Ochire retrospectiva
de Costache Negruzzi
Daca te-ai intamplat a fi vreodata la apusul soarelui pe dealul Cetatuii, intr-o seara a lunii lui iunie, dupa ce ai privit steaua zilei coborandu-se dupa muntele Pionul, si dupa ce treptat razele lui incep a se stinge in umbrele noptii; in acel chiar-oscur priincios ochiului, spune-mi, inturnatu-t-ai viderea de pe culmile invecinate pline de verdeata si de bucurie asupra orasului ce zace la picioarele tale, beat de vuiet, culcat pe costisa lui ca sa-si odihneasca madularile cele de granit? Luat-ai seama atunci la o ceata ce vine si se intinde ca un giulgiu mortuar piste varful turnurilor si a clopotnitilor, ceata grea ca somnul tradatorului si rece ca mana soartei; care uneori ca un smeu se incolataceste impregiurul orasului, sau ca un Briareu isi intinde bratele in toate partile, insemnand feluri de figuri fantastice, precum un mare caleidoscop? Nu ti-ai inchipuit oare atunci ca acest nor gros este un menitor prevestitor soartei orasului si a tarii, si patruns de ideea aceasta, n-ai fi dorit sa vezi pre Asmodeu, dracul schiop, si de se poate, sa-l intovarasesti de la palatul bogatului ce se varcoleste in patul sau, pana la coliba saracului ce doarme pe asternutul sau de paie? O! negresit, ai fi descoperit multe crime, multe faradelegi, si poate ca si Iona t-ai fi sfasiat haina, strigand vai! Pe urma ai fi alergat sa te ascunzi in vreun unghi, unde sa nu te ajunga intriga si calomnia, si ai fi plans precum un filosof pe ruinele Palmirei, gandind la trecuta marire a stramosilor, la ale lor fapte mari de care nu suntem vrednici, noi, pigmei degenerati, ce n-am fost creati dupa masura lor!...
Da-mi voie, prietene, a-mi dezvali ideea, sau mai bine zicand, a spune aceea ce cugetam intr-o seara, cand ma aflam la apusul soarelui pe dealul Cetatuii; si daca dupa trecut putem judeca viitorul, sa ne intoarcem cu cateva veacuri in urma ca sa aruncam o privire asupra starii noastre, marginindu-ne insa numai intr-un mic cerc.
Dragos, fiiul lui Bogdan, print roman, vine la 1352 si intemeiaza statul Moldaviei, stat de oameni agricoli, care isi petrec viata cu agricultura si pastoria. Pre dansul il urmeaza mai multi domni buni, caci inima poporului ce ocarmuiau era buna, nefiind inca stricata de vitiuri. Romanii sub urmasii lui Dragos petrec o viata primitiva, si traiul lor ticnit, patriarcal si virtuos aduna langa ei pre pribegii lor frati. Colonia se mareste. Rapidea ei sporire atata invidia vecinilor lor; ei insa isi pastreaza nationalitatea. Fierul plugului se preface in lance, si resping puterea cu putere. Atunci colonia se face stat, si inca nu se implinise jumatate de veac de la descalecarea lui Dragos, cand Alexandru I da legi poporului sau, infiinteaza o ierarhie bisericeasca si politica, zideste monastiri si cetati, leaga alianta cu Iaghelon, regele Poloniei; Moldavia se face cunoscuta, si imparatul Bizantiei trimite domnitorului ei hlamida si coroana ca unui autocrator.
