Memnon de Voltaire (traducere de C.Negruzzi)
de Costache Negruzzi
Nu stiu ci vra sa zica ca Memnon au venit
intr-asa fandasie el au catandisat
Ca mai mult decat toti, intalept sa sa faca
si piste a faptei buni margini el sa treaca
Singur fara gresala, fara de strambatate,
Cu minte, intalept, viteaz si cu dreptate,
"si deci, zice Memnon, cu sani vorovind,
Usoare, de nimica aceste socotind,
Sa fie cineva-ntalept, sa sada-n fericiri,
Zice el, ci-i mai trebui decat nepatimire,
si ca de patimi slobod sa fii orisicini,
Nimica mai usor n-au mai statut in lumi
Mai vartos de fimei de tot sa ma feresc,
Fii cat de frumoasa, sa n-o cumva iubesc
Daca si ce mai frumoasa sa va-ntampla de-oi vide
S-alerg sa ma sfatuiesc indata cu minte me,
Voi zici: acesti obraji cari acum infloresc
ii vei vide odata ca de tot sa zbarcesc,
Ochii acei frumosi si acei luminati.
Pe urma-i sa-i vezi rosi si de tot afundati.
si gatul acest alb, ratund si grasuliv
Va ramane suptiri, zbarcit si uscativ.
si acest cap ci parul pe el impodobesti
Plesuvire va veni, si iata ca-l gatesti.
si deci cand oi vide-o, asa sa socotesc
Ca o vad ochii mei dupa cum si vorbesc.
Atunci adivarat aceli frumusati
Nu ma vor zalisa cu ale lor fineti.
Al doile, iar trebui foarte sa ma pazesc,
Mancare, bautura nicicum sa nu poftesc.
Macar sa ma tot chemi si sa ma tot pofteasca
Prietinii la masa lor n-or sa ma mai zareasca.
Vinaturile buni si nostima mancari
Nu ma vor insala nici intr-o adunari
stiind bine aceea ci lucreaza betie
De cap si de stomah, apoi ci va sa fii
Ne strica sanatate, ne ia si linistire,
Ne fura inca si vreme cu multa pagubiri,
Eu deci cu sarguinta oi sa ma hotarasc
Ca sa mananc atata cat trebui sa traiesc.
Asa si sanatate me am de-a purure dreapta,
Neamagita, curata, s-a mintii giudecata
Aceste sunt usoari, n-au nici o ostineala,
si pot ca sa le fac, far de nici o sminteala.
Dar inca, zice Memnon, ia sa si intaresc
si pe norocul meu cum am sa vetuiesc.
La vamesul Ninevii am venit intarit
Venit pre indestul, bini statornicit,
si iata-ma-s, deci, slobod, am cu ci sa traiesc
Fara colo sa ma-nchin si ici sa ma robesc,
Fara s-alerg la altii si sa ma sarguiesc
Sa cinstesc mici si mari si sa-i colachefsasc,
Sa nu zavistuiesc niciodata pe nimi,
si altii, asamine, sa n-aiba nimic cu mini.
Iata si asta usoara, fara de suparare
Sa traiesc pre fericit fara sa poftesc mare.
Dar am, mai zice Memnon, inca prietini multi,
Buni, credinciosi, cinstiti si oameni pre cuminti,
Filonichie intre noi nicicum sa nu mai fie,
Cand eu le-oi place lor si ei mi-or place mie,
Pe dansii daca-i voi iubi, dupa cum ei pe mini,
Nu ne va strica pe noi nici un lucru in lumi,
Un foarte usor lucru am dobandit, sa asta
Mai bini nu sa poate si iata acum basta,
Cini va fi ca mini asa de fericit,
Cini va trai ca mini asa de linistit."
Dupa ce in odaie lui Memnon au socotit
Lucrurile lui toate el le-au siloghisat
Singur inchipuind cum sa filosofasca
Ca un intalept om fericit sa traiasca,
Sa uita pe fereasta cu ochi pre linistiti,
si acolo unde platani era multi rasaditi
Supt racoroasa umbra unde raza nu poati
Decat pre cu dulceata putin ceva strabati,
Doua fimei umbla, sa vedi, la primblari,
Pintre acei copaci frumosi si prin verdeata mari.
Una era zarifa, tanara si frumoasa,
Ceealalta cu vrasta ei sa vide batrancioasa.
Batrana fara griji arata multamita,
Tanara, dimprotiva, sa vide pre mahnita,
Ca cand nu-i era bini sau o dure ceva.
Ofta, lacrama si sa-nfrumusata.
