vad? Odaia si patul meu pline de sange si pe dansa moarta! oh! nu-ti poti face o idee cum m-am spariat! o luna de zile de acum nu mai dorm acasa.
- Sarmana fata, atat de tanara si de frumoasa! zau! cand s-ar putea s-o invie, mi-as da armele si pe Haiduc, calul meu. Pre sufletul meu! sa se fi intamplat aceasta din pricina mea, pe loc as zice: ramai sanatoasa, lume! m-as duce in vreo sehastrie din Ceahlau, ca prin post si rugaciuni sa capat iertarea acestui pacat de la Dumnezeu.
- Asa sa traiesc! zise Iancul B ... razand, as fi vrut sa te vad sehastru; poate te-ai fi facut si prooroc.
- si mai poti rade! N-ai mustrare de cuget? Nu-ti pare rau?
- Rau imi pare cum iti pare si tie si cum trebuie sa le fi parand tuturor tinerilor ce au cunoscut-o; dar mustrare de cuget pentru ce sa am? Dar, lasa vorba asta, spune-mi cum a ramas cu balul de ...
Iliescul nu-l asculta; trecuse inainte si ochii lui era plini de lacrami.
"Ticalosul, zicea el, nu plateste sa strice cineva un glont intrinsul. Sarmana Zoe!"
Un car coperit cu o rogojina si intovarasit de doi oameni dete sa iasa in ulita mare. Un zapciu il opri in raspinteni.
- Ce aveti in car?
- Un mort.
- ingaduiti pana va trece alaiul.
si mortul fu silit sa astepte, pana va trece desartaciunea!
Dupa ce a trecut parada, carul si-a urmat drumul. Un tanar ca de douazeci ani, cu sprincene negre, il urma de departe si o intristare adanca se vedea pe fata lui cea smolita.
"Ce veac! ce oameni! zicea el; pentru ca o biata slaba fiinta a cazut sub sarcina ticalosiei vietii, pentru ca n-a mai putut suferi chinurile sale, oamenii nu vor sa-i dea nici o rugaciune, nici trei coti de pamant in locul unde or sa se intoarca si ei. Ei fac pe Dumnezeu rau si nemilostiv. Stapanitorul ce varsa in razboaie paraie de sange pentru ambitie, ministrul ce despoaie pe vaduva si pe orfan adunandu-si o pomenire de blastemuri, ucigasul ce tine drumurile merg cu parada de sa pun cu obraznicie langa insusi locasul Dumnezeului dreptatii si al indurarii; si pe biata fata pamantul nu o priimeste! Iarta-le lor, Doamne! ca nu stiu ce fac!"
Carul, ajungand pe malul Bahluiului, se opri si cioclii, coborand pe moarta, incepura a sapa groapa.
- Ce s-a facut baba cea care tipa si nu ne lasa sa luam trupul?
- Ea nebunise; au dus-o la Golia.
- Uita-te ce frumoasa rochie neagra! o sa-mi fac un pieptar mie si femeiei o cataveica.
- D-apoi eu?
-Tu nu esti insurat. Ia matasaria cea alba, coltunii, colanul si ce mai are.
- Sa nu v-atingeti de dansa, striga tanarul, care, stand patruns de mahniciune (pentru ca si el o iubise pan-a nu se duce intr-o calatorie, de unde de cu seara sosind, priimise ravasul si cosita de par ce i-o trimisese Zoe, dar nu apucase s-o afle in viata), auzise numai cele de pe urma cuvinte a cioclului. si le arunca o punga de bani.
Pe urma se apropie de moarta, si desfasurand valul de blonda ce era langa ea, o coperi cu el.
Cioclii au coborat secriul in groapa, au aruncat tarana, si ispravind, s-au dus la o crasma, unde s-au pus sa bea pretul hainelor mortului.
Tanarul ramase singur langa mormant. El sazu privind acea proaspata movilita de pamant, pana ce soarele incepu a se cobori spre apus.
Multa vreme dupa aceea, prietenii lui se mirau vazandu-l ca era tot trist.
...
- si de ce boala a murit Iancul B ...? intreba, dupa trecere de opt luni, tanarul cu sprincene negre pe un doctor.
- De o strasnica inflamatie de crieri. Am sazut langa el pana si-a dat duhul. Neincetat i se parea ca aude impuscaturi si ca vede pe o femeie sangerata ca-l imbratoseaza. inchipuire fantastica! precum vezi, efect a dezorganizatiei crierilor! Aceasta boala trebuia meditata. Am cerut sa-i fac autopsie, dar n-au vrut rudele nicidecum. As fi putut face o frumoasa disertatie asupra boalelor ce se incuiba in cap.
Zoe
Aceasta pagina a fost accesata de 26398 ori.