inca o jumatate de veac, si Moldavia va fi mare si puternica. stefan zdrobeste pre Cazimir polonul, pre Matias ungurul, pre Mainac tatarul, pre Lobod si Nelivaicu cazacii, si ravnind a uni sub un singur sceptru provintiile romane, navaleste asupra romanilor valahi, bate pre Vlad, sfarma pre Radul, care cheama in ajutorul sau pre turci. Acesta fu inceputul necurmatelor razboaie si a ticalosiei imbelor printipate, starnite din ambitia lui stefan si miselia lui Radu. Dar, precum dupa un veac trecut Mihai, nici stefan nu-si poate implini frumosul plan; trage numai toate oardele turcesti asupra sa, comandate de falnicul cuceritor a Constantinopolii. Viteazul se biruieste, dar eroul nu-si pierde cumpatul, si barbatia sa scapa patria de pieire. insa puterile fizice nu raspund marelui sau suflet. Viata lui n-a fost decat un lung razboi, o necurmata lupta. Patruzeci si septe ani domneste si cincizeci de razboaie are. Eroul a imbatranit, caruntetile i-au racit sangele, cercarea i-a potolit iuteala, nenorocirea de la Valea-Alba i-a stins ambitia. isi intoarce privirea trista asupra patriei sale si suspina. Se uita la boierii pre carii el i-a inaltat si i-a imbogatit; prevede vrajba, neunirea, nesatiul si tradarea zamislind in inimile lor si neincrezandu-se in mostenitorul sau, hotaraste a da patriei sale o protectie sub umbrirea caria sa vieze, pana ce cerul va dispoza cum se va indura de ea. Alege imperia Turciei, nastavit poate de duhul ocrotitor a fiintei popoarelor, pentru ca sa nu se stinga cu totul numele de roman.
Sa ne oprim aice, si sa ne inturnam privirea inapoi, pentru ca sa videm ce s-a petrecut intr-un veac si jumatate, adica de la venirea lui Dragos, si pana la moartea lui stefan.
Domnii - precum am zis- erau buni, si poporul era fericit. inca aristocratia nu se inaripase, si capetele acestei idre stand intre popor si ocarmuitor nu incepusera a musca cand pre unul cand pre altul. Naravurile erau simple, caci domnii erau simpli; ei erau pontifeci, legiuitori si parinti supusilor; pentru aceea, in curs de o suta cincizeci ani, slobozia lui Dragos (cum am mai spus) sporeste de inminuneaza pre istoric, se face stat, isi apara glorios nationalitatea in contra vecinilor puternici, si calauziti numai de dreptul firesc pre care l-au invatat de la natura si de la cugetul lor, stapanitorul isi iubeste poporul, si taranul, privind in domn pre capetenia sa, il abordeaza cu piept deschis zicandu-i: tu doamne ! precum zice Dumnezeu, caci vede in el pre unsul sau. il numeste maria-ta! pentru ca domnii erau in adevar mari, si lingusirea nu-i deprinsese a pretinde si alte titule.
Veacul si impregiurarile au silit pre stefan sa radice aristocratia. Ostirile erau compuse pe atunci din oameni alesi, pre carii romanii ii numeau boieri, ce alergau la lupte, unii pentru glorie, altii pentru patrie, cei mai multi pentru dobanzi si prazi. Maretul stefan ii daruia cu sate si cu mosii, si darurile lui erau mari ca si el; caci punea hotar pamantului daruit culmile dealurilor, matcele apelor, adancul vailor, si uneori orizonul! Pentru ca sa locuiasca pamantul daruit, il impoporau cu prizonieri de la vecini - de unde, aveau si numele acesta. - Acestia, ca niste vasali si servi, urmau pre stapanii lor la razboi.
Pe incetul, aste feude se inmultira. Boierii, pre carii bogatia ii sumetise, incepura a ambitiona domnia; si inca stefan Marele nu putrezise bine in mormantul din monastirea Putna, cand nepotul sau stefan V e silit sa omoare cativa boieri, ca sa stinga in sangele lor complotul ce sta gata a s-aprinde. Sangele acesta stropeste mai multe inimi in care odrasleste duhul vrajbei si a razvratirii. Idra nu piere; ura si dusmania se intelenesc mai vartos. Prilejul nu lipseste. Ragialii iubesc banii; ajutorul si favorul lor, domnii il cumpara cu bani, boierii dau bani, ca sa oboare pre domni; si de unde stoarce ast namol de aur? Din sudoarea poporului ce geme sub impilarea despotismului si a aristocratiei!