Al nostru intalept cu totul sa ranesti,
Dar nu de frumusata el nu sa sinhisasti,
Caci in inima lui ave mari credinta
Ca nu s-a stapani de-o asa neputinta,
insa il supara al fetii mahniciuni,
Cini de altul nu sa mahnesti candu-i in amaraciuni?
Deci pe Ninevitisa alearga s-o agiunga,
Pe a ei mahniciuni sa-i spui o apuca,
Caci scoposu-i era s-o parigorisasca,
Cu a lui intalepciuni focul sa-i rasapasca.
Atunci incepi ea lui sa sa jaluiasca,
Frumoasa patima ei lui sa-i istorisasca,
Cu smerit duh si vorba ea atunci vorovind,
in loc de adivar, o mari minciuna alcatuind,
Spuni cum ca un mos a ei (mos nicicum neavand)
Ca un vrajmas de moarti o ar fi adichisand
Cu multe viclenii si cu tiranisari
ii faci totdeauna mari adichisari.
I-au rapit avere ei (fara sa aiba ceva)
Fara sa sa pagubeasca nici macar de-o para,
"O mosii a me, zici, de dansul mi-i rapita,
si de ceealalta acum ma vad isterisata,
De un asa viclean, sarat si giucatori,
Talhari, spanzurat si mari insalatori
Cum sa ma diafendepsasc? Ce drum oari sa calc?
si de-a lui seretlicuri cum oari voi sa scap?
Tu imi pai om cu minte, intalept procopsit,
Cu darurile firii frumos impodobit.
La tini, nenorocita, nadejde me o am,
La picioari it cad, caci alt agiutori n-am,
Fii-ti mila de-asa hal si de-o asa stari
Nenorocita alta n-au mai statut mai mari.
Ia ostineala pana ici, pana la a me casa,
Ca sa cunosti curat, vai mii ticaloasa!
Sa vezi mari nedrept cari eu patimesc,
Nemairamaind alta decat sa ma jalesc.
indatoresti-ma, te rog, si iar te rog, domnul meu,
De nu mi-i agiuta, apoi trebui sa mori eu."
Memnon n-au mai socotit sa nu o mai urmeza
Mergi, cu-ntalepciune lui lucru sa cerceteza,
Sa mearga s-apuci treaba dupa cum sa cuvini,
si sa opreasca raul cum stii el mai bini.
Cucoana ce mahnita il ia intru o casa
Unde-i ameta nasul mirozni prefrumoasa,
Flori, aromati, afumatori spre buna mirosari
Toate i-au pricinuit o mari multamiri
si pe o mari sofa, amandoi sa pun gios
Cu picioarile crucis, si-si cauta duios.
ii vorbesti cucoana, si ochii in gios lasa
si din vremi in vremi citi o lacrama varsa
si iaras radicandu-i, lacrameaza, vorbesti,
si intr-a-intaleptului Memnon uniori ii tintesti
Voroavili sunt dulci, cautaturili frumoasa,
si la orice catatura inima parca-i arsa
Din minut in minut, prothimie creste
Pe cucoana sa slujasca cu cat el va pue,
O evghenista nenorocita, cum s-o indatoreasca
Din manile nedrepti cum sa o mantuiasca.
Asadar, amandoi, intr-ace infocari
A vorbii, au uitat prochimenul si stare
si mai mult nu pot departe ca sa sada,
Ci-ncep ei de aproapi impreuna sa sa vada,
si ci este trebuinta sa spui de-amaruncis,
Mai mult nu s-au aflat cu picioarili crucis . . .
Acolo cum sa afla, iata mosul sosesti
A tinerii, si cum vini, deodata el racnesti,
Din cap pan in calcai era el inarmat,
Plin de manii, plin de urgii, cu totul infricosat
intaiul lui cuvant este vre ca sa-i prapadeasca
si pe-amandoi nicicum nu vre sa-i mistuiasca,
Cuvantul lui de pe urma pentru sa-l slobozasca
Memnon trebui destul s-aduca sa plateasca.
Memnon, ca un cuminte, punga sa din san scoati
si da in mana mosului ci era-ntr-insa toate
si trebuie mai vartos de dar sa o cunoasca
Ca cu-asa iarmaroc au putut ca sa-s mantuiasca
si ca viiata s-au scapat pentru ca bani au dat
Caci intru ace vremi era inca carat,
Atunce inc-America nu era cunoscuta
si daca vro cucoana sa intampla mahnita
intaleptul ci cauta s-o parigorisasca
Ca s-a primejdui pute sa socoteasca.
