Viata printului Antioh Cantemir
de Costache Negruzzi
Printul Antioh Cantemir s-a nascut la Constantinopol in 10 septemvrie 1709 din printul Dimitrie Cantemir si Casandra Cantacuzin, fiica domnitorului Valahiei, Serban ce se tragea din familia imparatilor greci. Din insotirea aceasta Dimitrie a avut patru fii, Constantin, Matei, Serban si Antioh si doua fiice, Maria si Smaranda.
Familia Cantemirestilor se trage din tatari, precum se vede din insus numele de Cantemir sau Han-Temur. Se ceteste in istoria Imperiei Otomane scrisa de printul Dimitrie, ca un mirzac de la Crim a scris lui Constantin Cantemir, tatal lui Dimitrie, ca dupa traditia tarii sale, care e singura istoria tatarilor, o creanga din familia sa se locuise cu 160 de ani inainte in Moldavia si se facuse crestina. Acest mirzac, cunoscand pe printul Constantin de ruda, mergea adese de-l videa la Iasi pe cand el era domn Moldaviei.
Casa lui Cantemir dase doi domni Moldaviei, pre Constantin, bunul lui Antioh si pre Antioh, unchiul sau. Acesta mazilindu-se prin intrigile lui Brancovan, domnul Valahiei, dusmanul Cantemirestilor, se trase la Constantinopol in casa sa, unde locuia si frate-sau Dimitrie, cand a nascut pre Antioh.
Insemnatoarele slujbe care Dimitrie facuse Portei in insarcinarile ce avusese si meritul sau hotarara pre sultanul Ahmet III la 1710 sa-i de adomnia unui printipat care o avusese doi printi din familia sa. Dimitrie nu se amagi de stralucirea tronului; dar la placerile studiei si a vietii filozofice si cunoscand din pilda predecesorilor sai putinul temei ce putea pune pe fagaduintele turcilor, nu voia a primi domia, insa Curtea otomana stiind de cat folos ii putea fi un om vrednic si cu duh precum era el in impregiurarile in care ea se afla, nu conteni de a starui propuindu-i ca el era singurul crestin in stare a priveghea interesele acestui printipat ce era amenintat de navalirea ostilor rusesti si fagaduindu-i ca nu va da vizirului si celorlalti ragiali marele sume ce se obicinuiau a se da la intronarea domnilor, ce mai varstos i s-a dat din visteria imparateasca douazeci pungi de bani pentru intampinarea celor intai cheltuiele. Aceasta indupleca pre Cantemir. In acelas an se duse la Iasi luand cu sine pre Antioh abia de zece luni. Nu trecu mult si noul ocarmuitor se incredinta de netinrea fagaduintelor Portei: caci abia se suise pe tron si priimi silnice porunci de la vizirul Baltagi Mehmet pentru plata darurilor obicinuite, osebit de alte cereri cu totul improtivnice fagaduintelor date.
Asta purtare a turcilor catra el si asprimea cu care ei tractau pre norodul moldav ii insuflara cugetul de a scapa tara de tirania Portei si a mantui pre crestinii supusii sai de giugul cel greu a paganilor.
Venirea marelui Petru si propunerile ce acest stapanitor ii facu, se parura lui Cantemir un prilej ce i-l trimitea provedinta pentru implinirea scopurilor sale. Incheind un tractat cu Petru, nu-l putu aduce in savarsire din pricina nenorocitei campanii de la Prut din luna gemaziul-evel, care rasturna toate proiectele sale. Silit a fugi in tabara ruseasca se puse sub protectia lui Petru. Monarhul rus nu voia a sti aceste rastalmaciri urate pe care politica le iscodeste in toate zilele improtiva implinirei tractatelor. Asadar, cu toata pozitia critica a ostelor sale si indemnurile multor curtezani care-i ziceau ca un singur om nu trebui sa cumpaneasca interesul unei armii, nu priimi nicidecum a da turcilor pre printul Moldaviei ce sedea ascuns in careta tarinei far a-l sti nimeni desi Poarta cerea aceasta ca cel intai articul a tractatului ce se facu intre imbe puterile. "Sint mai bucuros a da turcilor, zise acest stapanitor cu o marinimie adevarat imparateasca, toata tara mea pana la Kursk, caci dandu-o imi ramane nadejdea sa o pot iaras relua; decat sa mintesc cuvantul meu, dand pe un print ce si-a lasat tara pentru dragostea mare."
