Oscar D'Alva de Lordul Byron (traducere C.Negruzzi)
de Costache Negruzzi
Cerul e senin. Pe dansul straluceste cu-ntristare
Palida noptei candela, raspandind lumina sa
Peste a Lorii pustii tarmuri. Acolo cu ingamfare
Vechile turnuri de Alva oarecand se inalta,
si cu a lor ruginit crestet loc prin nouri isi facea;
Iar azi al armelor zgomot in ele nu s-auzea.
Cate ori a lunei raze au cazut cu multamire
Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiti,
Cand in serile senine inainta cu marire
Iesind din castelul mandru d-arme grele coperiti!
Cate ori a privit luna pe aceste stanci rapoase,
De ale carora poale undele se sfarama,
Rarind moartea cu a ei coasa rangurile numeroase
Bravilor ce cu a lor sange pamantul inroura!
Ochii lor perzand nadejdea de a mai videa vrodata
Stralucita stea a zilei ce-n razboaie-i lumina
Se intorn cu intristare din campia sangerata
Ca sa vad-a lunei luce pan a nu se-ntuneca!
Ei adeseori slavira acea luce fericita
Caci atuncea pentru dansii era flacara d-amor
Iar astazi nu este alta decat tortie mahnita
Care spanzura din ceruri ca un jalnic meteor!
Neamul domnilor de Alva s-a stans cu desavarsire,
Numai a cetatei turnuri se mai vad inca-n picioare,
imbracate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire,
Iar eroii nu mai imbla gonind cerbi si caprioare,
Sau invingand pre vrajmasii ce venea asupra lor!
Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tai stapani?
Pentru ce muschiu invaleste al tau zid in daramare?
Boltele nu mai rasuna de a cornului strigare,
Numai crivatul vuieste prin curtea plina de spini;
si cand vantul sufla tare zidurile zguduind,
Se aude un sunet groznic prin galerii vajiind.
Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar;
insa peana lui cea neagra nu se vede falfaind
P-aceste locuri acuma, si nici steagul lui macar!
Angus binecuvantase ziua de el mult dorita
Cand Oscar vazu lumina. Era-ntaiul sau nascut,
Toti vasalii s-adunara sa serbeze acel minut
Cu stapanul impreuna, ospatand cu multamita.
Vaneaza cerbul din codri. Cornul suna cu putere ;
El e semnul de razboaie s-a muntenilor placere.
"Va veni o zi, strigara, s-aceste strasnici fanfare
Vor fi calauz de lupta junelui nostru stapan,
Cand va merge la izbande p-a slavei nalta carare;
Deci in a lui sanatate s-implem cupele cu vin!"
Nu se implinise anul, si cerul binevoi
Bunului parinte Angus inc-un fiiu a-i darui.
Angus isi invata fiii a imbla la vanatoare,
ii deprinde a-ncujba arcul cu sagete omoratoare;
Allan si Oscar la fuga intrec iutii lor ogari.
Copilandri fiind inca fac izbande foarte mari,
si pentru a lor bravura sunt primiti intre ostasi,
Caci stiu a manui lancea s-a ucide pre vrajmasi.
Negrele lui Oscar coame vantul le invaluia,
Iar a lui Allan cosite incretite se-mpletea,
Dar desi fata lui este d-o frumseta-ncantatoare,
Fruntea-i e posomorata, palida si ganditoare.
Oscar avea suflet nobil cum se cade la viteaz,
Adevarul si onurul stralucea p-al lui obraz.
Nu era insa ca dansul si fratele sau Allan,
El pastra sub dulci cuvinte un cuget foarte viclean.
Ambi era vitezi si lancea saxonilor o stia,
Caci adese se sfarmase d-a lor otelita zea.
Oscar nu cunostea frica si avea dulcea simtire
Ce amorul o insufla inimelor cu iubire.
A lui Allan caracterul nu avea aceea blandeta
Care foarte-mpodobeste p-un erou adevarat
si arata ce inseamna un suflet plin de nobleta,
Spre vrajmasi el era aspru, crud si neinduplecat,
Iat-o juna castelana frumoasa si mandra fata
Veni de unde se-nalta cetatea de Southanon;
tarile de Kenneth toate era zestrea ei bogata,
Caci era unica fiica viteazului Glenalvon.
Oscar vrea s-o ia sotie. Angus nu se-mprotiveste,
D-asemenea alianta el foarte se multameste.
S-aude cantarea nuntei si strigari veselitoare,
Iar echo rezice glasul coarnelor rasunatoare.