De aice incepe un sir de domni rai, pentru ca boierii sunt rai, carora, pentru ca sa le plece cerbicea si sa le smereasca trufia, le trimitea cerul ocarmuitori, oameni de acei insemnati cu pecetea pacatului pentru a fi calaii popoarelor, si carii dupa ce-si plinesc urata solie, pier, lasand o pomenire de blastemuri. taranul se tavaleste in lipsa si in ticalosie, paraseste plugul, caci munca si sudoarea lui abia ii dau cu ce sa plateasca contributiile, carora nestiind ce nume sa le deie, le numeste napasti; iar vitiurile - dupre pilda celor mari - se inradacineaza in sufletul sau. Starea politica era poate si mai rea decat cea morala; vrajbile si prigonirile intre boieri si domni detera prilej turcilor a se amesteca in trebile tarii, a-si lua dreptul de stapani, calcand conditiile tratatului de protectie ce inchiese cu Moldavia, si a surpa cate unul toate vechile privilegii, incat isi insusira dreptul a numi si pre domni, caci prin aceasta deschideau drum ambitiei aristocratice ca sa alerge sa cumpere domnia cu bani, pre care apoi ii scoate de la popor.
Un veac era de cand aristocratia domnea si poporul gemea in ticalosie si asuprire! Atunci provedinta, vazandu-o batrana si slutita de nelegiuiri, tinde mana si alege dintre ea pre un neinsemnat boier, pre un oarecare Petre Stolnicul, om prost si necunoscut. il suie pe tron si ii da sabia razbunarii in mana.
Acesta, sub numele de Alexandru Lapusneanul, va sparge cuibul si va strivi acest furnicar de intriganti ce facea si desfacea domni. Dar oare fapta lui fost-a de folos poporului? Ba, caci ranele lui erau atat de adanci, apasarea despotica il ovilise intr-atata, incat pastorii lui Dragos si ostasii lui stefan nu erau acum decat niste sclavi ingiositi a unei boierimi desfranate, care ii trata si ii vindea ca pre vite. in adevar, Lapusneanul retezase trunchiul, dar odraslele cresteau, si nu era el omul care sa stie a le seca puindule stavila pre insusi poporul; pentru aceasta, fapta lui fu judecata de cruda, si el de tiran.
Am spus ca intrigile boierilor izbutisera a da turcilor dreptul a numi de la sine domni pre cine voiau; asadar trista Moldavie se vazu ocarmuita cand de un serb, cand de un arman, cand de un saxon, carii se intreceau in nelegiuiri!... Dar sa ne inturnam privirea de la aceasta amara epoha, si pasind cu pasi gigantici anii acesti negri, sa trecem un veac si jumatate ca sa ajungem la un domn, care - desi strain - va fi totdeauna scump romanilor.
Limba nationala, desi se pastrase inca in gura poporului, dar necurmatele razboaie si desele prefaceri nu lasasera a se cultiva. Literatura se marginea numai intre cler, si limba slavona se facuse limba curtii si a bisericii, insa si pre aceasta numai partea duhovniceasca si putini din boierinasi - ce nu aveau alta nadejde de cat in pana lor - o intelegeau. Un boier mare avea de rusine a sti mai mult decat a se iscali. Un Iacov Despotul (strain) se incerca a intemeia o universitate la Cotnar, dar scurta lui domnie nu-l ierta a-si implini laudatul scop. Vasile-voda vine, si intaia lui fapta este a infiinta o tipografie, in care tipareste cartile bisericesti in limba romana. Atunci poporul incepe a asculta cuvintele relegii in limba sa, lucru de care alte natii civilizate erau si sunt inca lipsite; si morala evangelica incepe a izgoni vitiurile pre care o ignoranta barbara le lasase a se incuiba in inima romanilor. intemeiaza scoale nationale pre care le inzestreaza cu mosii. Aduna pravelile lui Alexandru I, ce au fost ramas uitate si parasite cand domnea numai dreptul celui mai tare, adaoge sau scade din ele, si alcatuieste un cod de legi, care pentru ca sa fie respectat, este aspru.
Soarta si-a aratat toate capritiile sale cu acest domn. Dupa ce l-a suit pe un frumos tron, cand acum se mandrise de bogatiile sale, de numeroasa lui familie, il invrajbeste cu domnul Valahiei. Se incurca in razboaie, in care e invins. Vandut de ministrul sau, parasit de boieri, isi vede ginerele ucis, familia prizoniera; si pentru ca nenorocitul e totdeauna si vinovat, cade sub urgia turcilor, carii, dupa ce il tin inchis si in fiare catava vreme, il slobod apoi ca sa moara in cea mai mare saracie.