Dimitrie urma pre marele Petru in Rusia. Acest monarh spre recunostinta slujbelor sale si despagubire, il numi print rusesc atarnat numai de persoana imparatului si-i dete drept de viata si de moarte asupra a o mie de moldavi ce-l urmasera in Rusia. Ii danui si un insemnator numar de mosii si sate, cinstindu-l in toata viata cu incredirea sa si chemandu-l la toate sfaturile sale, atat in vreme de razboi cat si de pace.
Antioh ce era atunci de doi ani, fu trimis mai intai la Harkov in Ucraina, pe urma la Moscva si la Petersburg ca sa fie crescut. Tatal sau fiind insul un om invatat si cunoscand multa dispozitie spre invataturi in fiiul sau, il puse sub dascali iscusiti. Cel intai invatator ce-l dete lui Antioh fu un grec numit Condoidei, care mai apoi statu si arhiereu in Rusia. Dar printul Dimitrie nu era din parinti d-acei carii se incred in vrednicia dascalilor si se socot descarcati de indatorirea care natura si relegea le dau de a privighea insus educatia copiilor lor; prin urmare, voind de a-l avea pururea in ochii sai, il si lua cu sine in calatoria ce facu cu Petru la Derbent in anul 1722.
In calatoria aceasta, studiile junelui Antioh n-au fost curmate. Toate momentele in care era slobod le intrebuinta cu cetirea. Afara ca sub povatuirea unui parinte invatat deosebitele tari pe unde trecea era ca o carte deschisa dinaintea ochilor sai ce ii da un nou fel de invatatura, la care tatal luator-aminte deprindea de timpuriu pre fiul sau: naravuri, relege, comert, producte a pamantului, nimic nu lasau necercetat. Cu prilejul acesta, Antioh ramase doi ani la Astraban, in care vreme isi urma umanioarele.
La inturnarea sa din calatoria aceasta in anul 1723, printul Dimitrie bolnavindu-se foarte, facu o diata desantata si vrednica de insamnat prin care roaga pre imparatul sa numeasca mostean averilor sale pre acela dintre fiii sai care prin aplicatie la arte si stiinti se va face mai destoinic a sluji statului; adaogand ca, crezand in mai micul sau fiiu mai multe dispozitii decat in cei mai mari, il socotea si mai vrednic de a-l mosteni, daca mai in urma prin o purtare contrarie nu va amagi bunele nadejdi ce avea de dansul.
Prin testamentul acesta, Dimtirie da dovada de stima ce facea de mai micul sau fiiu si de simtamintele de recunostinta de care era patrus pentru monarhul binefacatorul sau. In acelas an muri la mosiile sale din Ucraina.
Infocarea ce printul Antioh aratase catra invatatura nicicum nu se potoli. Intemeierea Academiei imparatesti de Sant-Petersburg facuta de tarul la 1725, atata emulatia sa. Intreprinse in aceasta Academie un curs de studii metodic si necurmat sub directia a inscusiti profesori ce imparatul adunase de pretutindeni. Inaintirile sale fura rapede. Invata matimaticile sub vestitul Vernoully, fizica sub Vilfinger, istoria sub Veyer, filozofia morala sub Gross, care il aduse la invatarea belelor-litere si care, precum insul marturisea, ii dase gustul acel hotarator ce avu pururea mai apoi pentru literatura; insa mai mult decat oricare alte stiinti, prefera filozofia morala care, zicea, este stiinta omului ce il invata a se cunoaste, a se povatui si a se face folositor societatii. Intalegand si de cata trebuinta este pentru un crestin a tinea in drepte marginiri iubire cercetarilor curioaze si a speculatiilor metafizice, nu lasa in uitare studia sfintei scripturi. Simfonia psalmilor in limba ruseasca, ce o tipari curand dupa ce isi savarsi cursul academic, este un monument a respectului sau pentru cartile sfinte.