Coperiti d-ale lor mante cu felurite coloare
Ostasii vin in cetate incoifati cu pene rosi,
A Capului lor porunca asteptand veseli, voiosi.
insa nu-s chiemati la lupte, sunt poftiti la veselie,
Cornul nu rasuna astazi cu acel ton de batalie,
Placeroasa-i e cantarea; nunta lui Oscar serbeaza?
Dar Oscar unde e oare? Pentru ce intarziaza?
Nu se iarta unui mire s-intarzie acest fel;
Oaspeti, dame, invitatii s-adunara in castel,
Tot e gata, numai fratii inca n-au venit acasa.
Allan vine si se pune langa tanara mireasa.
"Pentru ce Oscar nu vine? Angus cu grija intreaba,
Unde e? Ce face acuma? Nu cred sa fi avand vro treaba!"
Fratele raspunde: "Nu stiu, in rad nu l-am intalnit;
Poate gonind vre o capra prin paduri a ratacit,
Poate ale marei ape barca lui vor fi oprit,
Poate a uitat ca se-nsoara si aici e asteptat."
"Oh! nu, nu, zice cu frica parintele spaimantat,
Nici undele, nici vanatul nu opresc pre al meu fiiu,
El nu poate afrunta astfel pre logodnica lui. stiu
Ca p-Oscar al meu nimica a-l opri nu e in stare,
Nici a codrului desime, nici furtuna de pe mare.
Rogu-va, ostasi, prieteni, cautati pre fiiul meu!
Allan, mergi cu ei indata sa gasiti p-al meu
Oscar, Sa-l aflati de orisiunde, raspuns altul nu mai vreu;
Care va veni cu dansul va priimi un scump dar."
Valmasag si turburare in cetate stapanesc;
Racnete salbatici cheama pre Oscar neancetat,
Vantul murmur-al lui nume pan ce stelele lucesc,
Pan ce noaptea isi intinde al sau val intunecat.
Chiotele si strigarea si prin tunece urmeaza,
Dar nimica nu raspunde decat echo linistit,
Aurora se iveste si rasare a zilei raza,
Zadarnica este truda; Oscar tot nu s-a gasit.
in trei nopti si in trei zile domnul d-Alva n-odihneste,
Toate magurile imbla si toti codrii colindeaza,
isa nu vede isprava; de a plange nu-nceteaza,
Caruntul sau par alb smulge si nadejdea-l paraseste!
"Ah, Oscar, fiiu mult iubite! M-ai lasat in chinuri grele!
Pre duiosul tau parinte cine-l va mai mangaia? Doamne!
Da-mi fiiul ce este razem batranetei mele,
Sau arata ucigasul la dreapta urgia mea!"
"Poate tristele lui oase zac pe vro stanca uitate,
Poate batute de vanturi stau inca neangropate.
O, cer! te milostiveste si-mi daruieste sa mor.
Pentru ca numai atuncea voi gasi p-al meu fecior!"
"Poate c-a fi traind inca. Desnadejdea sa-mi alin.
Iarta, puternice Doamne! tanguiosul meu suspin,
Daca glasul meu cuteaza soarte a-nvinovati".
"Dar de e mort pentru mine si razemul mi-am perdut,
Mor si eu fara de cinste. Viata ce-mi poate-ndulci?
El imi era mangaierea. Bucuria-mi s-a trecut!"
Astfel jalnicul parinte se-ntristeaza, plange, geme,
Pan ce la urma a durerei tamaduitoare vreme
Lacrimile ii usuca si-i potoale mahniciunea,
Caci inima-i se deprinse a gusta amaraciunea.
Uneori blanda nadejde in secret il amagea
Ca Oscar poate sa vie; alteori parca-i zicea
C-a perit, sa nu-l astepte. Atunci batranul plangea
si-n asta nelinistire acum d-un an petrecea.
Zilele urmeaza rapezi; soarele imbla a lui cale
si Oscar tot nu mai vine sa mangaie al sau tata;
Angus, perzandu-si nadejdea nu mai avea acea jale,
Dureroasa lui tristeta era acum alinata.
El avea pre Allan inca ce ramase mangaiere
Jalnicului sau parinte, Mora-l videa cu placere,
Caci natura-l inzestrase c-o nespusa frumuseta,
si a ei inima slaba il iubea cu tinereta.
"Oscar nu mai vine, zise; Allan este frumos foarte,
El mi-e randuit pesemne ca sa-mi fie sot de soarte,
Frate-sau, necredinciosul, traieste cu alta fecioara."
