Zana si Peri de Victor Hugo
de Costache Negruzzi
Nemernica lor umbra prin frunze tremurand
O vei videa, pe vanturi sau pe vrun nor saltand.
Sau usoare ca visul, urcandu-se din mare
si scanteind in aer c-o blanda suspinare;
Iar glasul lor cel dulce, plapand, melodios,
ti-a mingaia auzul c-un sunet tanguios.
Andre Chenier
I
Cand va sosi momentul, copii, ca sa muriti
si veti zbura spre ceruri, foarte sa va paziti
De duhurile-acele ce-n drum v-or intalni,
Voind cu dulci cuvinte a va adimeni.
Iaca ce-mi spus-odata un cuvios batran:
Cand a urgisit Domnul l-al iadului greu chin
Pe revoltatii ingeri, atunci parte din ei
(Ce n-au gresit atata cat demonii acei
Ce-n focul cel din tartar de cer sunt osanditi)
Prin foc, pamant, prin aer, prin ape mistuiti,
Asteapta ani o mie pan va veni Christos
in ziua judecatei. Ei au un chip frumos,
Cat seamana chiar ingeri. Cu glas incantator
Cauta sa inseale sufletul calator.
Feriti-va de dansii sa nu va amagiti.
Ca nu cumva-mpreuna cu ei sa patimiti!
D-unde le stiu aceste nu ma mai intrebati,
Le-au spus parintii nostri, taceti si ascultati!
II
Peri
Unde te duci, sufletele!..
La noi nu te-abati nicicum!
Vino la curtele mele.
Las a cerurilor drum.
Abia mort, si in cai grele
O sa te perzi de acum!
Tu aice in tot ceasul
Vei putea a te juca,
Gradina mea la tot pasul
Noua flori-ti va arata;
si a mumei tale glasul,
Purure vei asculta.
Eu din Peri sunt cea mai mare,
si mandra imparatesc
Unde soarele rasare.
intre toate stralucesc,
Ca o floare ce dar are,
De amantii o iubesc.
Port un turban de matasa
Cu rubine stralucind.
Iar cand aripa-mi frumoasa
Preste aer imi intind,
Dintr-insa pare ca iasa
Trei lumini ce se aprind.
Corpul meu alb straluceste
Ca luceafar minunat,
si cand el se dezvaleste
Ca un val fin si curat,
Ma lauda, ma mareste
Universul incantat!
Zana
Copilas gingas! Eu sunt o zana.
Am tari frumoase, oameni destui;
sed unde Febus plin de lumina,
isi scalda seara razele lui.
Lumea aceea, care traieste
La apus, toata mie-mi serveste.
A sale ceruri se-naureaza,
si tot frumosul acel cuprins,
Tot orizonul se lumineaza,
Cand eu cu aripa l-am atins.
A mele aripi sunt racoroase
Ca viorica de pe campii,
Iar dintre ele ies luminoase
Raze intinse si azurii.
Mana mea este precum o floare,
Suflarea boare mirositoare ;
Talia-mi este mai mladioasa
Decat a vaii frumosul crin;
Cu-a mea cantare melodioasa,
Faptura toata eu o alin.
Grote de scoice am pe sub maluri.
Corturi de frunze pe crengi de tei,
Sunt leganata de-a marii valuri,
Sunt leganata de copacei.
Umbra usoara, vino la mine
Eu iti voi spune de unde vine
Norul ce zboara, si asta mare
De unde iese. Tot vei videa.
Tu vei pricepe dulcea cantare
Paserii, daca vei ramanea.
III
Peri
Locul meu e Orientul, sfera mult stralucitoare,
Unde ca un domn al lumei stapanind maretul soare,
Discul sau pe-un cer albastru il preambla impregiur.
Acest fel despicand valul o nava d-aur pluteste,
Purtand pre emirul care drumul sau calatoreste
Pe o mare de azur.
Toate darurile firei sunt in zona-orientala!
in oricare alta clima prin o lege mult fatala,
Langa fructele placute creste fructul cel amar;
Dumnezeu insa cu mila darui ca in Asia
Stele multe s-aiba cerul, stralucite flori campia,
si marea margaritar.
De la cele catacomburi ce se par munti de departe
Stapanirea mea se-ntinde pana langa acea parte
Unde este zidul care un popor asedia;
si el ca o cingatoare cungiurand o-mparatie
O desparte d-alta lume, ca si cand e dat sa fie
in univers numai ea.
Pe al meu tarm se gaseste diamantul si safirul
Am cetati bogate foarte Golconda si Casemirul,
Damascul viteaz, razbelic, poporosul Ispahan;
Bagdatul ce se ascunde in a sale ziduri groase,
Alepul care rasuna de vuiete zgomotoase,
Ca undele-n ocean.
Mizora sta-n al ei scaun ca o falnica regina;
Mai incolo pe prund neted e cucernica Medina
Cu mii turnuri aurite ce se-nalta pan la nori,
incat seamana departe parc-ar fi vre o ostire,
Care apara trufasa subt a lancilor umbrire,
Pe ai sai locuitori.
Teba stand inc-in picioare in lata pustietate,
Parc-asteapta inturnarea gloatelor ei departate;
Madras ce-are doua targuri pline d-un mandru popor.