Academia, care admirase superioritatea si intinderea talentelor printului Cantemir in cursul invataturilor sale, il alese curand de madular al sau, in nadejde de a-l avea intr-o zi cap.
Intrand in corpul cavaler-gardilor a carora Petru II, atunci mare duca a Rusiei, era comandant, acest june print ce iubea literile si stima pre cei care le cultivau, lua in multa prietenie pre Antioh si li capata o leiteninta in regimentul gardiei Preobrajenski, care ii dete rangul de colonel in armie.
Pe atunci printul Cantemir se gasi incurcat in doua protese pentru diata tatalui sau. Trebile sicanei nu se invoiesc cu exercitiile unui ostas, cu atat mai putin cu studiile si viata filozofica. Vremea ce o perdu in judecati era acea pre care el o jalea mai mult.
Un protes era cu printesa de Hesa-Homburg nascuta cnegina Trubetkoi, mastiha sa ce se maritase de al doile cu printul de la Hesa-Homburg, pentru partea de mostenire ce ea cerea din averea printului Dimitrie. Acest protes fu judecat de inaltul sfat si castigat de familia Cantemireasca. Celalalt era pentru mostenirea parinteasca, caci murind marele Petru pan a nu se pune in lucrare testamentul lui Dimitrie Cantemir, fiiul sau Constantin puse stapanire pe toate averile parintesti sprijinit fiind de socrul sau, cneazul Dimitrie Galitin, care in vremea minoritatii lui Petru II era atotputernic in sfat, amagind pre junele tar ca printul Dimitrie numise mostean pre mai marele sau fiiu. Prin aceasta, Antioh ramase mai fara nici o veste, pana la suriea pe tron a imparatesei Annei.
Murind imparatul Petru II la 1730, printesa Anna atunci ducesa de Kurlandia fiica tarului Ivan ce imparatise impreuna cu Petru I, mai micul sau frate, fu declarata regenta imperiei de catra inaltul sfat.
Cnezii Dolgoruci avusesera multa [utere la curte sub Petru II, care era sa se-nsoare cu o fata din familia lor si avea inca multa in sfat. Ei mijlocira a se da corona Annei cu paguba Elisabetei, care desi nevarstica era chemata la tron atat dupa dreptul nasterei cat si dupa diata lui Petru I si a Ecaterinei parintilor sai, socotind ca o printesca care le va fi datoare cu tronul, va priimi mai lesne planul lor. Cneazul Vasile Luchici Dolgoru; alcatui articulele ce ea trebuia sa jure si sa iscaleasca pan a nu lua stapanireea. Prin aceasta alcatuire toata puterea era in inaltul sfat si imparateasa nu-si pastra decat titlul. Ea jura de a le pazi, dar multi din cei mari prepuind ca Dolgorucii, priveau mai mult la partnicul lor interes decat la al patriei, injghebara o partida contrarie care avea de capetenie pe cnezii Cercaskoi si Trubetkoi. Cantemir se uni cu ei asupra Dolgorucilor si, la sosirea imparatesei la Moscva, fu insarcinat rugand-o a nu se pleca scopului Dolgorucilor. Acest memuar ii arata ca articulele ce ea jurase n-au fost facute de toate madularile sfatului ci numai de cneazul Vasile s.c.l.
Imparateasa se uni la propunerile aceste si, cerand actul conventiei pomenite, il rupse, strica inaltul sfat si infiinta sfatul de cabinet alcatuit mai ales din acei ce fusesera faptuitorii acestei prefaceri.
Imparateasa se uni la propunerile aceste si, cerand actul conventiei pomenite, il rupse, strica inaltul sfat si infiinta sfatul de cabinet alcatuit mai ales din acei ce fusesera faptuitorii acestei prefaceri.