"Lasati un an, Angus zice; daca tot nu s-a-nturna,
De n-oi avea bucuria a-l videa vrodinioara,
Ziua insotirei voastre insumi eu voi insemna."
Soseste ziua dorita de Allan cu nerabdare,
Mora va sa-i fie soata. Rumeneala fecioreasca
si zambirea straluceste p-a ei fata ingereasca,
S-aude cantarea nuntei si strigari veselitoare,
Iar echo rezice glasul coarnelor rasunatoare.
Vasalii gatiti de nunta s-aduna prin galerii,
Au uitat vremea trecuta si vorbesc de veselii.
insa cine este oare acest trist necunoscut
Ce-n mijlocul bucuriei sede ganditor si mut?
A lui aspra infatasare face mai posomorata
Flacara focului vanat ce sta-n vatra potolita.
invalit in neagra manta, peana-i e rosa ca focul
Sau ca sangele cald inca. Al sau glas spaimantator
Este semenea suflarei viforului tunator;
Pasii lui sunt usuri parca abia calca s-ating locul.
Veni ceasul mezii noptei. Cupa-mpregiur circula,
Bea cu toti in sanatatea junelui si frumos mire,"
D-a lor glasuri zgomotoase boltele se rasuna
Cand desearta cupa plina, urandu-i cu fericire.
D-odata strainul sare; toti il privesc in tacere,
Urarea moare pe buze fara glas, fara putere,
Angus s-a uimit d-aceasta, iar Mora s-a spaimantat.
"Cuvios batran, el striga, toti pentru miri au-nchinat,
Ai vazut ca pentru fiu-ti am baut cu voie buna;
Deci propun o sanatate sa bem acum impreuna."
"Cand toti se bucura aice, serband asta insotire.
Fericind p-Allan viteazul si urandu-i norocire,
Pentru ce nici unul astazi, nici tu, batrane, macar
D-un fiiu nu-ti aduci aminte si uiti pre bravul Oscar?"
"Vai mie! raspunde-n lacrimi parintele intristat,
Cand Oscar ma lasa singur inima-mi s-a sfaramat!"
"De trei ani soarele imbla a lui cale luminoasa,
De cand fiiul meu sa duse, de cand nu l-am mai vazut,
Allan imi ramase numai, iar pre Oscar l-am perdut." -
"Prea bine, zice strainul c-o zambire fioroasa,
si ochii lui plini de ura ca fulgerul scanteia,
Soarte astui vrednic tanar asi dori ca sa o stiu,
Poate n-a perit eroul, poate este inca viu."
"Cine stie dac-aice la ospat nu l-ati vedea
Cand acei ce scumpi ii fura al lui nume ar pomeni,
Acest brav ostas si june ratacit poate va fi;
A lui mai foc pentru dansul a s-aprinde inca poate ;
Bem intr-a lui sanatate, cupele imple-se toate!" -
"Bucuros, Angus raspunde, impland cupa sa cu vin
Pan in varf si apoi zice: iata beu pentru al meu fiu -
N-oi mai avea fiiu ca dansul - de e mort sau de e viu,
Orisiunde se gaseste, sanatatea lui inchin."-
"Bine, tata duios foarte; dar Allan de ce nu bea?
Pentru ce-i tremura mana? Aide, frate al lui Oscar,
Fii statornic, nu te teme, si inghite acest pahar;
Bea in pomenirea mortei, bautura nu e rea."
Rumeneala din obrazii lui Allan pe loc peri,
A lui fata mult frumoasa precum ceara-ngalbeni ;
Trupul lui tot se cuprinsa d-o inghietata sudoare.
Trista si infricosata a mortei prevestitoare!
De trei ori atinge cupa d-a lui buzi tremuratoare,
Dar nu poate gusta vinul, infiorare-l opreste;
De trei ori a lui vedere p-a strainului talneste
in ai caruia ochi strasnici focul urgiei priveste.
"Ce! Allan pentru al tau frate nu ai nici pic de simtire?
Zice acel strain privindu-l. De ti-e dragostea asa,
Spune-ne cum sa cunoastem ura si mania ta?"-
Auzind, Allan se scoala si ridica cupa-n sus:
"Sa traiasca Oscar, zice, ce-l plangem de cand s-a dus!
O! curand de s-ar intoarce, sa-l vedem c-intre noi sede;"
Zicand, fiori il apuca, cupa scapa si gios cade.
