Uriasul de Victor Hugo
de Costache Negruzzi
insasi norii cerului sa tem sa nu viu
Ca sa-mi caut vrajmasii in sanul lor.
Motenabbi
Ostasi! Eu primii viata in Galiile manoase
Colo unde odata ai mei mosi locuia;
Ei nu mai sunt acuma! Ci numai a lor oase
si naltele morminte se vad inca in ea.
Colo eu raza zilei vazui intaia data.
Abia nascut fusesem, cand tata m-a luat
in bratele-i vanoase; si-n Marea inghetata
M-a dus de m-a scaldat.
Caci tatul meu pe-atunce era voinic si tare;
Slabi insa acuma de cand a-mbatranit.
si desradacineaza cu greutate mare
Stejarul ca sa-l faca toiag de sprijinit!
Eu acum ii tin locul! Eu port armele sale,
Baltagul lui cel strasnic si arcul ostasesc,
Eu! care stand pe munte, picioarele pe vale
imi pun, de m-odihnesc.
Cand eram copilandru, mergeam des la primblare,
Prin Alpii neguratici drumul imi deschideam.
Capul meu ca un munte prin nori facea carare,
Suflam, si-n atmosfera fulgerile stingeam.
Atunci imi placea foarte sa merg la vanatoare,
Ursu-n bratele mele inadusit murea;
Sa prind din fuga cerbii, ciute si caprioare
Era placerea mea.
Apoi cand venea seara, mergeam la scaldatoare
in valurile line a marei ma bagam;
Calare pe balene cu-a mele lungi picioare
Spumoasele ei unde pan in fund turburam.
Dar azi aceste jocuri nu imi mai sunt iubite
Acum mi-e drag razboiul, foc, sange si omor,
Ostasi vitezi si taberi, ucideri, morti cumplite.
Chinul celor ce mor.
Cand vad ca-ncepe lupta, eu stau si de departe
Privesc cum intre dansii se taie, se injung;
Atunce daca-mi pare ca are drept o parte
Alerg spre ajutoru-i, si cum la ei ajung.
Precum seceratorul in spicele aurite
Ca trosnetul de iute in dusmani napustesc;
A lor scuturi si arme, a lor zale otelite
Cu pumnul le turtesc.
Gol imblu totdauna, pentru c-a mea virtute
Rade d-ostasii vostri cu fer invesmantati;
Port numai doua suliti din doi fraseni facute.
si ast coif ce-l trag lesne opt tauri injugati.
Nu-mi poate opri calea tarie sau cetate;
Ieu turnurile-n brate, si-n santuri le dobor.
si astfel - cu ruine dupa ce-s astupate -
Intru foarte usor.
Dar timpul fuge, zboara, se trece-a mea junie!
Cum pre stejar usuca crivetii viforosi;
S-apropie sfarsitul, si moartea a sa vie
Ca sa ma duca-acolo unde-s ai mei stramosi!
Atunce voi c-onoare trupu-mi in groapa puneti,
si de-a-ntreba drumetul pre calauzul seu
Ce munte e acela? Gandind la mine, spuneti
Ca e mormantul meu!
Uriasul de Victor Hugo
Aceasta pagina a fost accesata de 2615 ori.