Printul Cantemir, care avusese insemnatoare parte in cauza aceasta, merita toata recunostinta astei printese; el insa nu voi a priimi nici o rasplatire, care ii dete un nou merit catra tarina.
Trebile casnice si ale statului in care Cantemir avusese parte in imbe impregiurarile pomenite, nu-l putura inturna de la ocupatiile literare. Vrand a se face folositor Rusiei, pre care o privea ca o noua patrie a sa, compuse cea intai satira neavand inca douazeci ani. Ura care cei mai multi rusi aratau pentru asezamintele marelui Petru, ii dete ideea. De mai multe ori fusese martur cartirilor lor si socoti ca cel mai sigur mijloc de a desradacina oarecare prejudete era de a le arata cat sint ele de ridicole si ca rusinea va ispravi mai lesne aceea ce nu putea savarsi dreapta judecata. Asadar implu asta satira de toate targuirile grosiere ce se vad in ea si care erau din cuvant in cuvant chiar acele ce le auzise adeseori. Nu se amagi. Oamenii de duh priimira cu aplaude asta satira fara a cunoaste pre autor si se grabira a imprastia copii. Arhiepiscopul de Novogorod, unul din oamenii cei mai luminati a Rusiei pe atunce, felicita pre autorul anonim prin versuri. Krolik, arhimandritul de Novospaski, facu iarasi versuri latine in lauda sa. Laudele arhiepiscopului erau cu atat mai de insemnat, ca in asta scriere a lui Cantemir erau multe loviri asupra ignorantiei clerului si mai ales asupra episcopilor. Printul Cantemir spre recunostinta ii adresa a treia satira, caci dupa cea intai, el mai publicase una care fu priimita nu cu mai putina placere. Chipul cu care in ele ia in ras abuzurile si prejudetele si bunele isntructii ce da a facut ca multe versuri din ele trecura de proverburi in gura poporului pana astazi.
Cea intai dovada de recunostina ce priimi Cantemir de la imparateasa, fu un dar de o mie case de tarani. Fratii si o sora a sa, carii avusera putina parte din mostenirea parinteasca, priimira asemene dar. Acest inceput de favor spaimanta pre curtezani si mai ales pe cneazul Galitin, socrul lui Constantin, mai marele frate a lui Antioh, ce se temea ca nu cumva acesta prin creditul sau sa intoarca mosiile parintelui sau ce cu nedreptul i le luase. Indupleca pre imparateasa de a-l trimite in vreo curte straina in calitate de ministru. Asta printesa se stanjinea pentru juneta printului Cantemir, dar conte Biren sau Biton, duca de Kurlandia ce era atotputernic la curte, hotara pre imparateasa. "Nu te ingriji pentru varsta lui Cantemir, ii zise, eu il cunosc si raspund de vrednicia sa." In urmare, desi avea numai douazeci si trei de ani, fu numit ministru langa riga Marii Britanii, pentru a restatornici buna armonie care de cativa ani se curmase intre imbe puterile. Printul Cantemir cunoscand de car folos ii putea fi o calatorie in tarile straine spre a dobandi noua cunostinti, priimi cu bucurie insarcinarea sa. El zicea la prilejul acesta, ca se incredintase din cercare ca pentru a trage cineva vreun folos din calatorii, trebuie a fi inzastrat cu cunostintile si principiile ce le da studia si buna educatie, fara care sint vatamatoare pentru duh si pentru naravuri; ca pentru aceasta atati juni pre care-i trimit sa calatoreasca, nu aduc in patria lor decat vitiurile altor tari.
Purcagand de la Moscva la 1 ianuar. 1732, lua drumul prin tara nemteasca si Olanda, unde facu o alegere de bune carti si insarcina pre un librar de la Haga ca sa tipareasca Descrierea istorica si geografica a Moldovii, scriere manuscriptica a parintelui sau. Sosind la Londra in luna lui april, se facu indata cunoscut ca un vrednic om de stat. Negotiatiile sale izbutira a aduce trebile dupa dorinta curtilor. In urmare, milord Forbes, mai apoi conte de Grenard, fu numit ministru plenipotent langa curtea Petersburgului si imparateasa Rusiei dete asemene titlu printului Cantemir.