" ii cunosc glasul! El este ucigasul ticalos -
Strig-un fantom ce d-odata se iveste fioros -
El m-a ucis fara mila!" Frica pe toti ii patrunde ;
Se starneste vifor ager si tunete-nfricosate
Ucigasul! ucigasul! cu fiori echo raspunde,
Rasunand de asta vorba boite, turnuri daramate.
A candelilor lumina iata s-a intunecat,
Ostasi, oaspetii, vasalii cu totul s-au spaimantat;
Strainul nu se mai vede; el ca visul a perit,
Un fantom s-arata numai c-o manta verde-nvalit.
Groaznica e a lui fata. O sabie atarnata
Luceste pe a lui coasta; la coif poart-o neagra peana,
Peptul sau deschis arata o rana mult sangerata,
Iar ochii sai reci ca moarte tin plecata a lor geana.
De trei ori buzele misca c-o zambire-ngrozitoare,
Apoi merge de-ngenunchie l-ale lui Angus picioare,
Sprincenele lui se-ntoarna cu fior si-nspaimantare
Spre Allan care pe lespezi sta cazut fara suflare.
Vigilia se mareste, tunetele bubuiesc,
Scartaind p-a lor tatane, portile cetatei tipa
si nalucul se inalta in norii ce clocotesc,
Fugind ca un duh de spaima p-a furtunelor aripa.
Oaspetii parasesc masa, banchetul este curmat.
Cine sunt acesti doi oameni care zac gios pe pamant?
Se silesc ca sa destepte pre batranul lesinat.
Dar p-Allan nu pot sa-l scoale; silintele-n zadar sunt,
El e mort. De acum ziua nu il va mai lumina
si din somnul acest vecinic nu se va mai destepta.
intr-un loc pustiu, salbatic, pe vale de Glentanar
Acolo zvarlit fusese lesul bravului Oscar,
Negrul lui par vantul aprig de pe capu-i ridica,
Sageata lui Allan inca in sanu-i infipta sta.
Oare acest strain mult groznec de unde sa fi venit?
Cine sa fi fost el? Nimeni sa o stie n-a putut,
insa vasalii ca toti spunea ca au cunoscut
C-acela era fantomul a lui Oscar omorat.
Ambitia inarmase mana lui Allan vrajmasa,
Zavistia cu a ei torte ai sai pasi ii luminase,
Tot veninul ei scarbelnic in inima-i strecurase,
Iar satan p-aripa duse sageata cea ucigasa.
suiera sageata iute c-o aspra rapezeciunt,
Sangele lui Oscar curge. Capul sau cade plecat,
Ale mortei umbre negre fata i-au intunecat.
Mandra Morei frumuseta infocase p-acel june,
Allan o iubea pre dansa! O, durere! de ce oare
Ochii ce amor rasufla si frumseta-ncantatoare
Atata inima noastra la pacate-ngrozitoare!
Vedeti acest mormant jalnic, singuraric si pustiu
Care sta mai intr-o laturi langa a castelului zid
Aici zace cel din urma si tristul lui Angus fiiu,
Acesta e patul nuntei lui Allan cel fratucid!
Departe de el, departe de acest loc blastemat,
Se inalta cu marire monumentul ce cuprinde
Familia sa intreaga. Steagul nu-i fu implantat
Pe afurisita-i groapa, caci sangele l-a patat.
Dac-a vrunui vechi bard calea pan aici se va intinde,
Sau vrun menestrel cu parul albit de ani va imbla
P-aste locuri osandite, cuteza-vor a canta
A lui Allan vitezie, p-a lor arpe armonioase?
(Care au fost si sunt a slavei cununi cele mai frumoase)
Dar cine va putea oare p-un ucigas a serba!
Iar de cumva menestrelul p-acest drum pustiu va trece,
Nu cuteze cu a lui canturi a lauda cest ostas,
(Ce fu un fara de lege fratelui sau ucigas)
Nici o mina nu atinga acele tacute coarde
Caci cugetului mustrarea ar seca mana lui rece
s-a lui arpa n-ar produce decat jalnice acoarde.
De acuma nici d-o lira nu va mai fi pomenit
Numele lui; echo numai rezice acele blasteme
A murindului parinte s-a fratelui omorat
s-acel glas cu-nfiorare prin vazduh pare ca geme.
Oscar D'Alva de Lordul Byron (traducere C.Negruzzi)
Aceasta pagina a fost accesata de 2771 ori.