Memnon murmurisasti, rusinat si mahnit,
Acasa sa intoarce foarte posomorat,
Gasasti un ravas dupa ce vini acasa,
De la prietinii lui care-l pofte la masa.
"De voi ramane, zici, singur acasa amarat
De aceea ci mi s-au intamplat astazi fiind mahnit,
Ideea intamplarii mi-aduci suparare,
Trebui sa postesc si inca mi sa pare
De multa mahniciuni pentru c-am dat din punga
Poati si vreo boala sa vii sa m-agiunga!
s-atunci adivarat ca ace intamplare
Va fi de trei ori mai ra si mai pagubitoare.
Minte deci trebuiesti, mai bini sa ma duc
La prietinii mei, cu dansii sa mananc,
si cu adunare aceasta eu ma voi mai lua,
si patima ce-am patit poate c-o voi uita."
Sa duci: dar foarte chefsiz il intaleg pesin
Prietinii sa-l bucuri trimat s-aduca vin.
Vin cand be cineva, dar insa cat sa cade
Tamaduiesti trupul, si ralili le scade.
Memnon stie aceasta, bini o insamna
si pentru aceea des paharale desarta,
Be, mai be si iar be, si inca si mai multe
Aduc betie, tulburare in crieri si in minte.
Pe urma, dupa masa, il poftesc sa voiasca
C-un gioc prietinesc sa sa eglendisasca.
Fie, cu prietinii lui cineva de-a pagubi
Nu-i lucru fara caii si parca ce-a mai fi, Cioaca.
si-i ieu prietinii banii toti cati ii ari,
si, pe parola lui, o soma si mai mari,
si cand giuca incepi a fi si sfada mari,
Sa sfadesc, si un prietin piste dansu imi sari,
il plesnesti in cap c-o bucata de lemn groasa,
ii zgarii obrazu si far de-un ochi il lasa
il aduc si acasa, de vin fiind ametit,
Fara de bani si de un ochi de veci isterisat.
Dar insa acum vinul incepi sa-s mistuiasca
si-ncepi si cunostinta iaras sa-l stapaneasca.
Ochiul s-au dus, nu mai e chip sa sa mai lecuiasca,
Dar prietinilor trebuinta ceri sa li plateasca,
Banii ci au giucat trebui ca sa-i dei,
Bani in mana el n-ari si trebui sa cei.
Trimete deci pe sluga iui la vamesu cel mari,
La a lui sagur iconom cari acum nimic n-are
Dar cum socotiti au ramas cand sluga alergand
Cu veste ce pre ra, rabdari neavand
Spuni ca datornicul lui mofluz s-au aratat
si muflujacul lui prin Ninev s-au strigat.
indata Memnon alearga la curti sa proftaxasca,
is leaga ochiul, sa duci sa adresarisasca
O jaloba la crai ca sa-s arate halu
si pentru a lui paguba sa dei arzihalu,
intr-in palaturi, vedi fimei multi gramada,
Suliminiti pe obraz si unsa cu pomada,
Cucoane de tot feliu acoo sa primbla
Cu strai minunati carile lumina,
Una cari il cunoste s-intoarci, il zaresti,
il vedi si fugand, o! mutuna, racnesti!
Alta ci sa-ntamplasa mai bini sa-l cunoasca.
"Kir Memnon, buna vreme, vre sa-l heretisasca,
Kir Memnon, intru adivar, nu stiu ci ai patit,
Kir Memnon, ci-i aiasta? Ochiul ci l-ai facut?"
si-ndata s-au dus, fugi fara s-ingaduiasca
S-auda vrun raspuns, sa-s dreptataluiasca.
Memnon vazand aceste, sa tragi intr-o parte
Pan s-a arata craiul ca sa-s dei el carte.
Iat-au sosit si vreme, craiul vini si sta,
S-inchina Memnon de trii ori si arzihalul da.
il ia marire sa c-o blandeta fireasca
La un satrap il da ca sa i-l pomineasca.
Satrapul, plin de fumuri, si plin de varvarie,
Cheama pe Memnon intr-un colt, cu mari fudulie."
" ii zaci cani spanzurat, chiorule, insalatori
Obraznic si hursuz, pustiule giucatori,
Fara sa vii sa ti videm, fara sa iti vorbim
Fara noi sa ti-ndreptam si sa te povatuim
Pesin la crai alergi, jalob-inherisasti
Fara pe noi satrapii nimic sa-i psifisasti.