Vremea sloboda ce-i lasau ocupatiile ministerului sau o intrebuinta cu literatura. Casa lui era locul intalnirei invatatilor pre care ii trageau reputatia sa si buna priimire ce le facea. Placindu-i limba italiana, o invata atat de bine incat de a se crede cand vorbea sau scria ca era chiar italian. Incepu a traduce in limba aceasa subt ochii d. Rolli Istoria otomana a parintelui sau, iar alte ocupatii nu-i detera vreme a o sfarsi ramanand manuscripta. Tot la Londra traduse si dialogurile d. Algarotti asupra luminei; si autorul lor ii marturisi recunostinta in editia ce a facut cartii sale la Neapoli in anul 1739.
Cantemir era de obste stimat in Lodnra nu numai de oraseni ci si de curte si mai ales de regina Carolina care stia a deosebi meritul si dupa a caria cerere puse sa traduca si sa tipareasca englezeste istoria de care am pomenit.
Trebile politice si studiile serioase nu-l putura insa inturna de la marele obiect ce-si propusese cu satirile sale. Incepu o a patra satira in anul 1731 adresata muzei sale, dupa imitatia famoasei satire a lui Boileau catra duhul sau, ce incepe prin versul acesta:
C'est a vous, mon espirit, a qui je veux parler
Sint opt satire a lui. Incepuse si o a noua in cel de pe urma an a vietii sale, in care voia sa arate in ce sta duhul filozofic si multi din acei ce se socot filozofi ar fi putut cunoaste cat sint de departe de scopul cel adevarat; din nenorocire boala nu-i ingadui a o sfarsi. Nu vru a tipari pre celelalte opt; le trimise numai manuscripte imparatesei Elisabetei dupa suirea sa pe tron. Aice am putea vorbi de furmusetele si defectele acestor scrieri; dar publicandu-le lasam pre cetitori a le judeca, aratand ca scopul autorului era de a desfiinta prejudetele unei natii abia in leaganul luminarii sale, caci, zicea, nu este alt chip de a le indrepta decat aratand ridicolul lor. Inainte de el era in Rusia cantece rimate, dar poezii mai insemnate nu fusesera, pentru aceea el e socotit ca cel intai fondator a Parnasului rusesc. El mai intai introduse versele albe sau nerimate in limba ruseasca, traducand pre Anacreon si Epitrele lui Oratie in care izbuti foarte bine.
Aplicatia la invataturi ii adaogi o fluctie la ochi cu care ramasese din varsat. Intrebuinta in zadar tot felul de medicamente. Reputatia d. Gendron medicul regentului Frantiei, il trase la Paris la 1736. Acest iscusit medic izbuti a aduce ochii sai in mai buna stare si dupa doi ani cand veni ca ambasador, il vindeca desavarsit.
Sa ne inturnam acum la ministerul lui Cantemir. Franta nu putea privi cu nepasare alianta ce facuse Rusia la 1734 cu imparatul nemtesc asupra Portei, si mai vartos izbandele armelor rusesti sub comanda feldmarsalului Miunih. Se grabi a intra mediatoare intre imparati, dupa care se si inchei tractatul de Belgrad atat de vatamator pentru crestinatate. Curtea Rusiei vazandu-se parasita de aliatul sau, a carui arme nu fusesera norocite, intra si ea in negotiatii. Nefiind atunci ministri rusesti la Paris, ministrii Frantiei de la Londra, mai intai d. de Bussy si apoi d. de Cambise, negotiara cu printul Cantemir, care mijloci la curtea Frantiei sa trimita un ministru la Petersburg si a Rusiei la Paris pentru a restatornici buna intalegere. In urmare, Cantemir fu randuit la 1738 a se duce la Franta in calitate de ministr plenipotent, la care prilej imparateasa il numi sambelan. Curtea de Versalia numi indata pe d. marchez de Vangrenant ambasador in Rusia, dar dupa nepriimirea acestuia se randui d. de la Chetardie si pana la mergerea lui fu insarcinat d. d'Aillon ce se afla atunci in Rusia.
