Potarnichea si randunica
de Costache Negruzzi
Pasarile stand la umbra sfatuiau cu intristare
Asupra ticalosiei care are a lor stare
si dintru toata faptura dupa a lor socoteala
Cel mai cumplit era omul, fara nici o indoiala
Pe lume nici ca se afla mai groaznic dobitoc.
Randunica s-a facut foc:
- De unde aceasta tensura de nemultumire plina?
Eu omului (le raspunde) nu ii gasesc nici o vina.
Aceasta negrita para si acele viclenii toate
is tot minciuni gogonate.
Mi se pare ca-l cunosc si ca-l stiu cu mult mai bine
Decat oricine.
La fereastra imi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica,
si inca cand ma vede imi zice: - Ia vezi, biata randunica!
De nime altul n-am frica
Decat de motanul casei, pe care cand il zaresc
Tremur si frigure a patra pe loc ma si napadesc.
- Of, cat esti de bucuroasa, potarnichea i-a raspuns.
Dar daca i-ar veni gust sa manance la ospat
Randunele ostropat,
ti s-ar muia limbusoara,
Sau daca vreodata vara,
Dupa ce vii din voiaj e te-ai duce in tarina sa
si ai manca
Din grau ce-a samanat numai vreo trei firicele
s-ai vedea cum ploua atunci haliciuri prin randunele,
Te-asi vedea mai retirata si mai cu melanholie
si n-ai vesti primavara cu atata veselie.
Zi mai bine ca interesul face numai pe oricine
Ca sa judece pe oameni sau de rau sau catra bine.
Potarnichea si randunica
Aceasta pagina a fost accesata de 2797 ori.
