Scrisoarea XVIII - Slavonisme
de Costache Negruzzi
Iulie 1844
Multi literati romani au facut feluri de disertatii asupra inceputului si a constructiei limbei romane; lauda numelui lor si pace taranei celor ce nu mai sunt! Lor le era usor, nu aveau trebuinta a iscodi sofisme ca sa detune pre nepastuitorii romanilor, aratand lumei ca ziua este lumina si noapte intunerec. Adevarul era vazut si pipait, si improtivitorii invinsi si rusinati, invaluindu-se cu tacerea, se ascundea ca paserile cobioare ce nu pot suferi stralucirea soarelui; insa asemene serpelui care, murind strivit sub calcaiul viteazului, se intoarce si musca pre puternicul sau vrajmas, slobozea din bortele lor un strigat blestemat, pismataret, raguseat, dar din nenorocire foarte adevarat - "Limba noastra e tesuta cu ziceri slavaone!".
Oh! pacatul este netagaduit si rana nevindecabila! Cand neamurile barbare au inundat Romania ca un rapide siroi, gasind panza limbei, urzita, luau suveica si, prin dreptul celui mai atre, aruncau unde si unde cate un fir de batatura de a lor, groasa si nodoroasa. Astfel se tesu limba noastra. Pentru a scoate acum acele latunoioase fire, trebui a destrama toata panza, si prin urmare a crea o limba mai frumoasa, poate, mai nobila si mai invatata, cariia nimic nu i-ar lipsi alta decat de a fi - romaneasca.
Aici incep necurmatele dispute intre invatatii pandemoniului nostru literar carii se silesc:
Spirar nobil' sensi a rozzi petti,
si pre care noi ii impartasim in trei clase. Liberalii zic (dupa Iorgovici si dupa Maiori) ca trebui a goni toate zicerile slavoane si ungro-turco-grece - desi aceste din urma sunt foarte putine si noua, primite numai de niste capete bolnave si stricate - Moderatii ca trebui a le subtia, a le innobila si a le romani, si eu marturisesc ca m-as invoi cu parerea dr. sale. Vin in sfarsti conservatorii, asta veche rugina, care striga cu glas de stentor ca se strica limba, plangandu-o si bocind-o in gura mare.
Dupa parerea mea, a invoi toate aceste capete invatate, e mai greu decat a gasi miscarea perpetuala. E de jalit insa, ca toti acesti tragand fiecare la sine, sfasie haina bietei limbi.
Fie-mi iertat a aduce un esemplu.
Zavistia si clevetirea - ziceri slavoane - care s-au incuibat intre romani, le poate scoate cineva? De obida si desila ne poate mantui? Aici imi vine in gand acel vestit dicton scris pe poarta iadului a lui Dante:
Lasciate ogni speranza!
Dar vad ca m-am departat de scopul ce mi-am propus, care este a-ti arata o descoperire ce am facut intr-un stravechi manuscris, in care am cetit urmatoarele:
"Navalind noroadele straine, au napadit ca lacustele piste romani. Au semanat prin clevetiri zavistia pintre ei. Gresalele romanilor i-au slabit. Atunci vrajmasi rapindu-le prin sila drepturile, le iscodeau vinovatii si ii munceau cu feluri de cazne. Aceste obide au adus robia s.c.l. s.c.l."
Iata in cateva randuri multime de ziceri slavoane!
Eu din aceasta am intales - pentru care cred ca-mi vor fi indatoriti acei ce se vor ocupa vrodinioara cu scrierea unei istorii, a arheologiei romanilor - ca romanii adusi de Traian pana a nu veni barbarii peste ei: 1) nu stiua vinovatia, 2) nu erau silnici, 3) nu sufereau obidele si 4) nu cazne. Aceste obide au adus robia s.c.l. s.c.l.
Pe urma au venit toate de s-au mestecat printre noi. Cum sa le lepadam acum? Si de am si voi, oare pute-vom? Vale!
Publicata in Foaie pentru minte, inima si literatura, nr. 46, 16 noiembrie 1841, p. 361- 362, cu titlul Domnule redactor!
Scrisoarea XVIII - Slavonisme
Aceasta pagina a fost accesata de 2608 ori.