Cantemir sosi la Paris in luna lui septemvrie 1738. Nu putu indata avea audiinta de la regele, pentru ca caracterul de ministru plenipotent nu avea drept la aceasta. Dupa staruinta lui Cantemir, curtea schimba eticheta intru aceasta si el avu multumirea a aduce la bun sfarsit negotiatia pacei cu turcii in care Franta intra ca mediatoare. In vremea aceasta, imparateasa Rusiei numi pre Cantemir ambasador estraordinar, dupa care priimi audiinta pe la sfarsitul lui dechemvrie, indata ce marchezul de la Chetardie purcese pentru ambasada Rusiei.
Murind tarina Annas la 1740, aceasta moarta prin urmarile ce avu, il puse intr-o situatie critica pentru un ministru departat de curtea sa. Anna lasase mostenitor pre nepotul sau Ivan, ce era abia de cateva luni, sub reginta ducai de Kurlandia, dar revelatia ce urma desfiinta testamentul Annei, si printesa Elisabeta care avea drepturi la tron, fu proclamata imparateasa.
Elisabeta, cunoscand meritul printului Cantemir, il numi sfetnic de taina si avea gand a-l alege guvernor micului tarevici, fiiului sau; dar intamplarile il scapara de o insarcinare, care oricat era de onorabila, el o privea ca un mormant a libertatii sale.
Pe la sfarsitul anului 1742, perdu pre vechiul sau prieten cneazul Cerkeskoi, mare cantelar, ce stiuse prin iscusinta sa a-si tinea locul, strecurandu-se pintre toate revolutiile ce rasturnasera atati curtezani. Acest cneaz avea hotarare a lua ginere pre Cantemir. El desi avea multa inclinare pentru juna cnegina, dar radicarea cneazului Cerkescoi la vrednicia de mare cantelar, ce pre oricare altul l-ar fi grabit a savarsi aceasta casatorie, facu pre Cantemir a se lasa, zicand: ca o inrudire cu cel intai ministru a imparatiei nu putea fi decat protivnica linistei pre care el atat o dorea; ca se temea de a se incurca in trebile statului, cand mai vartos cauta a se departa pentru ca sa se harazeasca cu desavarsire stiintelor si literaturei. Nu mult dupa moartea cneazului Cerkeskoi, fiica sa se marita dupa conte Seremetev.
Pana aici am vorbit numai de aceea ce privea ministerul lui Cantemir in Franta; sa ne inturnam acum la viata sa literara. Sosind la Paris, intaia lui ingrijire fu a face cunostinta invatatilor din asta capitala. In mijlocul ocupatiilor ambasadei sale, pastra o asa mare liniste a duhului, incat fu totdeauna in stare a harazi o parte a vremei sale gustului ce avea pentru invataturi. Intr-un oras unde placerile se infatoseaza din toate partile si in vrasta stralucita de a le gusta, petrecea o viata filozofica si singurateca. Societatea sa se margini multa vreme numai la un numar de prieteni, pre carii inca nu-i vedea in toate zilele. Adeseori i se intampla a sedea inchis in cabinetul sau o parte din saptamana.
Invatatura la care mai mult se aplica dupa venirea sa in Franta, fu algebra. Compuse un tractat in limba ruseasca, care a ramas manuscript.