Mai departe este Delhi, cetatea fara rivale;
Doisprece elefanti intra pe-a sale porti triumfale,
Purtand turnurile lor.
Prunc frumos! Vin de-mi vezi tara de atate minuni plina,
Coperisele-nflorite care seaman o gradina ;
Arabii cum stau in taberi, cu-a lor femei si copii.
Vino de priveste dantul tinerilor baiadere,
Sa vezi cum s-aduna seara fugoasele dromadere,
Langa putul din pustii.
Colo sub sicomori tineri, pintre figi cu frunza lata,
Se zareste minareaua de costor cu-aur suflata,
si pagoda cea de nacru cu roz acoperemant.
Turnul plin de clopotele facut tot de farfurie,
Palanchinul care trece prin papura argintie.
Cu a lui perdele d-argint.
Pentru tine voi da-n laturi ramurile de platana
Ce acopere in baie pe dragalasa sultana;
Vino! Cu-ale noastre jocuri noi vom putea linisti
Pe fecioara ce asteapta s-auza cu nerabdare
A doritului sau glasul, care ei mai dulce-i pare,
Decat a lui bengali.
Orientul fu odata raiul lumei fericite!
O eterna primavara cu rozele inflorite
il facea a fi gradina a tot neamul omenesc.
Pururea-mpregiurul nostru bucuria canta, salta,
Tu ce gemi, sarmane suflet, las orice placere alta;
Eu Edenu-ti daruiesc!
Zana
Apusul neguratec e patria-mi frumoasa ;
Colo schimband in aer forma cea vaporoasa
Albiul nor se duce... Vazandu-l deci fugind
Nemernicul pre care melancolia-l strange,
si sau un vis urmeaza, o scumpa umbra plange.
C-o lina duiosie il priveste gandind.
Caci afla multamire inimile ranite
in neguri ce acopar padurile-nverzite,
in magurile noastre iernei vecinic locas,
in steaua asemanata sperantei fugatoare,
Care-si uneste lucea cu seara-ncantatoare,
si-aduce mangaiere omului patimas.
Tu vei afla placere in cerul meu cu bruma,
Copil ce te ia Domnul, si plangi pre a ta muma!
Echo ce-n vai rasuna, suspinul din parau,
Frunza dumbravei line ce vantul o adie,
iti vor parea ca este duioasa armonie
Ce te adormea seara langa leaganul tau.
Un cer purure albastru pan in sfarsit nu place,
Dar negura cea deasa, si norul ce desface
Vazduhul cu-al sau tunet, caldura potolind,
Le vede fugind ochiul c-o mare desfatare,
Ca flote incantate care din departare,
Cu velile imflate vin marea brazduind.
Crivatul pentru mine furtunile starneste,
si din a marii unde varteje-alcatuieste;
Dar viforu-s opreste, de cant, zborul fatal.
Sub mine curcubeul se-ntinde cu marire
Precum un pod de nacru, formand cu stralucire
Marete si frumoase cascade de cristal.
Stapana sunt p-Alhambrei portice stralucite ;
Am grota incantata cu-a ei coloni sucite
Unde marea de Staffa isi sfarma asprul val.
Ajut piscarul, domnul apelor turburate,
Sa-si faca fara grija colibele-afumate,
Unde a fost odata palatul lui Fingal.
Ades l-a mea suflare un meteor se vede,
(Lucire minciunoasa in care lumea crede!)
si vanatorul singur, p-o stanca nalta stand,
Vazand acele focuri pe cer incrucisate,
Puzderie de stele lucioase, inflacarate ;
Cu frica le socoate c-ar fi comete-arzand.
Vin, inima, plapania, l-a mea imparatie!
Surorele-mi iubite se vor supune tie;
Vino sa te preambli la cel schit parasit.
Plecati l-a tale ordini, precum o mandra turma
Gigantii mei si Nanii vor rnerge pe-a ta urma
Prin vai, prin munti salbatici, prin codru inverzit.
Tu vei videa baronii cu ravna lor ferbinte,
Legand cu umilinta smerita-ncaltaminte
Cucernicilor pustnici ce merg la santul loc.
Tu vei videa castelul cu zidurile groase,
si dama cum inalta spre cer rugi cuvioase
Pentr-un junel ce pleaca la al bataiei foc.
Noi templile deschidem, si vantul cu-ale sale
Line-adieri desmearda maretele lor sale.
Cand luna se iveste pe ceruri stralucind,
Pastorul vede-n aer cu cantice duioase,
Fantasticele noastre hore misterioase,
Pe naltele clopotniti a satelor sarind.
Apusul nostru are mareata incantare!
Vin! Cerul e departe, si aripa ta n-are
Putere indestula s-ajunga pan la rai.
Viata este dulce de farmec adapata,
La noi frumuseti noua neancetat s-arata;
Tu vei pitrece-aice un lung ferice trai!
IV
Pruncul fraged sta pe ganduri, ascultand cu multamire
A duhurilor chemare, si a lor adimenire ;
Frumos ii parea pamantul pre care l-a fost lasat!
Dar, zarind cerul, indata dintre duhuri a zburat.
Zana si Peri de Victor Hugo
Aceasta pagina a fost accesata de 3087 ori.