Dar si mai rau esti, chiorule, ca sa catatrexasti
Pe un mufluz cinstit, fara sa socotesti
Ca este supt a me tari defendipsire,
Caci nepotica lui este intr-a me iubire,
Vino-ti in minti, sarmani! si pre sarmani-m ochi!
De voiesti sa-ti ramai macar istalalt ochi."
Bietul Memnon, o, sarmanul, ca intru o clipala,
Altili zaci dimineata, altili vedi sara,
Dimineata au hotarat sa fuga de cucoani,
De mancat, de carti si de a curtii goane,
De tulburari, de sinhisis si de filonichii
si de acelor in treaba, boieri de colachii,
si catra sara au picat, pan a nu innopta,
in toate neputand nici de una scapa.
Cu cucoana le-au patit si rau s-au insalat,
S-au imbatat, au giucat, si de sfada s-au apucat,
si la curte au cerut trebuinta sa mearga,
Luari in ras si tifle cate-a vre sa culeaga.
inspaimantat sarmanul, el foarte sa mahne,
si sa-ntoarci la casa in cari lacuie,
Dar cum, ganditi, au ramas cand s-au apropiat
si vedi cum ca casa lui mai mai s-au disartat.
Datornicii lua orice-ntr-insa gasa,
Pentru cat l-au imprumutat si sa interesa,
Ramane ca un mort si fiind lesinat,
Langa un pom acolo cu fata-n gios au picat.
Dupa putin is vini in sane si sta si cauta
La frumoasa cucoana ce-acolo sa primbla
si de al ei bun mos era-ntovarasita,
Nu sa vide suparata, nu mai era mahnita,
imi toarna si un hahaha, vazandu-l suparat,
Faci mari haz ca-l vedi ca-i cu ochiul legat.
Dar iata ca au innoptat, s-arata si steluti.
si Memnon ca sa doarma trebuiesti in uliti,
Sa-ntoarce-ncoace, da-ncolo, si intr-un coltisor
Afla putine pai, sa strange ghemusor.
Iata ca si frigurile vin si il tabarasc
si par la mezul noptii de-abe il slobozasc,
in somn pe urma el de mahniciuni sa perdi,
si atunce un vis asa minunat vedi:
Vedi ca un ceresc duh la el sa pogora,
si in vazduh sus deasupra lui ca sta,
Cu aripi si de lumina ca tot impodobit,
Cu raza stralucite a sali aripi intinzand,
Mani, picioari si cap el nicicum parca n-ari,
Nimic cu el in lumi n-are asamanare.
"Cini esti tu? (racnesti Memnon) ca sa cred..."
"Eu sunt protectoru tau s-am venit sa ti vad.
Supt epistasaia me esti tu enhirisat,
Am venit caci am aflat ca esti tari mahnit."
"Daca esti, ii raspundi Memnon, agiutoriu meu,
Da-mi deci lumina me, intoarci-mi ochiu meu,
Da-mi si sanatate me si lacuinta me,
Banii si lucrul meu, cu toata minte me."
si-ncepi a-i istorisi c-intr-o singura za
Le-au prapadit pan inca noapte a nu sa ivi.
Iata stari, iata tamplari ci aici sa urmeaza.
"La noi nu sunt, raspunde duhul cel plin de raza."
"si care lumi, intreaba Memnon, voi lacuiti?"
Duhul ii raspunde: "Ai nostri targoveti,
Mii de mii de milioane de aici lacuiesc,
Mai dincolo de soari ei sa salasluiesc,
intr-o steluta luminatica dar insa mitite,
De unde sa vedi curat Siriiceasca ste.
Steaua ace de la pamant cu totii o videti,
A voastre insa patimi nu-s l-ai nostri targoveti."
"O, ce aurit loc! Ce loc pre fericit,
Zici Memnon, cu-adivarat ea-i loc blagoslovit!
si cum nu sunt la voi spurcate amaraciuni
Ci-nsala pe betu om cu-a lor dizmerdaciuni;
Nu sunt prietini cinstiti sa-i iei ci ari toate,
Sa-i scoata s-un ochi ca sa vada pe giumatate,
Nu sunt mufluji, satrapi, ci pentru nepota
Jalobile oamenilor le vara supt salte,
Fara sa lasa pe saraci sa iasa sa vorbasca,
si de la craiul lor dreptul sa-s dobandeasca."
"Nu-i nici una de-aceste, nu-s de-acesti lucratori,
N-ari nimi prepus caci nu-s insalatori,
Noi de fimei acolo suntem isterisati,
De vicleniile lor ne aflam mantuiti,
Noi niciodata nu patimim a betii tulburare,
Noi nu mancam nicicum, nu stim ci e mancare.