El avea mari sintimente de crestinism. Adese zicea ca in zadar castiga cineva lumini cand ele sint cu paguba relegii; ca cu cat e omul mai patruns de invatatura ei, cu atat mai mult cunostintile omenesti sint spre folosul societatii. "Filozofia, adaogea, face pre om virtuos numai in vorbe si un crestin trebuie sa fie si in fapte". Cetise cele mai bune carti bisericesti. Bossuet era eroul sau. Adunase in bibliotica sa cea mai mare parte din scrierile acestui mare prelat, onorul Frantei si una din cele mai mari lumini a bisericii galicane. Nu se putea satura de a ceti si a admira cartea sa de politica sacra. Principiile unei politici trase din Sfanta Scriptura nu putea a nu placea unui ministru care se povatuia de filozofie si de interesele omenirei, iar nu de scrierile lui Machiacvel sau de vicleniile cabinetului; caci - zicea - politica nu ar trebui sa aiba alt obiect decat de a face pre oameni fericiti; titlul de parinte al popoarelor s-ar cadea sa fie talmacirea a celui de stapanitor; interesele domnului si a norodului sa meagra pururea impreuna; si daca stapanitoriii pot a-si cumpara siguranta si odihna cu pretul sangelui supusilor lor, ei ar calca legile naturei, cand i-ar privi ca pre niste unelte a ambitiei lor. Aceste era maximele pe care printul Cantemir intemeia politica sa.
El privea tractatele care stapanitorii fac intre ei ca pre niste monumente minciunoase in loc de a fi invoiele de prietenie si intru o zi, viind de la teatru unde vazuse cativa ministri, nu ma pricep, zicea, cum pot merge linistiti la teatru cand au iscalit moartea a o suta de mii de oameni. Se publicasa razboiul.
In vremea aceasta, sanatatea sa mergea scazand. Desi manca foarte putin, nu putea mistui nimic. D. Gendron ii randui apele de Piombieres unde se duse in 1741 si de care cunoscu usurare, precum si de medicina demoazelei Stefens pre care o lua dupa sfatuirea acelui medic; dar in vara anului 1743, vrand a se duce iaras la apele pomenite, desi d. Gendron il oprea, nu putu sa le sufere si se inturna la Paris mai bolnav. Vazand ca boala sa creste se dete pe mana mai multor medici, care il adusera in stare pe la sfarsitul anului de a nu mai putea iesi din din casa. Pan atunce, boala sa era numai o slabiciune de stomah, dureri de sele si nedormire; pe urma veni o mica ferbinteala si apoi putina tusa. Doctorii il incredintara ca n-are a se teme pentru pept, iar un prieten al sau care se temea dimprotiva, il sfatui sa faca o calatorie in Iralia pentru schimbarea climatului. Cantemir ceru voie la curtea sa de a petrece vara la Neapoli. Voia zabovind, cand veni, el nu mai era in stare a calatori atat din pricina timpului cat si a boalei. Acum nu mai ramasese indoiala ca peptul sau era atacat. D. du Moulin pre care l-a chemat in sfarsit, incepu a-l tracta pentru plamani, dar nu putu invinge raul care se inradacinase. Laptele de capra il mai usura putin.
In tot cursul acestei boale ce tinu aproape de sese luni, Cantemir petrecea cu cetirea, urmandu-si si datoria ministrului sau pan in agiunul mortii. In aceasta vreme traduse moralul lui Epictet in limba ruseasca. Gustul invataturei il perdu numai cu cateva zile inaintea mortii.
Un prieten care nu-l parasi in tot cursul boalei, vazandu-l ca se apropie de sfarsit, intr-o zi cand ii cetea tractatul de prietesug a lui Ciceron, lua prilej dintr-un loc unde se vorbeste de datoriile respective care aceasta virtute cere de la prieteni, pentru a-i spune primejdia in care il vedea si a-i cauta ca era vreme a-si pune la cale trebile casnice si a-si cauta de suflet.
Cantemir priimi asta sfatuire cu o supunere pilduitoare, zicand prietenului sau cat prin aceasta i-a dat o dovada adevarata de prietesug si ca se pleaca a face orice relegea cere de la el, ca un filozof crestin. Ceru cartea inaltarei spre Dumnezeu a lui Bossuet dorind sa o ceteasca. Sa urmam adaogi, cetirea ce am inceput a cartii prietesugului pentru ca sa ne insuflam de asta virtute mangaietoare. In adevar, placerea prieteniei, atat de rar cunoscuta de cei mari, pentru ca ei se iubesc numai pre sine, era aceea la care printul Cantemir, era mai simtitor, privindu-o ca cea mai dulce legatura a societatii; si prin urmare zicea, ca nimic nu-l mangaie mai mult in lungile sale suferinti, precum de a vedea un mic numar de prieteni ce nu-l paraseau. Intre prietenii sai nu trebuie a uita pe printul Carol (Charles) mare comis de Franta si pe d-na ducesa d'Aiguillon, dintre cei mari, si pe d. de Maupertuis, dintre invatati, carii cat zacu il vizitau in toate zilele.
