Uriasul Daciei
de Costache Negruzzi
Eu sunt nascut, ostase, in Dacia manoasa.
Unde odinioara mosii mei lacuia,
Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasa.
si naltele morminte sa mai vad inc-in ea!
Acolo eu lumina vazui intaia data.
Cum m-am nascut, indata tatal meu m-a luat
in vanoasele-i brate, si la marea inghetata
M-a dus de m-a scaldat.
Tatal meu p-acea vreme era vartos si tare,
Slabi insa acuma, caci a imbatranit
si desradacineaza cu anevoie mare
Stejarul ca sa-l faca un bat de sprijinit.
Eu acum ii tiu locul, eu am armele sale,
Baltagul lui cel mare, arcul cel ostasesc;
Eu, care stand pe munte, picioarele pe vale
imi pui de m-odihnesc.
Cand eram copilandru, mergeam adeseori
P-a Carpatilor varfuri, pe Pion ma suiam,
Capul meu ca un munte, imi facea drum prin nori
si cu a mea suflare fulgerile stingeam.
Atuncea iubeam foarte sa merg la vanatoare,
Ursu-n bratele mele, inadusit murea;
Prindeam in fuga cerbii, ciutele, caprioare
Asta ma multamea.
si apoi in deseara ma racoream in mare
in spumatele-i valuri bucuros ma scaldam
Calaream pe balene, si cu a mele picioare
Ale ei line unde pan in fund turburam.
Dar acum ieste jocuri nu imi mai sunt placute,
Astazi iubesc razboiul, sangele, foc, omor,
Taberile ostasiii, uciderile crunte,
Chinul celor ce mor.
Cand s-incepe razboiul, ma trag si de departe
Cum se lupt intre dansii cu liniste privesc;
si de cumva imi pare c-are dreptul o parte,
Pe loc in ajutoru-i furios navalesc;
si ca seceratorul in spicele aurite,
Ca trasnetul d-odata intr-insii nabusesc;
A lor pavezi si arme, a lor zale otelite
Cu pumnul le turtesc.
Umblu gol totdauna, pentru c-a mea virtute
Rade d-ostasii vostri cei cu fer imbracati,
Port numai doua suliti din doi fraseni facute
si ast coif ce-l trag lesne zece boi injugati.
Nu-mi poate sta-mprotiva orice tare cetate,
Iau turnurile-n brate si in santuri le obor,
Cu ruinele umplu pana in varf pe toate
s-apoi intru usor.
Daca-n drumu-mi vro apa sa-ntampla ca sa fie
O trec far sa bag seama de mare ori mic parau,
Caci pana la brau Istrul abia poate sa-mi vie;
Tirasul la genuche - si trec in drumul meu.
Cand imi va sosi moartea, ostase, sa luati
Trupul meu si cu cinste sa-l puneti in pamant,
Calatorului pacinic in urma s-aratati
Ce munte mi-e mormant!
Uriasul Daciei
Aceasta pagina a fost accesata de 3328 ori.