Mufluzi la noi niciodata nu au fost pomenit,
Caci la noi nu sa afla nici aur nici argint,
Nici ne temim acolo ca ochi sa prapadim,
Ochi noi nu avem caci alt trup purtam.
Nici satrapii fac acolo nedreptate,
Caci acolo la noi toate-s asamanate,
Mari si mic acolo nu sa pre proslavesti,
Nimi n-adichisasti, nimi nu sa adichisasti."
Memnon ca niste povesti aceste au auzit, ii zaci:
"Stralucite! ma rog de povestit:
Fara fimei, boieriule! si fara disfatari
Cum pitreciti viiata si vreme aceasta mari?"
"Noi, duhu ii raspundi, trecim viiata noastra
Cu acei ci avem supt cercetare noastra,
Multi sferi sa afla si toate-s lacuite,
Cari supt a noastra grija sa afla enhirisati.
si pentru aceasta viu sa ti agiutoresc,
Nevoie sa-t aud si sa ti parigorisasc."
"Vai! si nu vinei mai demult sa ma saguripsasc
si sa imi spui aceea ci am sa patimesc.
Ah! Poate nu facem atate nebunii!
si poate nu picam intr-atate ticalosii!"
Dar a stelii lacuitori ii raspundi: "Rabdari;
Am fost pan acum la frati-tau cel mai mari,
Cu graba am alergat la el, fara de rasuflare,
Caci el acum sa afla in mai amara stare.
Milostivu al Indiei blandul stapanitori,
De la cari-au dobandit cinsti si agiutori,
Dupa ce l-au slujit bini cum sa cuvine,
I-au scos amandoi ochii spre facire de bini,
Nu trebuia atata pentr-o gresala mica
si mai vartos sa-l arunci intr-o temnita adanca.
si acum al tau frate sa afla aruncat
in temnita, de mani si de picioare legat."
Memnon au raspuns: "Bini, si fara sa te manii
si tu esti diafendepsitori acestii betii familii.
Ferici de-amandoi frati cu bunul protector!
Unul de-amandoi ochi orb si celalalt de unu chior!
Unul sa-s afle pe pai aruncat
si celalalt in temnita cu greii lanturi legat."
"Linistesti-te, ii zaci, sa nu te mai intristezi,
Sa va schimba norocu tau, Memnon, ti-ncredintez
Adivarat, c-un ochi ai sa vietuiesti
insa far de-aista nici un rau n-ai sa mai patimesti.
in bogatii si fericiri de-acum ai a intra
Dac-insa nebunie ta ce dintai vei lasa
Cu cari zicei s-agiungi la ce desavarsita
Minti si-ntalepciuni de tot nemarginita."
Aceste deci Memnon atunce auzind,
"Cum, zici, nu sa poate" (cu amar el oftand),
"Asadar, nu sa poate, este cu neputinta
Acestui desavarsit sa-i afli lacuinta,
Om gios pe pamant a-l ave nu sa poate,
Caci si la noi in ceri piste tot nu sunt date
si numai la o sfera este el daruit
si de la toate celelalti el este isterisat.
Caci la ce mai de sus acolo lacuiesti
si acolo si minte cu totul stapanesti.
si la al doile nu este precum la ce de sus,
Acolo celi mai multe dintru aceste nu-s,
Iar la ce de al triile, acolo mai putin,
Dar insa si pe aceea a ei vizit-o tin.
si asa pe cand mergi pan la ce mai de gios,
Acolo-s oamenii nebuni, fara pic de folos."
"Eu ma tem, zici Memnon, ca acest slab pamant
Este sfera nebunilor si acelor plini de vant
si asa aceasta este timarhanaua lumii
si pentru aceea mi-au venit insalaciune mintii."
"Nu, lucru nu-i pan acolo, dar acolo sfarsasti,
Fiistecari dupa a lui minte o socotesti
Iar tu, Memnon, de acum ii sa fii fericit,
si atata de bogat si atat de norocit
incat nime in lume nu va mai fi ca tine,
Cinstit ti-ncredintaz si credi-ma pe mine."
"Ah! nici una de aceste nu voi eu ca sa cred,
Pan cand cu-al meu ochi nu voi pute sa vad,
Pan cand ochisorul meu nu l-oi tamadui
Orci va fi in lumi nu voiesc a mai sti."
Memnon de Voltaire (traducere de C.Negruzzi)
Aceasta pagina a fost accesata de 2955 ori.