Catra sfarsit Cantemir dori sa i se vorbeasca numai de relege, plecandu-se cu totul la hotararile provedintei. "Ideea mortii, zicea intr-o zi, care ma spaimantase intai, ma mangaie acum, vazand ca vine de la cel ce mi-a dat viata"
In cele de pe urma zile a sale, marturisindu-se la duhovnicul sau, in ziua de Pasti si a doua zi asculta liturghia in paraclisul sau si se comunica; dar a treia zi, nemaifiind in stare, isi facu diata prin care dete dovezi de iubirea ce avea catra sora sa cea mai mare pre care purure o stima, caci amandurora le placea literatura si ea ii scria adese greceste, italieneste sau frantozeste. Ceru ca trupul sau balsamandu-se sa fie dus in Rusia si depus in monastirea unde era tatal sau ingropat.
Nu-si perdu simtirea pan in cel de pre urma moment. La 11 april in sambata saptamanii luminate pe la sese ceasuri de seara se savarsi facand semnul crucei, in varsta de treizeci si patru ani si septe luni. La deschiderea trupului se cunoscu ca boala sa fusese o idropizie de pept precum d. du Moulin o judicase.
Printul Antioh Cantemir avea un duh drept, impodobit si sanatos. Cetirea si meditatia ii dasera o mare cunostinta de trebi. La intaia infatosare se parea de un caracter foarte rece, dar asta paruta receala perea pe nessimtite cand se afla in societatea persoanelor ce-i placea. Umorul sau melancolic venea mai mult din pricina indelungatelor sale suferinti decat din inraurirea climatului Rusiei. El era vesel cu prietenii sai pre care iubea a-i indatori. Vorba sa era placuta si temelnica fara trufie si ingamfare. Iubea satira, insa satira aceea care face sa rada pre oamenii intalepti si virtuosi. In trebile sale era foarte regulat si judica ca datoriile nu sint semne de marire.
De o complectie delicata desi nu era frumos, avea insa o fizionomie spirituoasa si placuta. Graia ruseste, romaneste, latineste, frantozeste si greceste; intalegea limbele elena, spaniola, slavona si engleza.
Scrierile sale in limba ruseasca sint, afara de simfonia psalmilor tiparita in junia sa, o colectie de poezii manuscripte cuprizand satire, fabule, ode s.a. dedicate imparatesei Elisabetei. Incepuse si un poem eroic numit Petreida in lauda marelui Petru, care insa ramase neispravit. Un tractat de algebra, reflexii asupra prozodiei, cateva cantece ce se canta si astazi in Rusia si traductiile urmatoare:
- Despre pluralitatea lumelor cu note. Tiparit la Petersburg;
- Istoria lui Iustin;
- Epitrele lui Oratie, traduse in versuri nerimate;
- Odele lui Anacreon, asemene;
- Cornelie Nepos;
- Tabloul lui Cebes;
- Scrisori Persane;
- Moralul lui Epictet;
- Dialogurile italiene a d. Algoretti asupra luminei.
Se apucase de un dictionar rusesc si francez. Aduna materialuri si pentru o istorie a Rusiei, dar nu-l ingadui moartea a le sfarsi.
Nu pomenim de acea scriere a sa, care daca ar iesi la lumina ar fi far indoiala foarte pretuita, adeca de relatiile ce a trimis curtei sale despre trebile si interesele celor intai curti a Europei, care sint toate bine scrise si cele mai multe chiar cap d-opere.
Lasa o biblioteca aleasa de carti franteze, italiene, engleze, latinesti si grecesti.
Viata printului Antioh Cantemir
Aceasta pagina a fost accesata de 2308 ori.
