Silful de Victor Hugo
de Costache Negruzzi
Vantul, frigul si furtuna
Pre copil impresura.
- Deschideti, zicea, sunt gol.
La Fontaine, Imitatie dupa Anacreon.
"O tu care-n cele ziduri ca silfidele frumoase
Asta sticla te arata la viderile-mi fricoase,
Juna fata, oh, deschide-mi! Iata noaptea si ma tem
Nu cumva sa ma-ntalneasca naluci rele, fioroase
in intunecul acesta, sa le-aud cum tip si gem!
Eu nu sunt drumeti de-aceia ce vin din calatorie,
Paladini ce imbla seara catand loc si ospetie,
Care n-au nici o mustrare pre copile-a insela;
Juruiesc ca s-or intoarce, c-or iubi pan in vecie,
Apoi fug si cat e lumea nu-i mai vezi a se-nturna.
N-am toiag cu cioturi multe, nu am lance de-aparare,
N-am metanii umilite, ori par lung sau barba mare.
Nici cumplite arme grele ca osteanul cel viteaz;
Iarba campului sa-ndoaie, abia poate-a mea suflare,
Ca si eu sunt ca o floare, vantul bate si eu caz".
Sunt o lina adiere, un atom al atmosferii,
Dulce vis al diminetii, fiiu iubit al primaverii,
in a iernei nopti geroase oaspet gingasului foc.
Eu sunt duhul ce lumina il culege-in miezul verii
De pe roua si in aer este-al meu placutul loc.
Asta-seara o pareche cu un glas plin de-ncantare,
Cuvanta tinere vorbe de amor cu infocare;
ii auzeam, ca langa dansii un moment m-am fost oprit,
insa aripa-mi atunce ei au prins-o-n sarutare ...
s-acum era noapte neagra, cand abia m-au slobozit!
Ah si e tarziu acuma ca sa intru-n a mea floare!
Frumusico, rog deschide-mi! Te indura de-a mea stare ;
Nu-mi pot afla locuinta ce e-ntr-a rozei boboc.
Priimeste-un fiu al zilei s-aiba-n patul tau culcare.
Nu voi face nici un vuiet; mie-mi trebui putin loc.
Cum s-a tras raza luminei, fratii mei s-au dus indata,
Urmand lacrimilor serii de pe iarba-nrourata;
Crinii lor le deschisera racoroasele lor flori:
Ce sa fac? ... Am ramas singur! Nu vaz roua asta data,
Nici o floare pe campie, cerul e-nvalit cu nori.
Tinerico, fie-ti mila! ca nu noaptea sa intinda
A ei umbra piste mine. Ca-ntr-o mreja sa ma prinda
La un loc cu naluci albe si fantomuri speriosi;
Ai iadului demoni negri in gheare sa ma cuprinda,
Sau bufnile de prin turnuri, ori corbii cei fierosi!
Iat-acuma incep mortii hora lor afurisita!
Luna galbena prin nouri ii priveste neclintita,
Iar strigoiul cel scarbelnic - o moment ingrozitor! -
Radicand c-un brat puternic peatra-n zid pecetluita,
Arunca-n groapa deschisa pre cioclul tremurator!
Iata gnomurile hade rasufland de moarte boare,
in adancul lor cel mare se gatesc sa se coboare;
Zburatorul nebunatic il aud sunand prin stuh;
Cu undinul se uneste salamandra arzatoare
si vapai albastre imbla pe pamant si prin vazduh.
Oh! vrun mort a sa ma-nchida in a sa urna pustie,
intre mucedele-i oase, ferecat a sa ma tie;
Poate vro farmecatoare pe-ntunerice imbland
Sa ma lege-n turnul negru cu a ei vrajitorie
De a clopotului limba si sa fug-apoi razand!
Ah! deschide! A mele plansuri de nu vor fi auzite,
imi va trebui sa caut niscai cuiburi parasite,
Cu soparle-nfricosate sa ma lupt ca sa le ieu;
Deschide! Glasu-mi e dulce precum vorbele iubite
Ce sopteste junei fete in ascuns amantul seu.
si sunt mult frumos si mandru! Am a crinilor albeata:
Aripile-mi diafane sunt ca ziua dimineata;
Trandafirii fratii nostri intre dansii se sfadesc,
Car de care sa castige a mea plina de dulceata
Sarutare; ca ea-i face de apururea-nfloresc.
Un vis tanar si ferice iti va spune-a mea marire;
Langa mine (a mea silfida tot o are-n suvenire)
Colibrisii-s urati foarte si chiar fluturii sunt grei.
Cand ma-mbrac cu-azur si aur si cand plin de stralucire
Ma primblu din floare-n floare, vizitand pre fratii mei.
imi e frig, noaptea ma-ngheata si plang fara folosinta!
Ah! ti-asi da de mi-ai deschide astazi a ta locuinta,
Picatura mea de roua. - Dar, amar mie - o sa mor!
Nu mai am ce-ti da acuma; e deseart-a mea dorinta,
Orice soare cand apune imi rapeste-al meu odor!
Ce voiesti, frumoaso, spune, sa-ti aduc pentru-acest bine?
Valul vrunui tanar inger, cingatoarea vrunei zane?
Noaptea ta voi podobi-o cu-a zilei inchipuiri;
Somnul tau va trece iute din vise dulci si senine,
in vise incantatoare de amor si fericiri.
Dar in darn a mea suflare sticla rece cetuieste!
Tu socoti ca asi fi poate vrun amant ce amageste?
Nu - eu sunt un silf nemernic; nici o grija nu avea,
Nimeni afara de mine pe aici nu se zareste
Numai eu care sunt singur si ma tem de umbra mea."
El plangea. - Iata deodata la turnul din cetatuie
Se aude usor sunet; spre fereastra-ncet se suie
Chiar ca glasul acel fraged unui june-amorezat,
Dama in balcon s-arata si fereastra se descuie. ..
Nu stim silful, sau vrun altul inauntru a intrat.
Silful de Victor Hugo
Aceasta pagina a fost accesata de 2962 ori.