Nenorocitele razboaie a lui Vasile-voda slabisera tara si demoralizasera ostile, care acum nu mai impuneau turcilor. Asuprirea crescu, si tara pierdu dreptul d-a mai avea domni pamanteni. Moldavia se facu o arenda ce se vindea celui ce da mai mult, si la care se intreceau grecii incuibati in foburgul Fanar din Constantinopoli. Foarte rar si din cand in cand se mai numea cate un domn pamantean, dar si acestia, nestatornici in domniile lor, ca sa inlature intrigile si sa-si faca favorabili pre ministrii Portii, imitau politica grecilor, care consista a da bani ca sa izbuteasca in scopul lor.
Unul din acestia fu si Dimitrie Cantemir. Mai mult om literat decat politic, el se alia cu Petru a Rusiei, dar nenorocita campanie de la Prut zadarnici planurile sale. Silit a pribegi, isi lasa tara sub prepusul tradarii, si Moldavia se hotari de apanagiu fanariotilor.
Un veac se mulse tara de acesti arendasi! Cu un veac se inapoi in toate! in locul ostenilor romani, se adusera albanezi nemernici. in locul scoalelor lui Vasile, se infiinta scoala greceasca. Pamantenii erau prigoniti si grecii in favor. Judetele se ocarmuiau de caiccii si seizi. Moldavia se facu pamantul fagaduintei pentru acest neam, ce aducea cu sine coruptia si desfranarea!...
E netagaduit insa ca unii dintr-acestia au facut si bine. Constantin Mavrocordat desrobeste vecinii. Grigore Ghica protesteaza, neputand face alta, la orice noua asuprire. Alexandru Muruz inzestreaza orasul cu ape, il infrumuseteaza cu mandre ziduri s.c.l., dar ce puteau ei face in scurta lor domnie de trei ani, la sfarsitul careia aveau in videre streangul?
Acum desnadejdea incepuse a se vari in inima romanilor. Obiceile stramosesti si traditiile nationale se pierdura. Limba necultivata si despretuita ramase numai in gura poporului; nobilimea invata greceste, limbagiul curtii. Boierul isi uita dignitatea sa; se facu unealta strainilor cu care se incuscrea si pre care ii tamaia ca sa le intre in favor. Fecioara pan-atunci, limba patriei se impestrita formand un gerg ce se intinse ca o pecingene; caci pana si la bisericile de intaiul rang slujba se facea greceste, iar la celelalte se mai lasa strana a doua pentru limba nationala.
O asemenea stare a lucrurilor nu putea sa mai tie. Era o monstruozitate a videa o natie intreaga in cumpana a-si pierde fiinta. Dumnezeu se indura si isi radica urgia de asupra poporului sau. Anul 1821, daramand edificiul efemer lucrat de fanarioti, reinturna Moldaviei drepturile si privilegile vechi. Poarta luminata asupra intereselor sale ii harazi apoi, in intelegere cu Rusia, o constitutie care - desi nedesavarsita - incepu a pregati civilizatia, a destepta nationalitatea si a vindeca durerile trecute.
Nu ne vom cerca a arata starea de astazi, si daca urmarile au raspuns scopului; daca generalul Kiselev (omul acest scump in suvenirea romanilor) fu ajutat si urmat precum s-ar fi cuvenit in frumoasa lui solie. Asta e treaba istoriei. Voim numai sa aratam ca moldavul - asemene patimasului ce nu crede cand se vede insanatosat - inca tot nu e sigur de viitorul sau, pentru ca de la ai sai nu asteapta vreun bine, pentru ca ai sai totdeauna l-au impilat! si in adevar, e curios a observa ca oricand s-a facut vreun bine in tara, s-a facut numai prin straini;
Un albanez pastreaza nationalitatea.
Un grec desrobeste tara.
Un rus pregateste civilizatia.
Romanul (nu stim pentru ce) n-are incredere in sine. La orice primejdie striga: Doamne! Doamne! cand n-ar trebui sa uite proverbul.
Ochire retrospectiva
Aceasta pagina a fost accesata de 5175 ori.
